Moldova se împrumută cu zeci de milioane de dolari pentru a cumpăra vaccinuri mai scumpe decât au cumpărat țările din Africa și de cel puțin 3 ori mai scumpe, decât a cumpărat UE
Irina Papuc
12 martie, 2021, 19:56
Vizualizări: 9291
După o totală lipsă de interes privind vaccinurile, după o perioadă în care am stat cu mâna întinsă la organizațiile internaționale care poate ne-or salva din nou, Republica Moldova demonstrează un zel aproape absurd de procurare a unor vaccinuri extrem de scumpe. În cadrul unui proiect cu Banca Mondială, Ministerul Sănătății ar urma să cumpere, pe bani din împrumut, vaccinuri pentru etapele doi, trei și patru de vaccinare extrem de scumpe.
Demn de analizat este și faptul că Guvernul a decis ieri că vor fi alocate 60 de milioane de lei pentru vaccinuri. O doză va costa aproximativ 10 dolari. Extrem de scump, față de prețurile plătite de țările din Africa, dar chiar și de UE, dacă vorbim de vaccinul AstraZeneca, cel mai accesibil ser de până acum.
Înainte ca Guvernul interimar să anunțe salvator că a găsit bani pentru vaccinuri, Sănătate INFO solicita explicații privind eventualele resurse financiare pentru procurarea serurilor antiCovid. Timp de o lună solicitările noastre au rămas fără răspuns. Recent, Ministerul Finanțelor ne-a comunicat următoarele:
„Actualmente sunt inițiate discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale privind finanțarea adițională, în valoare estimativă de 30,0 mil. USD pentru proiectul „Răspuns de Urgență la Covid-19”, întru finanțarea achiziției și distribuției de vaccinuri COVID-19, precum și consolidarea sistemului național de vaccinare”.
De asemenea, într-un interviu pentru Sănătate INFO, ex-ministra de la Sănătate, Viorica Dumbrăveanu, confirma faptul că se discută despre un credit de la Banca Mondială pentru procurarea de vaccinuri. Dar, spunea ea, decizia ar urma să fie una politică.
„Există mai multe posibilități de procurare a vaccinului. Noi vorbim de procurarea vaccinului atât prin intermediul mijloacelor financiare, care urmează a fi alocate din FAOAM (asigurări medicale), inclusiv mijloace financiare care pot fi acordate din bugetul de stat. Însă este foarte greu să estimezi suma. (... )Aici urmează să se discute pe platformă politică de a asigura procurarea vaccinului și prin intermediul unui proiect al Băncii Mondiale. Ca să nu existe interpretări ulterior, noi vorbim despre un posibil credit, care poate fi oferit și eu nu în zadar am precizat. Decizia urmează a fi primită la nivel politici și nu o putem lua noi în mod unilateral”, explica Viorica Dumbrăveanu.
Proiectul „Moldova Emergency COVID-19 Response” care ar urma să fie analizat pe data de 26 martie, prevede într-adevăr procurarea de vaccinuri pentru etapele II și III de vaccinare. Din motive neclare, asigurarea cu vaccinuri ar urma să ne coste extrem de scump, față de prețurile pe care le plătesc țările acum pentru procurarea serurilor anti-Covid.
„Guvernul Moldovei a solicitat vaccinuri pentru a acoperi 30% din populație prin Platforma COVAX și se așteaptă să primească un milion de doze în 2021. Ca parte a primei etape, pe 29 ianuarie 2021, Platforma COVAX a confirmat că Moldova va primi 24.570 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech până la jumătatea lunii februarie 2021 și o alocare orientativă de 156.000 - 264.000 de doze de vaccin AstraZeneca la mijlocul până la sfârșitul lunii februarie, vaccinuri aflate în Lista de Urgență a OMS. Finanțarea oferită de Banca Mondial urmează să acopere costul procurării dozelor de vaccin pentru a doua și a treia etapă a campaniei de vaccinare COVID-19. Această finanțare va sprijini desfășurarea vaccinării în toate cele trei etape. Banca va continua să colaboreze cu Guvernul și partenerii de dezvoltare pentru a identifica opțiuni pentru finanțarea vaccinării la scară mai mare, aliniată la cele mai bune practici internaționale, pentru realizarea planului național de implementare a vaccinului COVID19”, se menționează în proiect.
În total, pentru răspunsul la Covid-19, Republica Moldova ar urma să se împrumute de la Banca Mondială cu peste 90 de milioane de dolari. O parte din bani deja au fost folosiți pentru procurări de echipamente medicale și de protecție. Pentru subcomponenta de vaccinuri ar urma să ne îndatorăm cu 24,8 milioane de dolari.
