Republica Moldova va primi peste 280.000 de doze de vaccinuri, începând cu mijlocul lunii februarie. Cele mai multe sunt de la AstraZeneca
Irina Papuc
30 ianuarie, 2021, 19:31
Vizualizări: 3255
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat că a fost informat astăzi despre livrarea primului lot de vaccinuri la mijlocul lunii februarie.
Este vorba despre 24.570 doze de vaccin Pfizer/BioNTech (Comirnaty) care vor ajunge în Republica Moldova în aproximativ două săptămâni.
Totodată, 264.000 doze produse de Oxford/AstraZeneca vor ajunge în tranșe, începând cu sfârșitul lunii februarie. Având în vedere că pentru imunizarea completă este nevoie de două doze, acestea asunt suficiente pentru imunizarea a aproximativ 144.285 de oameni, asta dacă nu luăm în calcul dozele irosite.
Ghidul complet pentru administrarea vaccinului Pfizer/ BioNTech: indicații, grupe de vârstă, contraindicații
În total, Republica Moldova va beneficia gratuit prin intermediul COVAX de suficiente doze pentru a vaccina 20% din populație. Ulterior, vor fi procurate tot prin intermediul COVAX la un preț preferențial. Republica Moldova a aderat la COVAX în luna august 2020, prin intermediul scrisorii de intenție, semnată de MSMPS. Iar la data de 7 decembrie a fost expediată solicitarea pentru vaccinul împotriva COVID-19.
Menționăm că vaccinul produs de Pfizer/BioNTech (Comirnaty) va fi depozitat la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, care va asigura condițiile necesare de păstrare la temperatura de -60°C -90°C. Ulterior, vaccinurile vor fi distribuite către punctele de vaccinare. În ceea ce privește vaccinul produs de AstraZeneca, serul trebuie păstrat la o temperatură de +2°C +8°C.
Despre vaccinul AstraZeneca
Anunțul Ministerului Sănătății vine la o zi după aprobarea vaccinului AstraZeneca la nivel european. Mai exact, ieri EMA a recomandat acordarea unei autorizații condiționate de introducere pe piață pentru acest vaccin și tot ieri a fost autorizat la nivel european. Vaccinul este destinat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani. Acesta este al treilea vaccin COVID-19 pe care EMA l-a recomandat pentru autorizare.
Rezultatele combinate din 4 studii clinice din Regatul Unit, Brazilia și Africa de Sud au arătat că vaccinul COVID-19 AstraZeneca a fost sigur și eficient în prevenirea COVID-19 la persoanele cu vârsta de la 18 ani. Aceste studii au implicat în jur de 24.000 de persoane. Jumătate au primit vaccinul, iar cealaltă jumătate - fie o injecție fictivă, fie un alt vaccin non-COVID. Participanții la studiu nu au știut ce tip de preparat li s-a administrat. Vaccinul a demonstrat o eficacitate de aproximativ 60% în studiile clinice.
Majoritatea participanților la aceste studii au avut între 18 și 55 de ani. Nu există încă suficiente date la participanții mai în vârstă (peste 55 de ani) pentru a furniza o cifră exactă pentru cât de bine va funcționa vaccinul în acest grup. Cu toate acestea, se consideră vă asigura protecție, având în vedere că un răspuns imun a avut loc în această grupă de vârstă și pe baza experienței cu alte vaccinuri; deoarece există informații fiabile privind siguranța la această populație, experții științifici ai EMA au considerat că vaccinul poate fi utilizat la adulții în vârstă. Mai multe informații sunt așteptate din studiile în curs, care includ o proporție mai mare de participanți vârstnici.
Vaccinul COVID-19 AstraZeneca se administrează sub formă de două injecții în braț, a doua între 4 și 12 săptămâni după prima. Cele mai frecvente reacții adverse la vaccinul COVID-19 AstraZeneca au fost de obicei ușoare sau moderate și s-au îmbunătățit în câteva zile după vaccinare. Cele mai frecvente efecte secundare sunt durerea și sensibilitatea la locul injectării, cefaleea, oboseala, durerea musculară, senzația generală de rău, frisoane, febră, dureri articulare și greață. Siguranța și eficacitatea vaccinului vor continua să fie monitorizate pe măsură ce sunt utilizate în întreaga UE, prin sistemul de farmacovigilență al UE și studii suplimentare efectuate de companie și de autoritățile europene.

Tag: vaccin Republica Moldova astrazeneca
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 decembrie, 2018, 15:31
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %