Spitalul Raional Ceadâr-Lunga are director nou, ales prin concurs cu un singur candidat

Silvia Rotaru
03 iunie, 2022, 17:33
Vizualizări: 3000
Natalia Popazoglo, director interimar al Spitalului Raional Ceadâr-Lunga, a fost singura participantă la concursul pentru funcția de director, anunțat de Ministerul Sănătății, chiar dacă concursul a fost prelungit de 2 ori. Astfel, aceasta a devenit director al instituției pentru următorii 5 ani.
Natalia Popazoglo a
devenit director al SR Ceadâr-Lunga, după ce trei ani și jumătate a îndeplinit
funcția de director interimar. Aceasta spune că a venit în funcția de director interimar
pe când instituția avea datorii de ordinul milioanelor.
„Noi am reușit cu
ajutorul fondatorului să dăm cele 11 milioane de lei datorii. Erau datorii la
medicamente, la produsele alimentare. De asemenea, am fost contractați și de
Compania Națională de Asigurări în Medicină și ușor, ușor am întors datoriile.
Mai avem ceva datorii, dar până la sfârșitul anului noi ne vom clarifica”.
Directoarea își
propune ca în următorii 5 ani să angajeze tineri specialiști la spital,
întrucât majoritatea medicilor sunt de vârstă pensionară. Acum la Spitalul din
Ceadâr Lunga sunt 320 de angajați, dintre care 53 de medici și 125 de asistente
medicale. Natalia Popazoglo spune că la Ceadâr-Lunga este nevoie de medici
reanimatologi-anesteziologi, chirurgi, obstetricieni-ginecologi, cardiologi, ftizio-pneumologi,
neurologi, narcologi.
De asemenea, aceasta
își propune să îmbunătățească calitatea serviciilor medicale și baza tehnico-materială.
Natalia Popazoglo are 46 de ani și este medic fizioterapeut de specialitate. Până în 2019 a fost șefa
secției fizioterapie în cadrul spitalului, iar timp de 9 ani a fost președinta organizației sindicale din cadrul Centrului Medicilor de Familie din Ceadâr-Lunga.
Tag: natalia popazoglo, director, spitalul raional ceadar-lunga, concurs
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
„Fiica mea era sfârtecată toată. Avea două stome și la mijlo ...
06 decembrie, 2022, 13:42
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova. Marina: „Clienții ...
07 februarie, 2023, 16:18
O moldoveancă a donat corneea ochilor fiului ei, care a sufe ...
17 martie, 2023, 14:54
Un copil de 1 an si 5 luni a ajuns în stare gravă la spital, ...
29 mai, 2023, 17:52
„Luați-vă mortul acasă”. Povestea sfâșietoare a unei familii ...
12 aprilie, 2023, 21:47
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi3,28 %