Zeci de persoane infectate cu boala Lyme de la începutul anului, inclusiv copii

Cristina Ghermanschi
14 iulie, 2025, 11:40
Vizualizări: 885
Deși numărul cazurilor este de peste două ori mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut, boala Lyme rămâne un pericol real în sezonul cald. În primele șase luni ale anului 2025, 53 de persoane au fost diagnosticate cu această infecție, inclusiv 10 copii cu vârste sub 17 ani, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP).
Cele mai
multe cazuri s-au înregistrat în municipiul Chișinău (25) și în raioanele apropiate:
Strășeni (14), Ialoveni (6) și Orhei (3). Cazuri izolate au apărut și în
raioanele Ceadîr-Lunga, Cahul, Criuleni, Edineț și Fălești – câte unul în
fiecare.
Odată cu
venirea sezonului cald, tot mai mulți oameni aleg să petreacă timpul în natură
– în parcuri, păduri, la iarbă verde sau în drumeții. Deși aceste activități
sunt benefice pentru sănătate, ele pot veni și cu anumite riscuri, iar unul
dintre cele mai importante este mușcătura de căpușă.
Căpușele sunt artropode care se hrănesc cu sângele mamiferelor, păsărilor și reptilelor, iar omul poate deveni gazdă accidentală atunci când se află în zonele în care acestea trăiesc. Pe corpul uman, căpușele se fixează de obicei în zone precum capul, gâtul, axilele, abdomenul, zona inghinală sau membrele.
Potrivit
ANSP, activitatea căpușelor este intensificată în lunile calde, crescând astfel
riscul de transmitere a unor boli infecțioase, dintre care cea mai frecventă
este boala Lyme. Alte boli transmise de căpușe includ febra Q, encefalita de
căpușă, tularemia sau febra hemoragică Crimeea-Congo.
Cel mai cunoscut simptom al bolii Lyme este eritemul migrator – o leziune de piele care apare în aproximativ 60–80% dintre cazuri. Aceasta este adesea însoțită de simptome acute precum oboseală, febră, dureri de cap, dureri musculare și articulare, ce pot apărea la câteva zile sau săptămâni după înțepătură. În astfel de cazuri, este esențial ca persoana afectată să consulte un medic pentru un diagnostic corect și tratament prompt.
Agenția
Națională pentru Sănătate Publică recomandă măsuri simple, dar esențiale pentru
a preveni mușcătura de căpușă:
-
Evitați
zonele cu iarbă înaltă sau păduri, dacă nu e necesar.
-
Alegeți
trasee sigure și purtați haine deschise la culoare, cu mâneci și pantaloni
lungi.
-
Verificați
regulat hainele și pielea, mai ales după plimbări în natură.
La
revenirea acasă:
-
Inspectați
cu atenție corpul, mai ales la copii (axile, zona inghinală, gât, cap).
-
Pieptănați
bine părul.
-
Controlați
animalele de companie.
Dacă
găsiți o căpușă:
-
Nu
o striviți și nu aplicați substanțe (ulei, ojă).
-
Îndepărtați-o
delicat cu o pensetă cu vârf subțire, apucând-o cât mai aproape de piele.
-
Dezinfectați
locul mușcăturii cu iod sau alcool.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
31 iulie, 2020, 20:48
31 iulie, 2020, 15:38
Cele mai citite
Ala Nemerenco recomandă ca toți medicii de gardă din noaptea ...
15 aprilie, 2025, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Un medic stomatolog din R. Moldova, diagnosticat cu o boală ...
12 martie, 2025, 11:11
O nouă ipoteză a morții bebelușului la Spitalul „Gheorghe Pa ...
06 februarie, 2025, 11:58
Un nou trend periculos pe TikTok. Copiii înghit doze mari de ...
07 februarie, 2025, 19:56
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,92 %