Un băiețel de 3 ani a învins cancerul, iar acum se bucură de o copilărie fericită

Cristina Ghermanschi
03 aprilie, 2023, 13:00
Vizualizări: 1617
Billy Twitchen a supraviețuit unei boli de ficat care îi amenința viața, unui transplant de ficat și cancerului cauzat de medicamentele pe care le lua. Recuperarea sa uimitoare i-a lăsat surprinși pe medici. Acum, micuțul Billy este un copil fericit, care se joacă cu jucăriile sale și aleargă cu prietenii de la școală.
A fost o călătorie lungă pentru acest copil curajos, care a
supraviețuit unei boli de ficat care îi amenința viața, apoi a suportat un transplant
de ficat și a învins cancerul, toate până la vârsta de trei ani.
Părinții Laura și Alec, îngroziți, s-au temut că nu vor mai
apuca niciodată să își vadă fiul parcurgând etape normale, cum ar fi
sărbătorirea zilelor de naștere sau mersul la școală.
Cu toate acestea, copilul a reușit să se însănătoșească uimindu-i chiar și pe medicii săi. Acum, la vârsta de cinci ani fiind în clasa pregătitoare la școală, Billy, pasionat de trenuri, este plin de viață.
„Billy este un luptător uimitor. Este ca o pisică cu nouă
vieți. Chiar părea că îl vom pierde înainte de transplant, apoi după ce a făcut
cancerul. Și-a petrecut jumătate din viață în spital și nu ne-am gândit
niciodată că vom vedea ziua în care băiatul nostru va începe școala. El este
uimitor.”, a spus Laura, mama băiatului, pentru mirror.co.uk.
Billy avea 18 zile când pielea lui s-a îngălbenit. Medicii de la Spitalul de Copii din Southampton au diagnosticat afecțiunea hepatică amenințătoare de viață, numită atrezie biliară, în care canalele biliare sunt blocate din cauza unor cicatrici. Acest lucru face ca bila să se acumuleze și să afecteze ficatul.
Micuțul copil a fost operat de urgență la King's College Hospital din Londra pentru a îndepărta canalele biliare blocate, o operație numită procedură Kasai.
Dar starea lui Billy a continuat să se agraveze, iar o
acumulare masivă de lichid în burtă a început să-i afecteze respirația.
S-a recuperat pentru o vreme, dar a ajuns din nou în spital
cu o infecție. Apoi, la terapie intensivă, a încetat să mai respire.
Laura și Alec erau speriați că băiețelul lor, care trecuse
prin atât de multe în nouă luni de viață nu va supraviețui.
Laura a spus că atunci a fost prima dată când a crezut
că copilul lor nu va supraviețui
„ Aveam inima strînsă în gură în timp ce ne grăbeam la pătuțul lui." , a menționat femeia.
Aceasta mai povestește că medicii l-au „împachetat” pentru a
stoarce aerul vital în plămânii săi care nu mai funcționau, iar Billy a reușit
să supraviețuiască, deși era clar că era
nevoie urgentă de un transplant de ficat. Medicii i-au spus că mulți copii cu
afecțiunea lui nu trăiesc mai mult de doi ani fără o operație.
Billy a fost trecut pe listă. El a fost supus transplantului la Londra în vara anului 2018, la vârsta de 10 luni.
În timp ce se
recupera acasă, Laura și Alec, în vârstă de 42 de ani, au crezut că chinul
fiului lor se terminase în sfârșit, dar aveau să primească o altă lovitură.
La începutul anului 2019, Billy a fost transportat de
urgență la spital cu o altă obstrucție a căilor biliare, care îi amenința
viața.
A avut din nou nevoie de o operație urgentă și a trebuit să
suporte încă o operație de reparare a canalului biliar în anul următor.
Pentru o vreme, părea să se descurce bine, dar în mai 2020,
Billy s-a întors din nou la medici după ce corpul său a început să se umfle
rapid.
Diagnosticul a fost
