Sunt catalogați drept „retardați”, doar pentru că nu pot citi și memora la fel de repede ca și ceilalți. Copiii moldoveni care suferă de dislexie sunt discriminați, chiar și de profesori

Sursa Foto:

redactor

28 martie, 2014, 12:56

Vizualizări: 2610

Încep să vorbească la o vârstă mai înaintată decât ar fi normal, învață să citească și să scrie mai greu decât colegii lor, cu toate că sunt la fel de inteligenți. Vorbim despre copiii cu dislexie, o tulburare ce reduce capacitatea de a citi și, rezultând din aceasta, de a învăța.

Autor: Sorina Bujarov

Potrivit specialiștilor, dislexia reprezintă afectarea procesului de învățare care apare la copii și care persistă toată viața. Altfel spus, creierul nu poate transpune în cuvinte informațiile primite pe cale auditivă sau vizuală. Afecțiunea poate să aibă la bază un traumatism cranian care a dus la lezarea ariei corticale raspunzătoare pentru citit și scris, modificările hormonale asociate vieții fetale sau disfuncție produsă în emisfera stângă a creierului, care se transmite ereditar.

Date statistice care să arate câți copii sunt în Moldova cu această tulburare nu există, însă specialiștii spun că dislexia nu este o raritate pentru țara noastră.

„Sunt destul de frecvente cazurile când copiii au probleme la școală din cauza acestei tulburări. Ei nu sunt lenoși sau mai puțini sârguincioși, pur și simplu au această deficiență. Uneori părinții nu știu că este vorba despre această tulburare, dar nici profesorii. Disfuncțiile cerebrale ale regiunilor responsabile de citit și vorbit sunt vinovate de apariția ei. Aceste disfuncții pot apărea din cauza unei traume, afecțiuni metabolice, intoxicații, dar și infecții în perioada intrauterină”, explică neuropediatrul, Ion Iliciuc.

Dislexia nu înseamnă doar vorbirea întârziată și cititul mai greoi, mai spune specialistul, deseori aceasta este însoțită și de întârzieri de dezvoltare intelectuală. „Deseori, dislexia este însoțită de deficitul de atenție și hiperactivitate, tulburări de comportament, afecțiuni a memoriei și dificultatea de a rezolva unele probleme de logică”, explică specialistul.

„Dislexicii sunt văzuți ca „retardați” și lumea râde de ei”

Simptomele dislexiei pot apărea chiar la un an sau doi de la naștere, în această perioadă însă diagnosticul este mult mai dificil de stabilit, spune medicul. Primele simptome, vizibile la copii încă la vârsta preșcolară, sunt vorbirea întârziată, pronunțarea cu dificultate a cuvintelor și dificultatea de a memoriza cuvintele sau propozițiile.

În Moldova, mulți dintre copii dislexici sunt catalogați ca fiind „retardați”. O recunosc chiar și specialiștii.

„Eu nu am auzit ca în Moldova cineva să fi pus diagnosticul de dislexie, cu toate că pediatrii, psihologii din școli ar trebui să cunoască această noțiune. Eu în toți anii de facultate nu am auzit noțiunea de dislexie. La noi sunt mulți copii cu această problemă, însă nu li se pune diagnosticul corect, nu se intervine corect și problema rămâne pe toată viață. Sunt văzuți ca retardați și lumea râde de ei”, explică Marina Calac, pediatru pentru dezvoltare la centrul de intervenție precoce „Voinicel”.

Oleg (nume schimbat), are 19 ani și suferă de dislexie. Despre această afecțiune familia băiatului a aflat încă în copilărie. Sora acestuia, Alina, povestește că băiatul a început să vorbească abia la patru ani.

„A început să vorbească mult mai târziu, cu greu, însă a reușit, ca mai apoi să fie dat la școală alături de ceilalți copii. Știam însă că la școală nu va putea asimila materia, la fel ca ceilalți copii”, povestește sora tânărului.

Cu greu a învățat literele, la fel de greu a învățat și să le pronunțe corect. Adesea încurca silabele în cuvânt. Într-un final a învățat să citească, mai mult cu ajutorul celor de acasă, decât a profesorilor, spune Alina.

„La școală, dislexicilor nu li se acordă atenția cuvenită”

Când Oleg a trecut în ciclul gimnazial, profesorii le-au propus părinților să-l transfere la o școală specială, însă aceștia au refuzat, pe motiv că distanța e prea mare, iar copilul e prea mic.

