Igiena dentară, o nouă specialitate care ar putea fi studiată și implementată în Moldova. Ce face un igienist dentar și cu se deosebește de un stomatolog

Silvia Rotaru
21 august, 2019, 16:53
Vizualizări: 3931
Studenții Facultății de Stomatologie ai USMF vor putea studia o nouă specialitate - Igiena dentară. Misiunea viitorilor specialiști va fi de a informa pacienții despre importanța igienei orale și profilaxia bolilor dentare.
Aceștia vor studia timp de patru ani, iar noul program de
studii va fi posibil datorită proiectului „Colaborare în educaţie şi cercetare
prin patologia orală şi stomatologia de prevenţie”, implementat în perioada
2017-2019, în trei ţări - Republica Moldova, Armenia şi Belarus, cu suportul
financiar al Centrului Norvegian pentru Cooperarea Internaţională în Educaţie.
Mergem la stomatolog, de obicei, când avem o problemă, ne
supără un dinte, gingiile sângerează, dar mai puțin pentru un control
profilactic. Cum meseria a devenit tot mai profitabilă, uneori, medicul
stomatolog nu mai are timp să ne explice care sunt pașii corespunzători pentru
o igienă dentară sănătoasă. USMF „Nicolae Testemițanu” vrea să pregătească
specialiști care să se ocupe anume de acest aspect - să informeze populația despre
riscurile unei igiene dentare deficitare și cum de sănătatea dinților depinde
sănătatea întregului organism.
Ca specialitatea să fie implementată sunt necesare
activități de cercetare și studii în domeniu, care vor servi drept argumente
pentru introducerea specialității în Nomenclatorul domeniilor de formare
profesională şi al specialităţilor în învăţământul superior.
„Argumentele sunt și experiența și bunele practici din
țările europene care au un indice înalt de dezvoltare și de prevenție în domeniul
stomatologiei”, spune Diana Uncuța, şefa Catedrei de propedeutică stomatologică
„Pavel Godoroja” a USMF „Nicolae Testemițanu” și cea care se ocupă de acest
proiect.
Pentru început s-a realizat un studiu printre medicii
stomatologi şi studenţii de la facultăţile de stomatologie din Republica
Moldova, Belarus şi Armenia, iar rezultatele cercetării vor fi utilizate în
scopul identificării nivelului de cunoştinţe, atitudini şi practici în domeniul
stomatologiei preventive ale respondenţilor.
Potrivit Dianei Uncuța, scopul proiectului este
elaborarea unui curriculum comun de predare a patologiei orale, la
specialitatea Igienă dentară şi cooperarea cu instituţiile de profil din cele
trei ţări, pentru a iniţia activităţi de cercetare şi studii în acest domeniu.
De ce avem nevoie de un
specialist igienist dentar?
Până acum sarcinile firești ale unui
igienist au fost puse pe seama medicului stomatolog. Diana Uncuța spune că un
igienist dentar prin activitatea sa ar
putea îmbunătăți și ar ameliora starea sănătății orale a gingiilor, a
parodontului și a mucoasei cavității bucale.
„Igieniștii dentari nu sunt medici stomatologi.
Stomatologul se ocupă cu tratamentul, intervențiile din cavitatea bucală.
Igienistul va fi responsabil de comunicarea cu pacientul și-l va informa despre
metodele de prevenție a afecțiunilor orale. Igienistul dentar efectuează și
multe manopere. Proceduri ca detartrajul, ermetizarea suturilor ca metodă de
prevenție a cariei dentare, screeningul mucoasei gingivale, a mucoasei cavități
bucale, și al dinților vor reveni igienistului dentar”, spune Diana Uncuța.
Un medic igienist dentar va putea activa în cadrul unui
cabinet stomatologic, alături de alți medici stomatologi, el fiind prima verigă
de contact cu pacientul, dar și în spitale, centrele medicilor de familie,
grădinițe și școli.
Nu este clar acum cât va costa studiile pentru noua
profesie de igienist dentar și nici nu se știe dacă mai ieftin decât contractul
la specialitatea de stomatologie.
„S-ar presupune, dar la nivel de stat se iau decizii. De exemplu, specialitatea de optometrie este mai scumpă decât altele, pentru că a necesitat achiziții costisitoare. La fel și la această specialitate se vor face achiziții de aparate, instrumentar, manuale etc”.
Dacă proiectul va primi aviz pozitiv din partea autorităților – Guvernului și Parlamentului ar putea fi implementat de anul viitor.
Costurile etapei întâi a proiectului, cu referire la
colectarea de date, au fost evaluate la 3 milioane de crone norvegiene,
echivalentul a aproape 6 milioane de lei, iar partea a doua – la 800 mii de
crone – puțin peste un milion și jumătate de lei.
Tag: stomatolog igienist dentar usmf
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ala Nemerenco recomandă ca toți medicii de gardă din noaptea ...
15 aprilie, 2025, 11:18
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Un medic stomatolog din R. Moldova, diagnosticat cu o boală ...
12 martie, 2025, 11:11
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,50 %