Se caută directori pentru două instituții medicale republicane și pentru un spital raional
Silvia Rotaru
25 mai, 2021, 13:00
Vizualizări: 4066
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat concurs pentru ocuparea funcției de director pentru Centrul Republican de Diagnosticare Medicală, Policlinica Stomatologică Republicană și Spitalul Raional Cimișlia. Dosarele pot fi depuse până la 14 iunie, iar pentru Spitalul Raional Cimișlia până pe 9 iunie.
Este a doua oară
într-un an în care Ministerul Sănătății anunță concurs pentru funcția de
director al Spitalului Raional Cimișlia. Funcția a devenit vacantă din
noiembrie 2019, iar concursul a fost anunțat în martie anul 2020. Din cauza
pandemiei, concursul nu s-a desfășurat. În mai 2020 a fost anunțat un nou
concurs, la care s-a înscris doi candidați, printre care actualul director interimar
Mariana Florea. Aceasta însă a fost respinsă, întrucât a trecut de vârsta de
admitere la concurs. Concursul nu a mai fost prelungit.
Andrei Testemițanu
este director al Centrului Republican de Diagnosticare Medicală din anul 2010.
Acesta, la fel nu va mai putea candida, întrucât este la pensie.
Cei care doresc să
depună dosarul pentru funcția de director trebuie să:
1)dețină cetățenia
Republicii Moldova;
2)să aibă studii
superioare/de licență medicale, studii de masterat în managementul sănătății publice/management
organizațional/ administrare. Pentru candidatul cu studii în alte domenii decât
cel medical (management organizațional/administrare etc.), studiile de masterat
în managementul sănătății publice sunt obligatorii;
3)să cunoască limba
română, scris vorbit;
4)să aibă capacitate
deplină de exercițiu;
5)să aibă o stare de
sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza
adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare
abilitate;
6)să nu aibă
antecedente penale pentru săvârșirea unei infracțiuni din categoriile:
infracțiuni contra păcii securității omenirii, de război, contra vieții sănătății persoanei, contra libertății,
cinstei demnității persoanei, privind viața sexuală, contra familiei minorilor,
contra sănătății publice conviețuirii sociale, contra patrimoniului, contra
securității publice ordinii publice, contra bunei a activității în sfera
publică, contra autorităților publice a securității de stat, infracțiuni
economice, infracțiuni de corupție în sectorul privat;
7)să aibă o vechime
în muncă de cel puțin 5 ani, dintre care 3 ani într-o funcție de conducere;
8)nu a atins vârsta
necesară obținerii dreptului la pensie pentru limita de vârstă.
La înscrierea pentru
concurs, candidații vor depune un dosar, care include următoarele acte:
1)Cererea de
participare la concurs, cu menționarea postului solicitat, conform modelului
anexat;
2)Copia actului de
identitate;
3)copiile diplomelor
de studii universitare de licență, master, doctorat, post-doctorat, precum
anexele la diplome, după caz;
4)copiile altor acte
care atestă efectuarea unor specializări sau instruiri, dacă candidatul dispune
de astfel de acte;
5)actele care atestă
vechimea în muncă a candidatului;
6)declarația pe
propria răspundere că nu are antecedente penale și că nu a fost atras la
răspundere penală;
7)adeverință medicală
care atestă starea de sănătate corespunzătoare;
8)curriculumul vitae,
cu includerea a cel puțin două persoane de referință, menționând datele de
contact ale acestora, care vor accepta să fie contactate de către comisia de
concurs pentru confirmarea competentelor profesionale ale candidatului, model
Europass, maximum pe 02 file;
9)copia
certificatului de căsătorie sau copiile documentelor care atestă schimbarea
numelui (după caz).
10) declarația pe
propria răspundere privind existenta unui potențial conflict de interese sau
absența conflictului de interese, conform modelului aprobat prin ordinul MSMPS
nr.231 din 05.03.2020;
11) scrisoare de
motivare personală pentru ocuparea funcției de conducător al instituției
medico-sanitare publice.
Vom preciza că sunt
în desfășurare concursul pentru funcția de director la Spitalul Clinic
Municipal de Boli Contagioase pentru Copii, Centrul Stomatologic Municipal
pentru copii, Asociația Teritorială Medicală Râșcani, Spitalul Raional Ungheni,
Ocnița și Glodeni.
Tag: director, concurs director, spitalul raional cimislia, centrul republican de diagnosticare medicala, policlinica stomatologica republicana
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
13 octombrie, 2016, 19:42
13 octombrie, 2016, 14:54
13 octombrie, 2016, 19:40
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,44 %