O abordare mai eficientă în combaterea bolilor transmisibile. Peste 2130 de lucrători medicali au fost instruiți
Cristina Ghermanschi
29 decembrie, 2023, 14:29
Vizualizări: 1321
Mai mult de 2130 de profesioniști din domeniul medical din țară au fost antrenați în eficentizarea supravegherii Bolilor Transmisibile. Aceștia au participat la instruiri complete referitoare la utilizarea eficientă a Sistemului Informațional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile și Evenimentelor de Sănătate Publică (SI SBTESP).
Printre participanții la instruire s-au numărat medici de
familie, medici infecționiști, asistenți medicali, operatori, epidemiologi,
specialiști IT și alte categorii de personal medical implicat în raportarea
cazurilor de boli infecțioase, evidență, analiză și statistică din instituții
medicale publice, departamentale și private.
Aceste instruiri au fost desfășurate sub îndrumarea
specialiștilor din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), cu
sprijinul acordat de Biroul de Țară al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Potrivit ANSP, implementarea acestui Sistem Inovațional vine
cu promisiunea automatizării proceselor de colectare, analiză și diseminare a
datelor despre bolile transmisibile și evenimentele de sănătate publică. Având
la bază suportul tehnic al OMS Moldova și finanțarea generoasă a Uniunii
Europene, noul sistem va facilita specialiștilor și factorilor de decizie să
reacționeze rapid la evenimentele cu impact negativ asupra sănătății publice.
„Menționăm
că specialiștii ANSP vor asigura continuarea instruirilor la necesitate,
online, cu oferirea suportului informațional pentru soluționarea dificultăților
în procesul de lucru.” au menționat reprezentanții ANSP într-un comunicat.
Tag: boli transmisibile ANSP
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %