Mai mult de jumătate dintre familiile cu pacienți muribunzi nu știu cum să îngrijească de ei

Silvia Rotaru
23 iulie, 2021, 12:23
Vizualizări: 2834
Familia unui pacient muribund, încadrat în servicii de îngrijiri paliative, face parte din echipa multidisciplinară. Și dacă ceilalţi membri ai echipei urmează instruiri specializate, oferite de autorităţile centrale, de asociaţiile cu profil paliativ, de organizaţii neguvernamentale, familia şi/sau îngrijitorii reprezintă membri nespecializaţi, dar care sunt direct interesaţi de îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanei de care îngrijesc.
În studiul „Accesul și calitatea serviciilor de îngrijiri paliative în
Republica Moldova. Studiu cantitativ”, mai puțin de jumătate dintre
intervievați au spus că au fost învățați cum să îngrijească un bolnav paliativ.
Alți 25% dintre respondenţi au menționat că prestatorul specializat în
îngrijiri paliative le-a oferit anumite instrucțiuni, însă insuficiente. Alţi
15% dintre beneficiari consideră că ar avea nevoie de o instruire şi informaţie
mai detaliată despre cum trebuie îngrijit pacientul paliativ, însă prestatorul
specializat nu le-a oferit-o până acum.
De altfel, tocmai furnizorii de îngrijiri paliative sunt cei care urmează să explice şi să instruiască familia şi/sau îngrijitorul pacientului în privinţa planului de îngrijire, a sarcinilor pe care urmează să le îndeplinească în această schemă îngrijitorul, a modalităţilor de îndeplinire ale acestora şi importanţei unei comunicări eficiente şi continue cu echipa multidisciplinară pe parcursul bolii pacientului.
Cine în Moldova îngrijește de bolnavii muribunzi
Totodată, 66% dintre beneficiari intervievaţi din raioanele în care există organizații neguvernamentale specializate în îngrijiri paliative s-au declarat mulţumiţi de instruirea primită cu privire la modul de îngrijire în condiţii casnice a pacientului şi acțiunile sale în diferite situaţii de intervenție.
În acelaşi timp, doar 26% dintre respondenţii care au beneficiat de
îngrijiri paliative specializate în spital confirmă că familia sau îngrijitorii
au fost instruiți în acest sens şi alţi 36% menţionează că au primit doar informaţii
generale care, din punctul lor de vedere, nu sunt suficiente.
Printre respondenții la sondaj, femeile au constituit 60% și bărbații -
40%. Majoritatea persoanelor intervievate au vârsta de peste 51 de ani.
Dintre cei 100 de respondenți intervievați, 94% a spus că rudele lor au
beneficiat de îngrijiri paliative prestate de cabinetul medicului de familie și
100% au beneficiat de servicii de îngrijiri paliative specializate (50% dintre
ei au fost internați în secțiile cu paturi destinate îngrijirilor paliative din
spitalul raional și 50% au beneficiat de astfel de servicii prin intermediul
prestatorului specializat din raion).
Tag: ingrijiri paliative, paliatie, studiu, centrul pas
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
09 decembrie, 2016, 13:03
09 decembrie, 2016, 12:26
09 decembrie, 2015, 17:14

09 decembrie, 2019, 15:53

09 decembrie, 2022, 10:37
09 decembrie, 2014, 19:05
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
„Mamă, eu am cancer”. Povestea unei tinere din Moldova, care ...
13 iunie, 2023, 16:31
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
„Ce am văzut m-a șocat. Era exact imaginea băiatului meu”. ...
01 septembrie, 2023, 16:18
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi5,17 %