Eu m-am născut într-un sat în care toți bărbații erau… „tuberculioznici”
Violeta Colesnic
25 octombrie, 2019, 11:58
Vizualizări: 7935
Tătuca Alexandru avea un ritual al fumatului deosebit, iar din marginea cuptorului, unde stăteam întinsă de burtă, îi urmăream fiecare mișcare. Mai întâi aranja alături două scăunele mici, vopsite cu albastru. Pe unul se așeza, iar pe altul îl folosea în loc de tocător.
Cobora
din podul casei câteva frunze uscate de tutun, le făcea sul și, cu un cuțitaș
micuț de buzunar mărunțea tutunul pe „tocătorul” improvizat. Îl punea apoi
într-un săculeț de pânză pe care îl purta mereu la el, în buzunarul de la piept,
ca să nu se umezească. În alt buzunar avea câteva foițe de ziar tăiate identic.
După ce presura puțin tutun pe una din foițe, o răsucea și își trecea limba pe
marginea foii, umezind-o. O răsucea, o încleia, îi turtea un pic capătul și o
punea între dinți. Când începea să tușească prin curte, bunica repeta aceeași
frază de fiecare dată: „Uof, măi, tuberculioznicule, mai ai să cuhăi? Cihotco!”.
De altfel, toți bărbații din sat fumau doar mahorcă (tutun uscat). Și tușeau.
Și erau numiți de soțiile lor „tuberculioznici”. Acela a fost primul mit pe
care l-am auzit despre tuberculoză. Că tusea trece în tuberculoză.
Fumatul nu cauzează această boală, dar e unul dintre factorii principali care poate agrava anumite boli pulmonare, sporind inclusiv riscul de a te îmbolnăvi de tuberculoză.
Dimineața devreme orășelul Cricova este învăluit în ceață. Oamenii ori sunt grăbiți, ori refuză să discute cu noi când îi întrebăm ce știu despre tuberculoză. Prin ceața densă, cotim la nimereală de pe o stradă pe alta până când mașina s-a umplut cu un miros pronunțat de must, de tescovină, de vin în proces de fierbere. Și atunci ne-am dat seama că suntem în zona combinatului de vinuri.
„Tuberculoza
apare din cauza fumatului și băutului. Nu trebuie să bei din același pahar cu
oamenii bolnavi și să nu mănânci cu ei dintr-o farfurie. Cel mai bine e să ai
paharul tău. Tuberculoza poate apărea și din cauza răcelii, când omul a răcit
tare și nu s-a adresat la timp la medic”, ne spune o tanti care vine dinspre
magazin, cărând o torbă de rafie cu produse în ea. Ne întoarce spatele însă
imediat cum vede aparatul de fotografiat.
Tuberculoza poate afecta toate organele corpului, îndeosebi plămânii. Boala se transmite doar pe calea aerului. Particule microscopice cu microbi sunt expectorate de bolnavii contagioși prin tuse, râs sau vorbire. Boala nu se transmite prin alimente, tacâmuri sau atingere. Transmiterea se face numai prin aer. Picăturile cu microbi pot fi inspirate ușor de cei care se află în aceeași cameră.
Arsenii
stă chirostrii lângă gard și trage lacom dintr-o țigară. Ne spune că are 78 de
ani și că fumează deja de 52 de ani. Nu știe ce fel de boală este tuberculoza
și, făcându-și semnul crucii, ne spune că în viața lui nu s-a îmbolnăvit
niciodată.
„Nu
știu ce-i asta boală. Nu tușesc și nici apă nu beau. Iaca a venit vecinul și am
băut câte o cană cu vin. Numai ce am dus-o în ogradă, ne arată el cu mâna spre
curtea din spatele lui”.
„Peștele
în apă trăiește, da el în vin”, ne spune vecinul lui, Petru Alexandrovici, râzând.
Când
îi zic că-i prea dimineață pentru un pahar cu vin și că nu-i nici ora 10,
Arsenii face ochii mari, mai trage adânc două fumuri și-mi zice:
„Cum dimineață? Dap dacă prin fața porții mele trece un măhalean, cum să nu-l servesc cu un pahar cu vin? El iaca se ducea la magazin să beie rachiu. I-am spus să nu bea toate porcăriile și i-am adus un pahar cu vin bun”.