„Era un fel se școală-internat. Trebuia să stea acolo până vineri și în week-end să-l aducem acasă, însă mama a refuzat. Plus la toate, acolo erau internați și copii cu alte afecțiuni. Ne-am gândit că e mai bine să rămână acasă. Eu învățam foarte bine și puteam să mă mai ocup cu el”, mărturisește Alina.

Acum însă spune aceasta, regretă faptul că fratele ei nu a mers la școala specială.

„Profesorii au în grijă 30 de copii, ei nu au timp să se ocupe aparte cu un altul. La școală nu i s-a oferit atenția cuvenită. Poate că dacă mergea la o școală specială, ar fi avut parte de mai multă atenție și poate nu ar fi avut și acum aceste probleme”, afirmă sora băiatului.

Și medicii sunt de părere că copii care au probleme de vorbire, de memorare, învățare sau de citire au nevoie de un program special, sau trebuie să meargă la o școală specială unde profesorii s-ar ocupa mai mult timp cu ei, decât în școlile normale.

„Eu am patru astfel de copii și toți merg la o școală normală. Părinții știu de problemele lor, dar și profesorii au fost înștiințați, pentru ca să fie mai indulgenți cu ei și să le acorde mai multă atenție. Mai eficient ar fi dacă s-ar crea un program aparte pentru ei sau dacă ar merge la o școală unde sunt specialiști bine pregătiți în instruirea lor. Părinții preferă însă să plătească profesorii ca să facă ore adăugătoare”, susține Nora Cirnopiscaia, medic de familie din satul Dolinnoe, Criuleni.

„Dislexia nu se tratează cu medicamente, ci prin exerciții de memorie”

Dislexia însă nu trebuie considerată un retard sever, adaugă medicul. Cu cât dislexia e depistată și tratată mai devreme, cu atât succesul este mai mare, mai adaugă aceasta.

„Dislexia nu se tratează cu medicamente, ci prin exerciții de memorie. Deși citesc foarte greu, acești copii trebuie să se antreneze foarte mult. Părinții trebuie să educe copiii, să-i facă să conștizeze că nu e o pedeapsă faptul că trebuie să muncească mai mult, ci este un strict necesar. Deficiențele de citire sau de vorbire vor deveni mai apoi un complex, ceea ce deja va duce la dereglări psihologice”, explică medicul de familie.

Alți specialiști spun că de acești copii ar trebui să se ocupe logopezii, care ar trebui să existe în fiecare școală.

„Logopezii, care ar trebui să existe în fiecare școală, ar trebui să se ocupe de acești copii. Aceștia însă trebuie să fie specializați în dislexie, cum se întâmplă în străinătate. La noi însă logopezii sunt nevoiți să se ocupe de toate problemele, deoarece sunt foarte puțini”, explică Ala Benderschi, logoped la Centrul de intervenție timpurie „Voinicel”.

Din moment ce în școlile din Moldova nu sunt logopezi, profesorii și părinții trebuie să se ocupe de acești copii, mai adaugă aceasta.

„Profesorii trebuie să știe că elevii care au probleme vorbire, citire sau memorare nu trebuie lăsați să lenevească la lecții, ba din contra, trebuie puși să muncească foarte mult. Nu trebuie să facă exerciții foarte complicate, însă trebuie să se antreneze permanent ca să ajungă din urmă colegii”. A mai adăugat specialista.

Dislexicii pot duce o viață aproape normală, dacă depun efort și învață totuși să citească și să vorbească normal. Oleg, băiatul dislexic în vârstă de 19 ani, a reușit să termine gimnaziul după care a însușit o profesie la o școală profesională din capitală. Dislexia nu este un handicap, o demonstrează și persoanlitățile care, suferinde de această tulburare, au reușit să devină oameni de succes. Printre acestea se numără Walt Disney, Steven Spilberg, Beethoven, Mozart, John Lennon, Thomas Edison, Michael Faraday, Albert Einstein, Galileo Galilei, Michelangelo, Pablo Picasso, Vincent Van Gogh, Leonardo da Vinci, Gustave Flaubert, Winston Churchill, Benjamin Franklin, Julius Caesar și Napoleon Bonaparte.

Articole relaționate:

Editurile vor tipări cărți pentru copii după un regulament nou. Autoritățile vor astfel să protejeze vederea elevilor

Tuberculoza în Republica Moldova. Metodele de diagnostic

ANGAJATOR DE TOP? Industria globală a tutunului își spală imaginea pe seama riscurilor suportate de alții

Tuberculoza, o problemă de sănătate publică. Cine este cel mai expus riscului

Tag:

Categoria: Știri Interne

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.