Mai multe angajate ale unui spital din Chișinău ar fi fost hărțuite sexual de șeful instituției
preluat de pe Moldova.org
31 octombrie, 2023, 12:31
Vizualizări: 2553
Mai multe femei care au fost sau sunt angajate ale unui spital municipal din Chișinău îl acuză pe directorul instituției că le-ar fi hărțuit sexual de-a lungul anilor în care au muncit în instituție.
Ele povestesc că bărbatul le-ar fi atins în mod nepotrivit și
ar fi venit cu propuneri indecente, scrie Moldova.org.
În unele cazuri, femeile povestesc că erau amenințate cu
retrogradarea în funcție sau lipsirea de orice șansă de creștere în carieră.
Unele dintre femeile cu care am vorbit au renunțat la locul lor de muncă „din
cauza domnului director”.
Potrivit Moldova.org, numele tuturor surselor au fost modificate, pentru a le păstra anonimitatea și pentru a evita răzbunarea sau stigmatizarea victimelor. De asemenea, din text au fost omise intenționat detalii care ar putea duce la identificarea lor, cum ar fi perioada și anii în care s-au angajat sau concediat din instituție. Din păcate, în lipsa dovezilor (în afară de marturiile victimelor) cum ar fi plângeri, materiale video sau audio, nu putem da numele directorului spitalului municipal. Totuși, aducem în atenția publică o problemă cu care ne confruntăm tot mai des: hărțuirea sexuală. În așa mod, încurajăm persoanele care au avut de suferit să adune dovezi și să depună plângeri împotriva agresorilor lor.
Ana s-a angajat la un spital municipal cu mulți ani în urmă.
Trecea atunci și printr-o perioadă complicată. Abia își înmormântase mama și
era în proces de divorț. Își amintește cu exactitate ziua în care a fost pentru
prima oară în cabinetul directorului.
„Prima cunoștință. Când am intrat, el să mă cuprindă și să mă pupe. „Doamne
ferește! Domnule director!””, i-a spus femeia. Ana s-a simțit inconfortabil,
ciudat și nu a înțeles clar ce s-a întâmplat. „Tu ești frumușică și tu mie îmi
placi”, i-ar fi spus atunci angajatorul. Atunci a presupus că era în stare de
ebrietate, dacă și-a permis acele gesturi.
„Stătea
deasupra mea și a încercat să mă sărute”
Ana povestește că au urmat și alte interacțiuni similare.
„Asta nu o să uit niciodată”, spune Ana.
Relatează că era într-un weekend de iarnă, de gardă. Telefonul intern a sunat,
iar vocea secretarei i-a spus că este chemată la domnul director. A intrat în
cabinet și s-a așezat la a doua masă, lipită de cea a directorului. Directorul
i-a cerut să citească ce pacienți s-au internat și externat. Apoi, el s-a
ridicat și a înconjurat masa. În capul angajatei roiau în acel moment mii de
gânduri și posibilități. „Poate omul se
plimbă, că sunt șefi de aceștia care vorbesc cu tine în timp ce se mișcă prin
birou, nu pot să stea într-un loc”, se gândi Ana. Își amintește că l-a
urmărit cu ochii cum se îndrepta spre ușă, apoi a auzit „cic” - șeful ei încuiase ușa.
Citește și: Vladimir Bolocan, șeful adjunct al Direcției Asistență Medicală și Socială a CMS Chișinău: „Scrisori anonime despre faptul că cineva a intenționat să mă hărțuiască și eu pot scrie o mie”
Ana spune că stătea pe scaun, la masă, cu registrele în mână. „El, un bărbat masiv, s-a apropiat de mine, mi-a invadat spațiul personal. Stătea deasupra mea și a încercat să mă sărute, să mă tragă de halat. Așa de tare m-am speriat. Eu am luptat cu dânsul. L-am izbit, l-am lovit, l-am împins. „Ce, ești nebună? Toate femeile ca femeile, dar tu, ce, ești nebună?” Așa cuvinte înjositoare mi-a spus”, povestește Ana. I se înroșesc ochii și îi dau lacrimile. Își șterge încet fața și continuă. „Se vedea că omul se înfierbântase. Am pus mâna pe scaun și i-am zis că dacă nu descuie ușa îi stric geamurile.” Așa a scăpat Ana prima dată. Ajunsă în secție, abia atunci a simțit o durere la spate și a văzut o zgârietură puternică.
