De ce femeile sunt adesea tratate medical incorect, în comparație cu bărbații
Silvia Rotaru
07 mai, 2018, 10:09
Vizualizări: 3522
Toată lumea știe că multe aspecte ale fiziologiei organismului feminin și masculin sunt diferite. Această diferență afectează evoluția maladiilor și metabolismul, după administrarea medicamentelor, fiind nevoie de studii aprofundate, afirmă cercetătorii.
Există însă multe
dovezi că atunci când companiile farmaceutice decid să produc un anume
medicamente să se țină cont de caracteristicile sexuale ale femeii. Cu toate
acestea, chiar și cunoștințele disponibile din acest domeniu sunt prost
implementate în practica medicală. Ca rezultat, chiar și cei mai buni doctori
nu au ocazia să trateze femeile, la fel ca pe bărbați. Efectul majorității
medicamentelor produse înainte de 1988, aproape că nu a fost investigat pe
femei. În dezvoltarea medicamentelor, caracteristicile organismului feminin nu
sunt încă luate în considerare în mod suficient. Ca urmare, femeile primesc
tratament care întotdeauna li se potrivește.
„Fără exagerare, știm mai puțin despre fiecare
aspect al biologiei femeilor decât despre biologia bărbaților”, afirmă directorul
asociat pentru cercetarea sănătății femeilor din cadrul Institutului Național
de Sănătate, Janine Austin Clayton.
Studierea sănătății bărbaților
Iată câteva
exemple tipice de studii în care femeile nu au fost incluse.
De exemplu,
studiile despre dozele mici de aspirină pentru prevenirea bolilor de inimă. Oamenii
de știință au constat că medicamentul previne formarea de cheaguri de sânge în
vase, iar acest studiu a fost realizat pe un eșantion de 22.071 de bărbați.
Femeilor în
perioada menopauzei, acest medicament nesigur, le este prescris în conformitate
cu aceeași schemă ca și pentru bărbați, ceea ce nu este corect, consideră
cercetătorii.
Astfel, milioane
de femei primesc diazepam (valium) în fiecare an pentru tratamentul
tulburărilor de anxietate, a alcoolismului și a altor probleme. Însă niciun
studiu major, cu participarea lor, nu a fost efectuat pe acest medicament.
Probabil cel mai bun
exemplu în acest sens este studiul privind rolul hormonului sexual feminin Estrogen
în prevenirea bolilor de inimă, efectuat exclusiv pe bărbați. Chiar și pentru
studiile preclinice, celulele masculine sunt mult mai des folosite.
Ce anume amenință sănătatea femeilor
Cum pot fi
periculoase medicamentele produse pentru bărbați, dar netestate pe femei?
- Femeilor le sunt
prescrise doze de medicamente, calculate pe baza greutății corporale medii și a
ratei metabolice a bărbaților. În anumite cazuri, acest lucru poate duce la
supradoze. De exemplu, acum se știe că Acetaminofenul, analgezic, este eliminat
din organismul femeii cu 40% mai lent.
- Femeile prezintă
un risc mai mare de a dezvolta efecte secundare care ar fi putut fi prevenite.
Conform unor date, frecvența acestora este de două ori mai mare decât printre
bărbați.
- Dacă femeile nu sunt
incluse în cercetări, multe substanțe potențial folositoare pentru ele,
analizate în stadii incipiente pot fi calificate ca neprofitabile din cauză că
nu prezintă toate avantajele pentru tratamentul bărbaților.
- Lipsa
tratamentului conservator în multe ramuri medicale este însoțită de riscul tratării
repetate în domeniul ginecologiei chirurgicale (histerectomie inutilă, secțiuni
de cezariană frecvente).
Iată câteva exemple:
- Medicamente
antitrombotice, utilizate imediat după apariția infarctului miocardic, sunt mai
susceptibilesă provoace sângerări grave la femei;
- medicamentele
uzuale pentru tratamentul hipertensiunii arteriale reduc mortalitatea cauzată
de infarctul miocardic la bărbați, dar cresc mortalitatea printre femei.
- există argumente
în favoarea faptelor că efectele antidepresivelor pot varia în funcție de faza
ciclului menstrual, în anumite zile dozele pot dovedi excesive sau
insuficiente.
Cum au ajuns să fie marginalizate femeile când vine vorba
de studiul medicamentelor bazate pe dovezi
Studierea
medicamentelor pe bărbați este mai ușor și mai ieftin. Ciclul menstrual este un
inconvenient metodologic în timpul analizei datelor. El poate solicita
introducerea de grupuri suplimentare în studiu, ceea ce reprezintă un cost
suplimentar.
După scandalul din
jurul Talidomidei, cercetătorii au recomandat să fie excluse toate femeile
aflate la vârsta fertilă din studiile clinice pentru a evita posibilele efecte
asupra viitorilor copii.
Situația a început
să se schimbe în anii 1980, când mai multe grupuri sociale (ACT UP și altele)
au formulat pretenții privind metodele de producere a medicamentelor. În 1986,
legislația din Statele Unite s-a schimbat, însă raportul din 1990 a arătat că
femeile sunt încă ignorate în mare măsură. În 1993, vechea politică de cercetare
clinică a fost recunoscută în SUA ca fiind „inflexibilă și paternalistă”.
O revizuire a
studiilor sponsorizate de Institutele naționale americane publicate între anii
1996 și 2010 a arătat că includerea femeilor în cercetare a atins o creștere de
37% în ultimii ani. Însă doar 28% din publicații oferă informații privind anumite
aspecte specifice ale efectelor medicamentelor asupra persoanelor de sexe
diferite. Adică, în ciuda participării femeilor la studii clinice, analiza
necesară nu este efectuată.
În plus, femeile
încă nu sunt incluse în cercetările privind:
- HIV
- cancer
- boli cardiace
În prezent, această
problemă este nesoluționată, scrie medportal.ru.
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
17 decembrie, 2021, 15:09
17 decembrie, 2015, 11:52
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %