Ivan Cîvîrjîc, șef secție Reanimare, Institutul de Medicină Urgentă: Medicii nu se apără, pentru că demult au rămas singuri în fața acestui sistem

Sursa Foto: Organizația Mondială a Sănătății

Irina Papuc

02 februarie, 2022, 15:29

Vizualizări: 5218

Au trecut doi ani de pandemie. Cu toții am obosit. În timp ce unele țări renunță la restricții, la noi secțiile de ATI sunt încă pline. Poate e devreme să tragem linie și să ne facem concluzii, dar e timpul să ne întrebăm dacă pandemia COVID ne-a învățat ceva bun. Și cred cu certitudine că cel mai bine, lecțiile se văd din spital, de la cei care luptă pentru viețile noastre. Căci la ei, de când i-am aplaudat public și le-am spus eroi, nu ne-am mai gândit deloc.

Ne-am obișnuit că vor fi acolo pentru noi, oricât va fi nevoie. Nu ne gândim dacă îi doare nepăsarea noastră, dacă mai pot, dacă dimineață se trezesc și mai simt ceva, dacă într-o zi pur și simplu vor pleca, pentru că nimeni nu-i aude. Astăzi vă invit să ascultați un podcast cu șeful secției Reanimare de la Institutul de Medicină Internă, Ivan Cîvîrjîc. Am vorbit despre toate durerile acestui sistem: oboseală, burnout, mimare a reformelor, pedepsirea medicului doar pentru ca să existe un țap ispășitor, despre malpraxis, despre divizarea specialităților din sănătate și lipsa unei instituții care să le apere drepturile, despre frica de cedare a puterii, despre medici corupți și onești și despre renunțare. Mai jos găsiți câteva extrase din discuția noastră care, sperăm, vă vor determina să ascultați întregul podcast:

- Când se iau anumite decizii, ele trebuie explicate. De ce școlile au trecut pe online, dar grădinițile au rămas deschise? Care este logica? Cu ce e diferit un copil de 8 ani de unul de 5 ani? Spuneți argumentele acestea oamenilor. Oamenii trăiesc în sărăcie. Oamenii au nevoie de răspunsuri. Cea mai mare problemă de gestionare a acestei pandemii a rămas comunicarea.

- Cea mai frumoasă rază de lumină a fost decembrie anul trecut, când 20 de paturi în ATI erau ocupate. Și am zis: Doamne, oare chiar? Dar la început de ianuarie am revenit fix la ce a fost la început.

- O întrebare tare dureroasă: se creează impresia că unor medici li s-a tăiat un anumit element de activitate și când apare în fața lor un pacient cu COVID ei uită ce este medicina. De fiziologie, fiziopatologie. Apare o frică în ei și încep a trata aberant. Probabil această frică este alimentată de panica globală și medicii noștri răspund la această panică globală.

- Pacienții care iau la domiciliu preparate puternice și mai ales Dexametazona, care este contraindicată la pacienți în primele 6 zile de boală, evoluția lor este mai nefavorabilă și ei mult mai des ajung în ATI.

- Între spitale se discută numai când este nevoie de transferat un pacient. Noi așa suntem un popor, fiecare se crede că este mai deștept și că nu are nevoie de sfatul nimănui. Asta este boala noastră genetică.

- Reformele pe care le începem sunt ca și drumurile din Moldova. Nu reușim să le facem, că ele deja se strică. Și noi doar le cârpim

Doctorii vin la muncă, își fac meseria, dar acest lucru nu le mai trezește aceleași sentimente. Ele sunt, dar sunt și foarte arse. Ei se închid în sine, în interior ei simt epuizare și lipsa dorinței de a face ceva. Ei nu au o viziune clară despre viitor. Ei nu mai au putere morală pentru asta.

Știind ce simt eu, eu știu bine prin ce trec colegii mei. O epuizare morală totală. Dar problema aceasta e neglijată. Nimeni nu înțelege că de o minte limpede și odihnită depinde foarte mult ce se întâmplă în societate.

- Oamenilor din funcții administrative nu le pasă de ce simt medicii. Pentru ei contează randamentul. Pentru un spital astăzi contează randamentul, dar pentru nimeni nu contează prețul plătit de noi. Peste 10 ani nu vor mai fi medici, iată prețul

- Eu lucrez de 12 ani în acest spital. În ultimii 12 ani, în lumea întreagă, dacă vorbim de chirurgie, au început să se folosească sisteme ultramoderne, chirurgie microvasculară, endoscopică, chirurgie microinvazivă, laparoscopică la cel mai înalt nivel, intervenții fără abdomen deschis. La noi cum se opera apendicita în urmă cu 12 ani așa și se operează, la noi cum se opera pacientul neurochirurgical cu acele instrumente mari, masive, sovietice, așa și se operează.

Fuga după bani nu aduce nimic bun. Da, banii sunt importanți, dar nici miliarde de lei nu vor ajuta când mecanismul în baza căruia se lucrează este rău

- Noi suntem un stat care promovează valorile europene, dar acolo sus au rămas oameni cărora nu le place deloc când tu le spui adevărul. Dacă tu nu asculți oamenii, cum te poți poziționa ca o conducere corectă?

- Dacă apare un tratament incorect, de ce nu se pune problema de ce medicul a făcut acea greșeală? Doctorii fac fiecare an cursuri de perfecționare. Dacă medicul a greșit, de ce nu este tras la răspundere cu medicul și cel care l-a atestat? Tu l-ai atestat, tu răspunde împreună cu el, tu ai dat garanții că el e bun în domeniul în care a făcut perfecționarea. La noi apar diverse situații care trebuie discutate. Și niciodată la minister nu este chemat nimeni de la Universitate sau de la Catedra de perfecționare ca să fie întrebați ei: oameni buni, cum voi l-ați atestat pe acest medic, dacă el face greșeli? Dacă medicul nu are abilități într-o anumită patologie, el nu trebuie atestat și gata. Dar la noi vinovat rămâne doar medicul.

