Un medic din Chișinău a comandat asasinarea fostului coleg de business, asociat într-o clinică de ginecologie. Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore

Cristina Ghermanschi
18 mai, 2023, 15:05
Vizualizări: 2029
Potrivit unui comunicat emis de procuratura.md, motivul comandării asasinatului ar fi fost dorința de răzbunare a bănuitului față de fostul său partener de afaceri. Acesta a refuzat să continue colaborarea după ce bănuitul a impus condiția ca nurorii sale să i se acorde o funcție de conducere în clinică.
Prin urmare, fostul partener și-a retras activele din clinică
și a părăsit echipa, iar alți medici i-au urmat exemplul. În consecință,
compania a dat falimentat, iar între timp fostul partener a pus pe roate o altă
afacere în domeniul medical.
Conform informațiilor din dosar, bănuitul intenționa să
plătească asasinului suma de 10.000 euro pentru executarea omorului. Pentru
a-și atinge scopul, fără a fi descoperit, acesta comunica exclusiv cu o
persoană care ar fi intermediat contactul direct cu asasinul. Acea persoană s-a
dovedit a fi, de fapt, un investigator sub acoperire din cadrul Inspectoratului Național de Investigații.
Într-un prim pas, bănuitul a achitat suma de 1.500 euro,
urmând să plătească restul de 8.500 euro odată cu prezentarea de către executorul
comenzii a imaginilor fotografice relevante pentru asasinat. În acest scop,
bănuitul i-a făcut rost asasinului de un pistol automat Kalașnikov și 30 de
cartușe, pe care le-a înmânat intermediarului cu care ținea legătura.
Arma i-a fost furnizată fostului medic de către un fost luptător care a participat în conflictul din Afganistan și în regiunea transnistreană, iar în prezent se află în detenție cu o condamnare condiționată de patru ani în închisoare pentru infracțiuni precum escrocherie și uzurparea calității oficiale în stat.
Planul
bănuitului a fost dezvăluit atunci când a achitat cea de-a doua tranșă, moment
în care a fost prins în flagrant și reținut. Au avut loc percheziții, unde au
fost confiscate sume de peste 200 mii de dolari și peste 17 mii de lire
sterline, precum și un pistol, înscrisuri în formă de ciornă și telefoane
mobile.
Din cauza agravării stării de sănătate a bănuitului, acesta a
fost internat în spital, dar a rămas sub custodia autorităților. Totodată,
fostul luptător afganez care i-a pus la dispoziție pistolul automat pentru a
comite asasinatul a fost, de asemenea, reținut în urma perchezițiilor efectuate
la locuința sa.
Procurorii de la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale vor continua cercetarea întregului probatoriu și vor decide asupra necesității solicitării arestului preventiv pentru ambii bănuiți. Investigațiile vor continua în această perioadă, respectând prezumția de vinovăție a persoanelor, conform prevederilor legale.
Pulsmedia.md scrie că
cel are ar fi comandat pretinsul asasinat, ar fi fost medicul urolog Valeriu
Tripac, iar victima ar fi urmat să fie Mihail Ivas, medic ginecolog,
directorul spitalului privat Teramed.
Tag: Un medic din Chișinău a comandat asasinarea fostului coleg
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi

29 septembrie, 2020, 11:16
29 septembrie, 2017, 10:32
29 septembrie, 2016, 10:11
29 septembrie, 2017, 23:31
29 septembrie, 2017, 15:39
29 septembrie, 2015, 15:25
Cele mai citite
Un copil de 1 an si 5 luni a ajuns în stare gravă la spital, ...
29 mai, 2023, 17:52
„Luați-vă mortul acasă”. Povestea sfâșietoare a unei familii ...
12 aprilie, 2023, 21:47
„Mamă, eu am cancer”. Povestea unei tinere din Moldova, care ...
13 iunie, 2023, 16:31
O fetiță de 12 ani „încă zâmbește” după ce și-a pierdut mâi ...
14 aprilie, 2023, 08:57
Ștefan Botnar, ex-consilier în Cabinetul ministrei Sănătății ...
26 mai, 2023, 17:56
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi3,97 %