devastator. Medicamentele antirejecție concepute pentru a păstra noul ficat
prețios al lui Billy declanșaseră de fapt cancerul.
Billy, pe atunci în
vârstă de doi ani și jumătate, a fost diagnosticat cu tulburare
limfoproliferativă post-transplant în stadiul 3, cancer în ganglionii
limfatici.
„În momentul transplantului se menționase cancerul, iar
acest lucru se regăsește în actele pe care le semnezi. Dar se întâmplă atât de
multe lucruri atunci când copilul tău are parte de un transplant care îi
salvează viața, încât nu te mai gândești la asta”, a povestit Alec, tatăl
micuțului.
S-au confruntat cu o decizie îngrozitoare. Tratamentul
presupunea renunțarea lui Billy la medicamentele imunosupresoare, ceea ce
creștea riscul ca organismul său să respingă noul ficat, dar dacă nu abordau
problema cancerului, acesta l-ar fi ucis.
A îndurat patru runde de chimioterapie epuizantă, două în timp ce se afla în comă indusă
medical. Din fericire, organismul lui nu a respins ficatul.
Cu cancerul în remisie, băiatul s-a întors acasă la Netley Abbey, lângă Southampton, în august 2020, pentru a începe reabilitarea pe termen lung.
Progresul său a încântat echipa medicală. „Au fost multe momente
în primii ani de viață a lui Billy, când am crezut sincer că nu va supraviețui.”,
a spus Dr. Tracy Coelho, consultant gastroenterolog.
„El a fost un adevărat luptător în toată această perioadă și
sunt incredibil de mândră de el și de familia sa pentru rezistența și puterea
lor”, a adăugat DR. Tracy.
În ultimele 12 luni, Billy a putut în sfârșit să se bucure cu adevărat de viață, inclusiv să înceapă o etapă importantă din viața lui, să meargă la școală.
„Bolile l-au ținut atât de mult pe loc, dar acum începe să
recupereze decalajul la școală cu ajutorul logopezilor și al terapeuților.”,
spune Laura.
La fel ca mulți copii de cinci ani, Billy este înnebunit după trenuri și după locomotiva Thomas și adoră să urmărească videoclipuri pe YouTube cu celebra locomotivă cu aburi a lui Fred Dibnah. Și-a dus chiar și setul său de tren electric la spital.
„Când medicii și asistentele au venit să-l vadă, erau jos pe
podea și se jucau cu trenulețele lui. Kinetoterapeutul chiar a folosit
trenulețul ca parte din fizioterapie pentru a-i întări brațele.”, a povestit
mama băiatului.
Odată cu frecventarea școllii, Billy poate în sfârșit să socializeze cu copiii de vârsta lui.
„Timp de mai bine de un an de izolare, Thomas a fost
cel mai bun prieten al lui Billy, acum învață să își facă prieteni la școală”,
a adăugat Laura.
Din cauza evenimentelor din viața micuțului, Billy nu a învățat
încă să vorbească în ritmul celorlalți copii de vârsta sa, dar recuperarea lui
continuă să îi uimească pe mama și tatăl său, pe echipa neobosită de medici și
pe profesorii săi.
„Totuși, acum se descurcă foarte bine și vorbește mult mai mult. Suntem foarte mândri de el”, a povestit Alec, tatăl băiatului pentru mirror.co.uk.
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
11 decembrie, 2014, 16:41
11 decembrie, 2014, 16:20

11 decembrie, 2020, 12:20

11 decembrie, 2020, 17:42

11 decembrie, 2019, 16:55

11 decembrie, 2019, 22:12
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
„Mamă, eu am cancer”. Povestea unei tinere din Moldova, care ...
13 iunie, 2023, 16:31
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
„Ce am văzut m-a șocat. Era exact imaginea băiatului meu”. ...
01 septembrie, 2023, 16:18
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi5,11 %