LECȚII DESCHISE PENTRU PĂRINȚI despre fumatul la adolescenți. Centrul PAS continuă activitățile din proiectul „Viitorul fără fumat”

Vitalie Dogaru
30 mai, 2025, 18:04
Vizualizări: 845
Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate a lansat ciclul de lecții deschise despre pericolul consumului de tutun și nicotină în rândul adolescenților. La lecție au participat părinți, cadre didactice, medici, lucrători cu tinerii și jurnaliști. Cei prezenți au avut posibilitatea să discute direct cu medici despre efectele nocive ale țigaretelor electronice care afectează cel mai mult tinerii și adolescenții.
Evenimentul a avut loc în cadrul proiectul „Viitorul fără fumat. Next Step”, desfășurat de Centrul PAS în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și cu susținerea financiară a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Republica Moldova este singura țară din Europa și una dintre cele șase țări din lume în care s-a înregistrat o creștere a consumului de tutun. Raportul Global al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind tendințele prevalenței consumului de tutun, publicat în ianuarie 2024, arată că 28,8 la sută dintre adolescenți au consumat cel puțin o dată tutun sau nicotină. Tinerii sunt atrași acum atât de țigările clasice, dar și de cele electronice sau cu tutun încălzit.
„Datele
colectate la nivel mondial confirmă faptul că industria tutunului continuă să
plaseze pe piață și să promoveze produse axate pe obiceiurile tinerilor. Este
esențial ca adolescenții, părinții și profesorii să înțeleagă modul în care
acționează această industrie. Doar o colaborare strânsă între societate, școală
și familie poate contribui eficient la reducerea inițierii fumatului în rândul
tinerilor”, a
afirmat Sergiu Gherman, directorul Centrului PAS.
Participanții
la lecția deschisă „Viitorul fără fumat” au avut posibilitatea să afle mai
multe răspunsuri la întrebări legate de consumul de produse cu tutun și
nicotină printre tineri, efectele acestora asupra sănătății adolescenților și
cum poate fi prevenit consumul de tutun și nicotină acasă și în școli.
Medicul
Doina Rusu, directoarea Institutului de Pneumologie „Chiril Draganiuc” a
subliniat că adolescenții și părinții nu conștientizează de multe ori proporțiile
problemei consumului de tutun și nicotină.
„Din
păcate, după restricțiile pentru țigara clasică, adolescenții s-au orientat
spre alte forme de consum al tutunului și nicotinei. Observăm constant o
întinerire a bolilor bronho-obstructive, iar faptul că adolescenții aleg
țigareta electronică arată că această categorie va ajunge la medici mai devreme
cu diferite forme de maladii pulmonare sau cardiace”, a explicat Doina Rusu efectele
fumatului precoce.
În cadrul proiectul „Viitorul fără fumat. Next Step” vor fi organizate 13 sesiuni de informare a părinților în mai multe școli din țară. Medici și profesori vor discuta cu părinții despre riscurile pentru sănătate provocate de consumul de tutun, compoziția chimică a produselor de tutun și bolile asociate cu acestea. Pe lângă aceste activități, proiectul a contribuit la instruirea a peste 600 de cadre didactice și lucrători cu tineretul pentru desfășurarea activităților cu adolescenții despre pericolul țigaretele electronice și a altor produse cu tutun și nicotină.
Tag: Viitorul fără fumat, tutun, adolescenți, tineri
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
13 iulie, 2016, 19:23
Cele mai citite
Ala Nemerenco recomandă ca toți medicii de gardă din noaptea ...
15 aprilie, 2025, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Un medic stomatolog din R. Moldova, diagnosticat cu o boală ...
12 martie, 2025, 11:11
O nouă ipoteză a morții bebelușului la Spitalul „Gheorghe Pa ...
06 februarie, 2025, 11:58
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,92 %