Moldova se mai împrumută cu 10 milioane de euro pentru cumpărarea vaccinurilor împotriva Covid19

Elena Cioina
26 martie, 2021, 17:16
Vizualizări: 2224
Producătorul de vaccinuri Moderna nu dispune de vaccinuri pentru Republica Moldova în acest an. Toate cantitățile au fost redistribuite deja, astfel încât țara noastră ar putea obține medicamentul abia în primul trimestru al anului 2022. Și Pfizer a anunțat Guvernul de la Chișinău că nu are doze să ne vândă și că soluția e să apelăm la Platforma Covax.
Informația a fost
făcută publică de către deputatul socialist, Vladimir Odnostalco, care a trimis
o solicitare de informație la Ministerul Sănătății.
Ministerul amintește
că în vederea achiziției în mod prioritar a vaccinurilor împotriva Covid-19,
Centrul de Achiziții Publice Centralizate în Sănătate a inițiat două proceduri
de licitație publică, care se desfășoară în paralel – o licitație publică
deschisă în cadrul căreia orice operator economic licențiat în domeniu poate
depune oferta. Totodată, spune Ministerul Sănătății, pentru a exclude riscul de
a nu avea oferte autoritățile au lansat și procedura de negocieri directe, fără
publicare prealabilă, exclusiv cu producătorii internaționali de vaccinuri,
scrisori fiind trimise către Pfizer, Moderna, Jonson&Jonson, etc cu care
reprezentanții Ministerului au purtat anterior discuții online.
Dacă Moderna a
declarat frac că nu dispune de vaccinuri pentru moldoveni, atunci reprezentanții
Pfizer a menționat că vor lua în calcul solicitarea Moldovei, dar din cauză că
dispun de doze insuficiente, au recomandat ca autoritățile să apeleze la
platforma Covax și să poarte în continuare negocieri anume cu reprezentanții
ei.
Totodată, Ministerul
Sănătății menționează în răspunsul său că va cumpăra vaccinuri anti-Covid19 din
bani împrumutați de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru
aceasta fiind stabilită suma de 10,2 milioane de euro. Banii urmează să fie
alocați în cadrul proiectului „Răspuns de urgență Covid19 și suport pentru
întreprinderile mici și mijlocii”, componenta „Sănătate”, în conformitate cu acordul cadru de împrumut
dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat
pe 29 iulie 2020 și ratificat prin Legea Ministerului Sănătății, Muncii și
Protecției Sociale. Atunci Ministerul a remis către Oficiul de Gestionare a
Programelor de Asistență Externă cerințe tehnice pentru vaccinurile împotriva
Covid19, precum și informația necesară pentru elaborarea cerințelor pentru
campania de informare și promovare a vaccinării anti-Covid, care se propun a fi
achiziționate/contractate la prima etapă de implementare a proiectului.
Vom preciza că pe 18
martie CAPCS a anunțat o licitație publică de procurare a 400 de mii de doze de
vaccin anti-Covid, în valoare de 70 de milioane de lei. Subiectul este unul
speculat în presă, crezându-se că interese mari ar avea unele partide politice
să aducă în țară vaccinul rusesc Sputnik. Ieri, pe 25 martie, licitația a fost suspendată,
iar astăzi a fost reluată, termenul de depunere a dosarelor fiind extins până
pe 3 aprilie.
Tag: Covid19, vaccinuri, Pfizer, Moderna, Sputnik-V, Janssen, Jonson&Jonson
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova. Marina: „Clienții ...
07 februarie, 2023, 16:18
O moldoveancă a donat corneea ochilor fiului ei, care a sufe ...
17 martie, 2023, 14:54
Un copil de 1 an si 5 luni a ajuns în stare gravă la spital, ...
29 mai, 2023, 17:52
„Luați-vă mortul acasă”. Povestea sfâșietoare a unei familii ...
12 aprilie, 2023, 21:47
O mama, originară din Republica Moldova, a acceptat să donez ...
28 februarie, 2023, 13:41
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi2,74 %