Important de reținut este că, potrivit proiectului, bugetul alocat vaccinurilor ar urma să crească de câteva ori pentru fiecare etapă de vaccinare, deși numărul vaccinurilor rămâne același. De exemplu, vaccinurile pe care le vom primi prin mecanismul COVAX pentru 20% din populație, sunt evaluate la 4 milioane de dolari. Așa cum acestea sunt donate, Republica Moldova nu va plăti niciun bănuț. În schimb, pentru etapa a doua – unde se planifică procurarea vaccinurilor numai pentru 10% populație, Guvernul ar urma să plătească aproximativ 11,1 milioane de dolari.
Pentru etapele III și IV care vor cuprinde câte 20% populație – cheltuielile sunt estimate fiecare dintre ele la câte 19,03 milioane de dolari, ceea ce cumulativ înseamnă 38,06 milioane de dolari. Nu este clar acum de ce se estimează o diferență atât de mare de preț, având în vedere că vorbim despre aceleași cantități de doze. De asemenea, nu este clar de ce Republica Moldova se angajează să procure vaccinuri la prețul de 10,55 dolari (plus transport), dacă țările procură acum vaccinuri mult mai ieftin.
Potrivit unei platforme dedicată transparenței vaccinurilor, dezvoltată de UNICEF, Comisia Europeană a procurat vaccinuri de la AstraZeneca cu 3,5 dolari doza, SUA a cumpărat cu 4 dolari doza. Dar vorbim despre state care își permit astfel de achiziții. India a cumpărat de la AstraZeneca cu 2,72 dolari doza, Brazilia – cu 3,16 dolari doza.
Au existat și excepții, desigur. Un exemplu este Uganda care a fost nevoită să procure vaccinul AstraZeneca cu 8 dolari doza. Dar premierul acestei țări nu a tăcut, ci a făcut un apel la nivel internațional pentru transparentizarea prețurilor vaccinurilor și a îndemnat producătorii să pună umanitatea pe primul loc, în astfel de cazuri extrem de complicate, mai ales pentru țările mici.
Important este de menționat că Guvernul a alocat ieri, din fondul de rezervă, 60 de milioane de lei pentru procurarea a 338.600 de doze de vaccinuri.
În total, țara ar urma să cumpere pe cont propriu peste 1,3 milioane de doze pentru a acoperi cel puțin 70% din populație cu vaccinuri. Executivul nu explică ce fel de vaccin va fi cumpărat, de la ce companie, dacă au început negocierile sau nu.
Conform declarațiilor secretarului de stat, Tatiana Zatîc, o doză de vaccin va costa statul moldovenesc 10 dolari. Din datele pe care le vedem publice, devine clar că este un preț mult mai mare față de cel pe care l-au plătit țările pentru serul AstraZeneca, cel mai ieftin dintre cele incluse în Lista de Urgență a OMS și aprobate de EMA pentru piețile europene.
Totodată, Astăzi Parlamentul a votat în două lecturi un proiect de lege, care prevede simplificarea procedurii de procurare a vaccinurilor anti-Covid19. Autoritățile chiar ar fi identificat și banii necesari pentru procurarea a peste 1 milion de doze de vaccin.
NewsMaker scrie, citându-l pe deputatul socialist Petru Burduja, care a prezentat proiectul, pentru procurarea vaccinurilor au fost alocate 137 de milioane de lei, dintre care 60 de milioane, din Fondul de Rezervă al Guvernului, 36 de milioane de lei, din Fondul de bază al CNAM și 41 de milioane de lei din resursele Ministerului Sănătății. Potrivit lui Burduja, legea stabilește un termen mai mic de organizare a licitațiilor publice. Termenul este de 10 zile din momentul anunțului licitațiilor și primirea ofertelor. Documentul mai prevede că pentru procurarea vaccinurilor statul va trebui să plătească în avans.
Presa a scris că Moldova intenționează să procure Sputnik, care ar fi la prețul de aproximativ 10 dolari doza. Pfizer/BioNTech – care conține noua tehnologie ARMm- a fost procurat de Comisia Europeană la 14,7 dolari doza. Astfel, rămâne neclar – de ce autoritățile sunt gata să ne îndatoreze cumpărând vaccinuri atât de scumpe?
Vom reveni cu poziția Guvernului și a Băncii Mondiale pe marginea proiectului menționat în articol.
Tag: vaccinuri covid preturi vaccinuri scumpe moldova guvern proiect banca mondiala
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
10 octombrie, 2018, 12:31
10 octombrie, 2016, 16:34
10 octombrie, 2016, 18:49
10 octombrie, 2018, 18:09
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,44 %