- Medicii nu se apără, pentru că demult au rămas singuri în fața acestui sistem. Doctorul este permanent învinovățit

- Noi am avut un caz când un pacient decompensat a decedat, iar rudele au dat spitalul în judecată, cu intenția de a obține prejudiciu material. A fost pornită o procedură de urmărire penală în care, rând pe rând, venea câte o petiție la fiecare doctor care a fost în acea seară în spital. Fiecare era chemat în calitate de bănuit. Un doctor care a fost în spital, dar nu în acea secție, a fost chemat și el să dea explicații. Acel om a trebuit să se ducă în judecată să explice că nici măcar n-a fost acolo. A trebuit să-și ia avocat. Și cel mai interesant este că omul singur și-a plătit avocat, iar spitalul nu a luat atitudine.

- Când colegii mei sunt obosiți, încerc să-i așez lângă mine, să-i ajut să-și rezerve emoțiile asupra mea, să creez o atmosferă de comunicare, încerc să-i ascult, de fiecare dată când cineva are nevoie de o pauză eu nu refuz, încerc să acopăr cum pot, dar pauzele le ofer de fiecare dată.

- Decesul pacientului favorizează cel mai mult burnoutul. Când se investesc multe resurse, emoții, mai ales când vezi pacienți tineri. Noi avem suficientă experiență să înțelegem când ei au un pronostic favorabil și când tu depui toate resursele pentru el, când vezi că pacientul avea șanse ... asta traumatizează cel mai tare.

- Dar când după zile și săptămâni de muncă și efort reușești să transferi pacientul din ATI și să-l predai familiei, probabil este cel mai emoționant și pozitiv moment și asta nu poate fi comparat cu nimic altceva. Și asta face ca bunoutul cel puțin să nu progreseze.

- Dacă în spital ar exista un psiholog, eu aș merge să-mi revărs toate sentimentele negative și majoritatea colegilor cred că ar face la fel.

- Problema societății noastre este că noi ne temem să vorbim, ne temem să spunem ceva unui superior, să spunem lucrurilor pe nume și această frică zace adânc în interiorul nostru. De unde vine ea, eu nu știu, probabil din trecutul nostru istoric.

- La noi, din cauza supraîncărcării cu pacienți, medicii din terapie intensivă mai puțin îi ajunge timp să stea la patul pacientului doar pentru discuții. De ce există acele standarde internaționale privind numărul de medici și asistente medicale per pacient? Pentru ca medicul sau acea nursă să participe nu numai prin anumite acțiuni terapeutice la actul medical, ci să stea și cu pacientul puțin la discuție.

- Noi nu putem limita educația în sănătate la niște bannere înșirate în Centrele Medicilor de Familie. Acea educație trebuie să vină din școală și să fie promovată la nivel înalt. Noi nu putem spune „Stop fumatului” doar cu niște imagini cu plămânii afectați ai unui pacient fumător. Interesul nu trebuie să fie politic, ci centrat pe om.

- Nu putem avea o societate educată pe online

- Poziția și statutul medicului sunt neglijate de societate și de conducere. Noi nu am ajuns aici, noi am fost aici.

- Noi avem mulți doctori care fac o imagine negativă unei întregi generații. Și ei nu înțeleg că prin asta suferă toți, inclusiv cei onești. Dar cei onești vor pleca din țară și vor rămâne numai ceilalți. Trebuie să înțelegem că pleacă medicii onești, cei corupți nu pleacă, căci lor le este bine aici. Schimbarea e de lungă durată. Poate unii nu au răbdare să piardă 20 de ani din viața lor ca schimbarea să se producă.

- Starea de burnout nu vine din motivul activității mele ca medic. Noi venim să salvăm vieți omenești. Nouă ne place meseria noastră. Dar toate circumstanțele care ne înconjoară în această activitate, ele ne afectează. Începând cu volumul de lucru. Eu pot să asigur ajutor medical unui număr anumit de pacienți. Eu pot să tratez și mai mulți oameni, fără pauze, dar asta mă epuizează. Un anesteziolog nu are pauză în Moldova, el și-o face singur, cum și când reușește. Într-o tură de 24 de ore oricine ar avea nevoie de o pauză. Când doctorul spune că a obosit, a obosit de aceste circumstanțe, nu de lucrul cu pacientul. Noi pentru asta am făcut medicină.

- Specialitățile noastre sunt divizate, nu ne ascultăm unii pe alții. De ce e așa nu știu.

Autoritățile trebuie să meargă la dialog cu comunitatea medicală, să avem un Colegiu al Medicilor, cu puteri administrative și decizionale, să avem în sfârșit o Lege a Malpraxisului. Să existe această cedare de putere. Ministerul Sănătății trebuie să lucreze și pentru medici.

Elena Madan, director Terre des Hommes Moldova: „Orice criză umanitară crește riscul de trafic, abuz sexual, violență sau discriminare a celor refugiați. E important să știm cum le garantăm siguranța”

Andrei Eșanu, psihiatru: Pandemia a aprofundat tulburările de sănătate mintală

Galina Leșco: Informațiile despre relațiile sexuale ajung la tineri cu întârziere și asta îi face mai vulnerabili în fața provocărilor

Tag: Covid19, terapie intensivă, Institutul de Meidcină Urgentă, burnout, Ivan Cîvîrjic

Categoria: PodCast

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.