Directorul Școlii de Management în Sănătate Publică cere ministerelor responsabile anularea concursului pentru funcția de rector la Universitatea de Medicină „N.Testemițanu”
Administrator
29 august, 2019, 16:14
Vizualizări: 10397
Astăzi este ultima zi când doritorii de a deveni rector al Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” se mai pot înscrie în cursă. În luna octombrie expiră mandatul actualului rector, Ion Ababii, care a condus instituția timp de 25 de ani. Deși nu a intrat în detalii amănunțite, Oleg Lozan afirmă pe pagina sa de Facebook că acest concurs trebuie anulat, deoarece „nu este un concurs veritabil”, condițiile de participare sunt aproape netransparente și discriminatorii”.
Deocamdată, o reacție oficială a
conducerii Universității pe marginea declarațiilor lui Oleg Lozan nu le avem.
Redacția Sănătate INFO le va publica în momentul în care le va obține.
Oleg Lozan, drectorul Școlii de Management în Sănătate Publică
Activez aproape toată viața într-o
instituție deosebită, cu valori frumoase, cu o semnificație strategică pentru
sistemul sănătății, singura care pregătește specialiști cu studii superioare în
medicină. Anume reieșind din valoarea ei, este extrem de important ca această
instituție să fie gestionată adecvat realităților lumii contemporane și
necesităților sistemului sănătății.
Pe parcursul ultimilor 25 de ani
am avut 1 rector și …17 miniștri ai sănătății, ceea ce presupune
responsabilitate pentru tot ce avem astăzi în sectorul sănătății. Putem
construi mii de busturi și alei, dar adevăratul monument al activității noastre
este starea sistemului sănătății din Republica Moldova.
Astăzi Alma Mater este în proces
de alegere a rectorului, dar, indiferent de importanța lui, acest exercițiu este
compromis. Realizarea adecvată a acestui concurs/exercițiu, pretins democratic,
este imposibilă din următoarele considerente:
• Nu este un veritabil concurs
pentru o veritabilă funcție de rector. Câteva luni în urmă, rectorul actual s-a
proclamat președinte al USMF. Acest lucru este o încălcare gravă a tuturor
normelor legale și morale, transformând alegerile rectorului într-un casting la
poziția de marionetă convenabilă președintelui. În așa mod, concursul a fost
deja câștigat de actualul rector, iar în USMF a fost descoperită formula
veșniciei manageriale.
• Condiții slab transparente și
discriminatorii de concurs - perioada de depunere a actelor pentru concurs a
fost anunțată și realizată în timpul concediului de vară, iar neadmiterea
dosarului în caz de apartenență politică este o marginalizare clară în concurs.
• „Armata secretă” – ex.:
ultimele luni masiv au fost reangajați, inclusiv pensionari cu scopul de a
modifica numărul persoanelor cu drept de vot, care vor vota exact așa cum le va
indica cel care i-a angajat.
• Lobare și marginalizare a
candidaților - săptămâna trecută dl rector și-a desemnat 3 favoriți și…a
insistat ca restul să se abțină de la depunerea dosarelor (!), acest fapt spune
totul despre “alegeri” în USMF…
Sunt deosebit de regretabile
toate acestea, mai ales acum, după multe lucruri frumoase, făcute pe parcursul
anilor în administrarea universității și, categoric, nu meritau a fi realizate
în așa mod, cât de mare ar fi fost miza morală sau/și materială, fiindcă,
dincolo de toate, interesul suprem depășește ambițiile individuale, iar
interesul suprem este al Alma Mater.
Cu toate acestea, cele expuse
trebuie sa servească un motiv serios de a reflecta asupra realității, dar și a
acționa prin luare de atitudine a ministerelor responsabile, care au aprobat
Carta Universitară, prin anularea prezentului concurs și realizarea lui atunci,
când procesul democratic va fi posibil.
Tag: usmf rector concurs transparenta
Categoria: Opinii
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 aprilie, 2018, 13:53
26 aprilie, 2016, 10:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Tânăr medic la țară: „Trebuie să fac focul, să tai lemne, tr ...
22 noiembrie, 2023, 15:49
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,39 %