Doi s-au bătut și al treilea a câștigat. Cine este noul director al Spitalului Raional Ungheni
Silvia Rotaru
16 iunie, 2021, 17:05
Vizualizări: 6566
Concursul pentru funcția de director al Spitalului Raional Ungheni a fost câștigat de medicul infecționist pediatru și șeful secției Unității de Primiri Urgente al instituției – Vadim Rusu, potrivit anunțului publicat pe pagina Ministerului Sănătății. Vadim Rusu s-a duelat cu fostul director al instituției – Andrei Alexeev, actualul director interimar Vladimir Popovici și medicul terapeut Lucia Bulgaru Mironiuc.
Proaspătul director
al instituției, care va putea să-și exercite toate atribuțiile după semnarea
contractului cu Consiliul Raional, a declarat pentru Sănătate INFO că la ultima
probă, în care s-a duelat cu Andrei Alexeev și Lucia Bulgaru Mironiuc a
acumulat cel mai mare punctaj.
„La ultima probă am acumulat ori 27 ori 29 de
puncte. Aveam emoții și nu am mai atras atenția. A fost un punctaj net superior
concurenților. Principalul că eram pe primul loc”, a menționat noul director.
Vadim Rusu spune că
din funcția de director vrea să rezolve, în primul rând, problema acreditării instituției,
apoi va solicita un audit intern al spitalului.
„În primul rând vreau
să rezolv problemele stringente, cum este acreditarea instituției, care de 6
luni lucrează fără acreditare și stabilitatea contractului cu CNAM. Acum noi
avem un contract provizoriu cu CNAM cu promisiunea ca instituția va fi
creditată, ca să fie un contract stabil, previzibil. De asemenea, este necesar
să realizăm un audit intern al fiecărei secții, pentru a face un plan pe termen
mediu și scurt, pentru a nota necesitățile. După audit vom vedea de ce resurse
avem nevoie pentru a dezvoltarea fiecărui serviciu. Totodată, este necesară
dezvoltarea tehnico-materială a instituției pe termen mediu și lung. Dar asta
depinde și de finanțarea pe care o vom avea, dar și de proiectele în care ne
vom implica. Acum avem un proiect transfrontalier cu România, care durează deja
de un an și jumătate și astăzi se încheie”.
Vadim Rusu are 43 de
ani și este originar din orașul Ungheni. Acesta a absolvit Universitatea de
Medicină „Nicolae Testemițanu” în anul 2001. De specialitate este
infecționist-pediatru. A muncit 6 ani medic pediatru în Angola, Africa. În 2016
s-a reîntors în țară și a fost numit șef al secției internare al Spitalului
Raional Ungheni, iară după reorganizarea secțiilor a fost numit șef UPU.
Epopeea concursului pentru funcția de director al Spitalului Raional Ungheni durează de mai bine de jumătate de an. Concursul pentru funcția de director al Spitalului Raional Ungheni a fost anunțat în noiembrie 2020. La concurs s-au înscris doar doi candidați: directorul de atunci Andrei Alexeev și Vladimir Popovici, de profesie anesteziolog-reanimatolog. Concursul a fost suspendat pe 15 ianuarie 2021 pe motiv că Andrei Alexeev a anunțat că este bolnav, iar Consiliul Raional Ungheni a decis să numească propriul director interimar, chiar dacă în acte director interimar a rămas fosta vicedirectoare a instituției Marina Podoroghin.
Bătălia dintre cei doi directori ai Spitalului din Ungheni nu s-a încheiat. Fostul director nu se lasă
Andrei Alexeev a fost restabilit în funcția de director prin instanța de judecată, însă director interimar a continuat să fie Vladimir Popovici. Consiliul Raional Ungheni nu a acceptat revenirea fostului director.
Spitalul cu trei directori. Cum a ajuns „uns” un doctor cu antecedente penale la șefia spitalului din Ungheni
Popovici a avut în
trecut antecedente penale, fiind găsit vinovat într-un dosar în care a fost
învinuit că ar fi mușamalizat probele unui șofer, care a fost prins beat la
volan. Lui Popovici i s-a interzis să practice medicina timp de doi ani. Într-o
discuție cu Sănătate INFO acesta a spus că nu este vinovat și că dosarul ar fi
fost fabricat.
Vadim Rusu urmează să
se afle în funcția de director în următorii 5 ani.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
12 octombrie, 2018, 15:48
12 octombrie, 2016, 15:28
12 octombrie, 2016, 15:17
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,44 %