Medicul Vadim Scarlat, susținut de mămici în fața CNA. „Scarlat nu este criminal”

Silvia Rotaru
29 octombrie, 2018, 12:13
Vizualizări: 5365
Peste 70 de femei au scandat în fața Centrului Național Anticorupție „Libertate Lui Scarlat”. Ele s-au adunat la un manifest al tuturor mamelor, unde au cerut ca medicul Vadim Scarlat să fie cercetat în libertate, nu în izolator. Acestea au venit însoțite de copii, purtând pancarte pe care scria „Scarlat la libertate”, „Scarlat la maternitate”, „Free Scarlat”.
Flashmob-ul anunțat pe Facebook a strâns în fața CNA
peste 70 de mămici și viitoare mămici. Acestea își doresc să-l vadă pe medicul
Vadim Scarlat acasă alături de familie și la maternitate.
„Noi știm că locul lui nu este aici. Scarlat nu este un
criminal. Datorită lui noi suntem cele mai fericite. Scarlat este un om de o
omenie rară, cu bun simț. Este bănuit, trebuie să fie cercetat în libertate. Nu
este o dovadă că el este vinovat”, a declarat organizatoarea flashmob-ului,
Tatiana Țapeș.
Mămicile au semnat o petiție online înainte să se adune în fața CNA, unde cer ca acesta să fie cercetat
în libertate sau măcar în arest la domiciliu.
„Vreau să-l vedem pe domnul Scarlat la libertate. Să-i
fie cercetat dosarul în arest la domiciliu. El este reținut la penitenciarul
13. Avem femei însărcinate printre noi. Avem mămici care au născut 2-4 copii.
Vreau să se facă lumină și să-l vedem la libertate. Sunt oameni criminali care
trebuie să stea acolo, dar nu este și cazul domnului Scarlat. El a făcut minuni
în medicină,” a susținut și cântăreața Corina Țepeș, una din mămicile care a
născut la medicul Vadim Scarlat.
Alături de Corina a venit și soțul acesteia să o susțină.
„Copilul cel mic s-a născut pe mâinile domnului Scarlat.
Pot să confirm că este un exemplu de devotament și atitudine. El a reușit să
devină prietenul tuturor părinților. Nu este un criminal, el a ajutat să vină
pe acest pământ multe vieți”, a spus și interpretul Costi Burlacu.
Mămicile au susținut în unison că medicul Vadim Scarlat
le-a salvat viața și că nu merită să stea după gratii.
„Datorită lui pot să-mi strângă în brațe copilul și sunt
în viață. El a fost 24 de ore lângă mine. Nu merită să fie în închisoare, ci
acasă lângă familie”, a susținut o mămică.
Toate mămicile prezente au semnat o cerere prin care au cerut ca medicul Vadim Scarlat să fie cercetat în libertate. După o oră și jumătate acestea au reușit să vorbească cu șeful procuraturii anticorupție, Viorel Morari.
Medicul Vadim Scarlat at fi încercat să mituiască un judecător, pentru a scăpa de un dosar penal în care este acuzat de decesul unui nou-născut. Acesta este învinuit că i-ar fi transmis unui magistrat, prin intermediul asistentului judiaciar, 2 mii de euro ca acesta să ia o decizie favorabilă într0un dosar în care medicul are calitatea de învinuit.
Dosarul în care Vadim Scarlat este
învinuit de neglijență în serviciu este administrat de Procuratura Municipiului
Chişinău. Potrivit actului de învinuire, expertiza medico-legală a demonstrat
că există legătura cauzală între decesul copilului şi acţiunile neglijente ale
medicului. În apărarea sa, medicul a solicitat o expertiză separată în cadrul
unei comisii de medici care însă a oferit alte concluzii, diferite de primele.
Ca să pună punct divergenţelor, părinţii nou-născutului decedat au solicitat,
prin intermediul procurorului, o expertiză independentă la Bucureşti, însă
solicitările lor nu au fost acceptate de magistrat. Pentru a fi admisă
expertiza care l-ar fi disculpat, medicul ar fi recurs la mituirea
judecătorului care, în final, a respins atât demersurile procurorului, cât şi a
părinţilor copilului decedat.
Împreună
cu medicul, în dosarul „mitei pentru magistrați” sunt cercetați avocatul și
asistentul judiciar, precum și cinci judecători.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
25 septembrie, 2021, 10:20
25 septembrie, 2017, 19:38
25 septembrie, 2017, 19:24
25 septembrie, 2014, 15:29
25 septembrie, 2017, 19:07

25 septembrie, 2018, 16:10
Cele mai citite
Un copil de 1 an si 5 luni a ajuns în stare gravă la spital, ...
29 mai, 2023, 17:52
„Luați-vă mortul acasă”. Povestea sfâșietoare a unei familii ...
12 aprilie, 2023, 21:47
„Mamă, eu am cancer”. Povestea unei tinere din Moldova, care ...
13 iunie, 2023, 16:31
O fetiță de 12 ani „încă zâmbește” după ce și-a pierdut mâi ...
14 aprilie, 2023, 08:57
Ștefan Botnar, ex-consilier în Cabinetul ministrei Sănătății ...
26 mai, 2023, 17:56
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,10 %