Vecinul, Petru Alexandrovici, are ochii albaștri ca cerul, la fel ca haina sport pe care a îmbrăcat-o peste alte două cămăși, pe care le-a lăsat descheiate la gât. Stă sprijinit de un baston și ne spune că în tinerețe a fost tratat de o tuberculoză…inexistentă. Încurcătura s-a produs din cauza asemănării numelui cu verișorul lui, pe care îl chema Petru Alexeevici.
„Am nimerit cu pozna asta în locul lui și am stat degeaba în bolniță (spital). Am stat la sanatoriu de două ori pe an ani câte trei luni. Eram hrăniți tare bine. Bolnavii de tuberculoză aveau o alimentație specială. Abia când m-am mutat cu traiul din raionul Orhei în raionul Criuleni, la un control de profilaxie medicii au descoperit că eu nu am avut tuberculoză. Atunci și am fost scos de la evidență”, povestește bărbatul.
Mycobacterium tuberculosis sau bacilul Koch a fost descoperit de bacteriologul german Robert Koch, la 24 martie 1882. Abia în secolul XX a apărut tratamentul medicamentos cu antibiotice şi preparate chimice tuberculostatice. Până atunci, bolnavilor le era recomandat să petreacă cât mai mult timp în zonele muntoase, cu păduri conifere. Microorganismele cu bacili își păstrează proprietățile active chiar și în condiții extreme. De asemenea, bacilul își poate inhiba metabolismul pe perioade destul de lungi și devine activ când ajunge într-un corp slăbit, bolnăvicios sau cu imunitatea scăzută.
Doamna
Maria își plimba nepoțelul tot răspunzându-i la întrebări și oprindu-se periodic
pentru a culege de pe jos frunze colorate căzute din copac. Ne-a tot repetat de
câteva ori ca nu cumva să o fotografiem sau filmăm.
„Tuberculoza
îi de când lumea, din ani străvechi și am auzit despre ea. Trebuie să avem
grijă să ne spălăm mereu mâinile după ce ieșim din microbuze, rutiere, chiar și
în magazine.
-
Această boală este contagioasă? Oamenii bolnavi trebuie izolați?
-
Depinde de care om. Eu știu că și directori se îmbolnăvesc și, Doamne ferește
când se întâmplă așa ceva. Da, oamenii fără adăpost care dorm pe sub gard și
sunt molipsitori ar trebui izolați. Așa cum era pe vremea soiuzului. Dar ei
umblă liberi. Au tușit, și-au șters nasul și merg mai departe.
-
Și un director, și un vagabond, pot fi la fel de molipsitori…
Păi
da, dar directorul nu poate sta alături cu vagabondul acela. Omul acela este
curat. Este dureros pentru el că i s-a întâmplat așa ceva, că s-a îmbolnăvit de
tuberculoză. Dar vagabondul a umblat ca un… vagabond nespălat… El și a fumat,
și a mâncat de prin tomberoane, și a dormit pe sub garduri. Un om care îi și
director este mai civilizat. Chiar când intri în autobuz și vezi un om mai
curat, ți-i plăcut să stai alături, dar când vezi un vagabond, fugi de el.
-
Vreți
să spuneți că trebuie să stea în saloane separate?
-
Da.
-
Medicul
nu poate ști statutul fiecărui pacient și nici nu este corect să-i trateze
diferit doar pentru că unul e director, iar altul e om al străzii …
-
Medicul
atâția pacienți a văzut în viața lui, că el știe care îi om și care îi
…pierdut.”
Nu știm ce argumente i-a schimba stereotipul din mintea femeii, cert e că:
Oricine se poate îmbolnăvi de tuberculoză: tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, copil sau adult, indiferent de statului social sau de ţara de origine. Totuși, sunt mai expuși riscului de a se îmbălnăvi, copiii, persoanele fără adăpost, persoanele cu boli grave, oamenii în vârstă ,dependenții de droguri sau deținuțiii din penitenciare. Odată ajuns în organism, bacilul declanșează boala doar dacă nu întâmpină o rezistență imunitară. Într-un organism puternic, bacilul rămâne în plămânul omului sănătos într-o stare latentă și se activează imediat cum scade imunitatea sau dintr-un oarecare motiv, capacitatea de apărare a organismului dispare. După activare, bacilul se înmulțește rapid și declanșează tuberculoza pulmonară. Altfel spus, aproximativ 90% dintre persoanele infectate nu vor dezvolta boala și doar 10% dintre persoanele infectate vor dezvolta tuberculoză în termen de 2 ani de la infectare.