„Puțină
lume care povestește”
De-a lungul anilor Ana spune că a văzut fete și femei care se
întorceau de la director șifonate, agitate, plânse, supărate. Dar discuția
despre ce li se întâmpla acestor femei nu a avut loc în adevăratul sens al
cuvântului. Explicația Anei este că multora dintre femeile hărțuite le-a fost
și le este foarte frică să vorbească, iar altele ar fi cedat presiunilor lui.
„M-am deschis odată unei colege și ea mi-a zis că nu sunt singura. „Eu nu știu
ce mi-a făcut și cum m-a luat, că eu la un moment dat m-am trezit fără
chiloți”, mi-a spus ea”, povestește Ana.
Altă dată, o colegă de la sudul Moldovei care era de gardă i-ar fi povestit
Anei că au sunat-o din anticameră și au chemat-o la director. Când s-a întors,
Ana spune că a văzut-o roșie pe față, cu rujul întins și speriată. „Avea vreo
19 ani. Și-a aranjat sutienul în fața mea și mi-a zis că el a ajuns și în altă
parte.”
„Am
avut o altă colegă care a demisionat. De multe ori era chemată și când venea,
era roșie, se vedea că se zbuciumase acolo. Nu povestea. Era pierdută, dar nu
povestea niciodată. Puțină lume care povestește”, spune Ana.
Cu câțiva ani în urmă, spune că o altă colegă i-a povestit cum el a intrat în
biroul ei, peste dânsa, o culca pe masa din birou. „Înțelegi cât de tare o
hoțcăia acolo? Era la sfârșitul orelor de muncă, când toți lucrătorii sunt duși
acasă”, explică femeia.
„Vrea să te
pupe cu de-a sila”
Anul acesta, după una dintre ședințele de dimineață, a fost
chemată în cabinetul directorului. Spune că directorul ar fi încuiat ușa
imediat după ce a intrat ea. „Eu, ce,
seamăn a femeie care să stau așa să mă pup cu dânsul, să-mi fie dragă? Am
început să lupt cu dânsul”, spune Ana. Adaugă că a început să o tragă de
halat, să o dezbrace, să o sărute. „Nu mă
târâiți. Mie cu de-a sila niciodată nu o să-mi faceți nimic”, i-a zis Ana
în acel moment, iar el ar fi amenințat-o cu schimbarea într-o altă secție,
drept pedeapsă. „Da, da, tu lucrul îl
faci, tu altceva nu știi să-l faci”, ar fi auzit Ana din gura directorului.
Femeia, trecută de vârsta de cinzeci de ani, înghite noduri și face pauze lungi
între cuvinte. Își amintește că, odată ajunsă în biroul ei, a început să plângă. „Așa mă simțeam de... Când eram mai tânără
și se întâmplau de acestea, aveam altă putere pentru a le da repede într-o
parte. Dar acum, când ai ani, și cineva vrea să te pupe cu de-a sila, să se
culce pe tine cu de-a sila și îți spune că dacă tu nu faci asta, o să suferi la
lucru... Așa e de josnic, așa e de dureros, așa e de murdar.”
Și astăzi este chemată. Dar spune că a învățat cum să scape de aceste „vizite”.
De cele mai multe ori îi spune că are o urgență la muncă și nu poate lăsa
pacientul. „Pentru ce mă cheamă? Pentru o încălcare, eu pot fi chemată la
vice-director sau la resurse umane, nu tocmai la director. Sunt convinsă că mă
cheamă pentru altceva”, spune Ana.
Însă Ana zice că de multe ori apelurile erau chiar de la secretariat sau de la
departamentul de resurse umane. „Eu lor nu le puteam spune că nu pot să vin.
Eram invitată la audiență”, explică femeia. Își făcea cruce, își punea masca și
se ducea. Spune că trebuia să inventeze ceva din pragul biroului, ca să nu pună
mâna pe ea. „Era insuportabil de greu. De
la covid încoace, intram și mă prefăceam bolnavă. Îi spuneam că ba am febră, ba
că herpes, ba viroză și asta îl oprea”, adaugă Ana.