O
femeiușcă tinerică care mătura frunzele de pe pavajul din curte aproape că ne
ignoră. Ne spune doar că tuberculoza asta-i „răceală” la plămâni și că apare
atunci când mai multe persoane fumează din aceeași țigară. Ne mai spune că nu a
avut niciodată păduchi(???!!!), de aceea nu știe nimic despre tuberculoză…
Care este legătura dintre păduchi și tuberculoză, nu ne-a fost clar, dar e important să spunem că:
Tuberculoza nu este o răceală la plămâni. Este o boală gravă care, netratată, poate fi fatală. Germenii care provoacă boala sunt greu de ucis, cu toate acestea, tratată, tuberculoza devine necontagioasă. Medicii susţin că tuberculoza şi afecţiunile pulmonare cresc riscul apariţiei cancerului la plămâni, dar nu este obligatoriu, aşa cum se crede în popor.
Lidia
poartă o fustă înflorată, puțin ridicată în față, care ascunde o burtă
proeminentă, obeză. Despre tuberculoză a auzit de la radio și știe că este o boală
de plămâni.
„De
tuberculoză se îmbolnăvesc acei care răcesc, hârcâiesc și care beau. Dacă bei
apă rece te îmbolnăvești. Iaca noi bem ceai și ne lecuim. Tuberculoza asta-i
când îs bolnavi plămânii, așă-i?” mă întreabă ea nesigură.
Vasilii,
care s-a oprit din greblat frunzele pentru a discuta cu noi, își amintește cu
oroare despre tratamentul, așa zis, naturist, al tuberculozei.
„Din
ceea ce țin eu minte, când eram prin clasa întâi, tuberculoza era tratată cu untura
de câine. La începutul anilor 50, după război și foamete, nu prea era medicină
și oamenii se tratau cum știau. Îmi amintesc că venea de la oraș o căruță și cu
niște plase speciale, prindeau toți câinii. Mai ales dacă se spunea că un câine
este turbat, ieșeau câte 20 de oameni și nu se opreau până nu-l prindeau. Iată
de ce, pe atunci nu erau câini vagabonzi. Erau prinși și folosiți la pregătirea
săpunului, la tratarea tuberculozei… Bolnavilor li se dădea să mănânce untura
de câine. Era sărăcie mare și fiecare supraviețuia cum putea”.
Untura de câine nu tratează tuberculoza, spun specialiștii. Este nevoie de medicație specială, care trebuie respectată cu strictețe, pentru un tratament eficient.
Deși știu că tuberculoza e o maladie contagioasă, oamenii cu care am discutat păreau nesiguri de cunoștințele lor. Răspunsurile pe care mi le-au dat erau doldora de stereotipuri și preconcepții.
Ce trebuie să mai știm despre tuberculoză?
Tuberculoza nu are simptome
caracteristice. Ele pot fi prezente
şi în cazul altor boli. Următoarele simptome pot să apară: O tuse semnificativă
care durează mai mult de 3 săptămâni, de multe ori însoţită de spută, febră,
oboseală extremă, pierderea poftei de mâncare, transpiraţii nocturne, şi
pierdere în greutate. Atunci ar trebui repede să consultați un medic care vă va
examina. El va face o prescripţie pentru o radiografie pulmonară şi examene
pentru a găsi germeni de tuberculoză. Spitalizare ar putea fi necesară.
Tuberculoza nu se transmite prin
alimente, nici prin tacâmuri.
Transmiterea se face numai prin aer: în timpul tusei, eliminării sputei sau
strănutului.
Tuberculoza nu este o răceală. Ea este cauzată de bacilul tuberculozei
Tuberculoză este o boală infecţioasă provocată de un microb. Boală cel mai
frecvent afectează plămânii, dar poate ajunge, de asemenea, toate organele.
Tuberculoză se poate dezvolta rapid după primul contact cu germenul, sau poate
apărea peste mai o perioadă de câțiva ani.
Tuberculoza se tratează doar cu
antibiotice, respectând
dozele și indicațiile medicilor. Tratamentul este unul îndelungat și durează de
cel puțin șase luni, iar cel mult 2 ani, în funcție de gravitatea bolii. Dacă
tratamentul nu este respectat sau este întrerupt, boala recidivează într-o
formă mai severă și rezistentă la tratament. Prin urmare recomandarea pentru
pacienții care au fost depistați cu TB e să-l administreze până la capăt,
pentru a evita complicațiile și chiar decesul.
Tag: tuberculoză, mituri, adevăruri, infecție
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,55 %