„Sunt doamne care se tem. Care au soț
acasă, dar nu spun... Să audă soțul lor, știi cum... Se spune că nimeni cu de-a
sila nu o să îți facă nimic. Iaca, nu o să-ți facă nimic, dar sigur că dintre
fetele tinere care au fost chemate multe au mers și cu de-a sila. Dar nu au mai
spus la nimeni nimic”, adaugă Ana.
„Nu există loc de consimțământ în cazul hărțuirii sexuale”
Citește și: Autonomia corporală: în ce țări femeile sunt împuternicite să facă alegeri cu privire la propriul corp
Ana spune că nu s-a gândit să depună vreo plângere pentru
hărțuire sexuală, în mare parte pentru că nu a avut pe cineva care s-o susțină
în acest demers, în special un partener de viață. „Nu am avut un perete la spatele meu, care să mă sprijine și apere.”
„Cine sunt
eu dacă m-aș fi culcat cu dânsul, dacă el reușea să mă frângă cumva?”
Elena a lucrat o perioadă scurtă la spital. Spune că prima
dată când a venit în secție directorul ar fi măsurat-o cu privirea din cap până
în picioare.
Peste un timp ar fi fost chemată în cabinetul lui. Povestește că nu înțelegea
de ce este chemată, controlul registrelor fusese făcut cu puțin timp în urmă.
Își amintește că a fost întrebată „cum la
tine?” și a rămas surprinsă de tonul prea familiar al directorului. Elena
s-a așezat la masă. Spune că directorul a venit lângă ea și s-a întins să o
îmbrățișeze. Femeia imediat a blocat îmbrățișarea. S-a speriat. Dar șocul a
fost mai mare când în aceeași secundă ușa cabinetului s-a deschis și a intrat
un alt doctor.
„După aceea, m-a apucat un tremurici, nu
îți închipui. Cum pot eu să mă uit în oglindă? Cine sunt eu dacă m-aș fi culcat
cu dânsul, dacă el reușea să mă frângă cumva? Să-mi întoarcă cumva mâinile sau
ceva să facă cu mine?”, sunt întrebări care o macină și astăzi pe Elena.
I s-a mai întâmplat o dată, la foarte scurt timp. „Trebuia să ne pregătim
pentru un control”, explică femeia. El a intrat în cabinet. Masa și scaunul meu
stăteau între fereastră și ușă. „Dar
regulile nescrise din spital spun că oriunde directorul nu ar fi fost, în ce
secție nu s-ar fi dus, cine îl întâmpină pe dânsul, imediat să se ridice în
picioare și să se prezinte: „Eu sunt cutărescu, în garda de 24 de ore, bună
ziua, ș.a.m.d.” Infirmierele se temeau de el de prăpădenie”, spune Elena.
„Bună ziua, domnule director”, i-ar
fi zis Elena și a ieșit de după masă. „Dar
el cu mâinile iarăși să mă îmbrățișeze." Atunci, spune că, chiar spre
surprinderea ei, a găsit puteri și l-a împins, iar el s-a lovit cu capul de
dulapul din spate. „Dacă nu era dulapul, precis cădea și era să pățesc vreo
nebunie cu dânsul", se gândi femeia. „Tu
ce vrei să arăți? Că ești святая святых (trad.: sfințenia sfințeniilor)? Eu o
să te trimit la mănăstire pe tine”, i-ar fi zis directorul.
Povestește că de atunci a apucat-o un tremur care „nu dispare niciodată. Pentru mine, când pune mâna cineva străin pe
mine, asta e ceva care... Fără acordul tău, adică cum?”, povestește
revoltată Elena. „Am văzut pe urmă că el
și la infirmiere îndrăznea”, adaugă ea.
La foarte scurt timp, Elena a demisionat.
„Mulțumită
că am scăpat”
Moldova.org a stat de vorbă cu mai multe femei care au lucrat
în spitalul municipal sub conducerea acestui director. Chiar și cele care au
preferat să nu povestească prin ce au trecut recunosc că astfel de lucruri se întâmplă
în instituție.
Aliona a refuzat să povestească despre momentele prin care a trecut, însă a
spus că este „o temă cam dureroasă,
neplăcută. Sinceră să fiu, nu vreau să deschid aceste paranteze. Sunt mulțumită
că am scăpat de tot ceea ce este și...”, a mărturisit femeia fără să-și
încheie gândul. „Dacă au fost [femei] mai
deschise decât mine, cred că aveți răspunsuri suficiente”, a răspuns ea,
atunci când Moldova.org a rugat-o să infirme sau confirme faptul că directorul
hărțuia sexual angajatele spitalului.
La fel ca Aliona, mai există femei care au confirmat ceea ce se întâmplă la
spital, însă nu pot să vorbească despre asta, menționând că „sunt fericite că au scăpat de acel spital și de acel director”.
Citește și: Studiu cu rezultate șocante în Marea Britanie: 63% dintre femeile chirurg au fost ținta hărțuirii și abuzului sexual din partea colegilor seniori
„Nu am spus
nimănui”
Nicoleta povestește că era încă pe băncile universității când
s-a angajat la spital. A fost telefonată din anticameră și i s-a solicitat să
se prezinte la director, ca să facă cunoștință. „Te întreabă dacă ai familie, ești măritată, câți copii ai...”,
explică femeia. „Tactica lui este ca
orice asistentă când intră la dumnealui, să-i dea mâna, să o pupe”, explică
tânăra. „Mi-a zis: „ce frumoasă tu
ești”” Apoi Nicoleta își amintește că bărbatul și-ar fi permis să pună
mâinile pe sânii ei. „Stați un pic!”,
i-a zis femeia și a opus rezistență. „Eu
nu am spus nimănui. Cum eu să mă duc să-i spun soțului? El o să zică chiar din
ziua următoare să nu mai lucrez, dar eu abia începeam”, explică Nicoleta.
După ce a opus rezistență, i se părea că o să fie dată afară de la muncă,
pentru că l-a văzut supărat.
„Asistenta superioară, vicedirector,
doctor, toată lumea cunoaște ce face el. El dezbracă angajatele, le suie pe
masă, le... Veneau fetele la mine și îmi spuneau. Acolo toată lumea privește
asta ca și cum ar fi normal”, a declarat Nicoleta.
Spune că de-a lungul timpului a fost martoră la momentele când femeile se
duceau la director, se întorceau roșii la față și cu costumul șifonat. Le-a
ascultat cum povesteau că „s-au
îndrăgostit”, că „le propunea să
devină șefe”, le spunea că „sunt cele
mai bravo, așa cum mie mi-a spus că sunt frumoasă. Cred că așa le ademenea”,
explică Nicoleta.
„Ca la
dânsul acasă”
Chiar dacă a opus rezistență de la început, aceasta mai era
chemată din când în când. Și ea spune că a ajuns la un moment dat să mintă când
era chemată. Spunea că e ocupată sau că nu se simte bine.
Nicoleta descrie atmosfera din spital. Ea zice că tuturor le este frică, că
directorul putea să vină în secții și dea afară pe oricine, explică Nicoleta. Femeia
spune că unele femei „acceptă” ceea ce li se întâmplă, pentru că se tem ca
refuzul lor să le afecteze salariul sau să le pună locul de muncă în pericol.
„El venea la lucru ca la dânsul acasă.
Are un birou mare și are o ușă după care există pat, baie, frigider și tot”, spune
Nicoleta, informație confirmată și de celelalte femei intervievate.
„Putea să te ia de mână, să te pupe”
„Acolo erau
toți [hărțuiți sexual]. De la infirmieră, asistentă, doctor până la șef de
secție. Nu conta ce statut ai, nu conta cât de bine arăți, nu conta că ești
tânăr sau bătrân, gras sau slab”, începe să explice Diana care a
muncit mai mulți ani în cadrul spitalului.
Femeia povestește că de-a lungul anilor a simțit pe propria piele ce înseamnă „să te duci în cabinetul directorului”.
Potrivit ei, „așa era organizat spitalul.
Dacă să mă duc la o perfecționare, așa cum trebuie să fac ca să evoluez, instituția
ar trebui să ți-o dea automat. Dar aici eu trebuia să mă duc să o cer, și nu de
la secția de resurse umane, ci de la director. Și el decide dacă ți-o dă sau
nu. Dacă tu vrei în concediu, ceri domnului director să-ți semneze cererea. Așa
că, tu când tare vrei în concediu, tu amâni momentul, pentru că tu înțelegi ce
te așteaptă. Fie concediu, perfecționare, dare de seamă de semnat. Și atunci
începea...”, explică femeia.
Diana spune că de regulă, nu te invita să te așezi. Cel mai des discuția avea
loc în picioare. „El se apropia, invada
spațiul personal și te întreba ce vrei. Putea să te ia de mână. Apoi începea să
te pupe. De câte ori mă duceam, de atâtea ori am fost pupată peste tot, acolo
unde nimerea, dacă nu eram suficient de atentă. M-am învățat să mă duc la
dânsul și să țin mâinile ușor ridicate, ca să păstrez o anumită distanță și să
reacționez imediat dacă încerca. Îmi amintesc că, de fiecare dată când reveneam
în secție, mă spălam pe față, pe buze. E foarte dezgustător.”
De asemenea, Diana relatează că odată ce opunea rezistență, fraza pe care o
auzea cel mai des era „tu ce, ești
монашка? [trad.: călugăriță]”.
Altă dată, își amintește Diana,
„directorul a început să alerge după mine, în jurul meselor din cabinetul lui.
În această alergătură în care evitam să fiu atinsă, mi-a căzut cercelul”,
povestește Diana. „Fiecare femeie care
nimerea la el era întrebată: „tu vrei să fii șefă de secție?””, spune
Diana. Ar fi aflat asta din discuțiile cu colegele ei.
Fără
performanțe
Una dintre supărările mari ale Dianei a fost faptul că a fost
lipsită de avansarea în carieră. S-a angajat cu un salariu de bază de două mii
de lei, care, chiar și pentru acea perioadă, era unul foarte mic. După ce a
împlinit cinci ani de muncă în funcție, Diana a încercat să obțină atribuirea
unei categorii, care i-ar fi mărit și salariul. S-a dus cu toate actele la
director, pentru semnătură. „Du-te și
lucrează, tu nu meriți încă o categorie”, a auzit femeia de la manager.
Spune că nu i s-a permis să meargă nici la conferințe sau congrese, unde s-a
oferit să achite ea toate cheltuielile. „Eu
în toți acești ani parcă am fost înapoiată. Nu am fost nicăieri, deși au fost
posibilități. Nu am fost la nicio specializare, nici la o perfecționare, nu am
făcut nicio categorie.” Pentru că nu a reușit să obțină anumite competențe,
ezita să-și schimbe locul de muncă. Totuși, în prezent, Diana nu mai este
angajată a instituției și ne-a spus clar că ea și-a dat demisia de acolo doar
din cauza directorului spitalului.
„Angajații care au declarat că au fost martori, ar fi putut fi și ei
hărțuiți sexual”
Direcția din cadrul Consiliului municipal Chișinău căreia i
se subordonează spitalul, Ministerul Sănătății și Poliția Chișinău au declarat
că nu există plângeri despre hărțuire sexuală pe numele directorului sau al
instituției.
Într-un răspuns oficial pentru Moldova.org, directorul instituției acuzat de
hărțuire sexuală, a declarat plângerile femeilor sunt „subiective, calomnioase, false, defăimătoare”.
Citește și: Hărțuire și intimidare la Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii? Medicii se plâng că sunt hărțuiți, iar administrația spune că aceștia sunt corupți
UPDATE 30 octombrie 2023
După publicarea articolului, la adresa redacției Moldova.org și a altor instituții de presă, precum și către autorități a fost expediată „o scrisoare anonimă pe caz de hărțuire sexuală". Femeia îl acuză pe directorul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail" din Chișinău, Mihai Ciobanu, că „hărțuiește sexual angajatele spitalului". Scrisoarea a fost expediată anonim „de o fostă angajată a spitalului, cu scopul să se facă dreptate pentru toate femeile care au trecut prin această experiență".
„Am decis să scriu această scrisoare sub anonimat. Dl. M. Ciobanu este o persoană foarte influentă în mediul medical, dar și este susținut de persoane bine cunoscute din sistem, iar administrația spitalului ascunde comportamentul directorului. Deci, evit să mă expun riscului de a fi atacată din partea acestui director și susținătorilor lui", se arată în plângere.Ministerul Sănătății a confirmat înregistrarea plângerii pe 30 octombrie 2023.
Tag: Mai multe angajate ale unui spital din Chișinău ar fi hărțuite sexual de șeful instituției
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Adrian Belîi: Republica Moldova ar putea avea, de la anul vi ...
26 martie, 2024, 12:29
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
„Suntem pe muchie de cuțit. Rujeola ne-a înconjurat din toat ...
29 martie, 2024, 10:16
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,72 %