Primul spital care se revoltă împotriva indexării salariilor cu 3.7 % – nu va salva nici doctorii, nici spitalele

Vadim Vasiliu
27 martie, 2018, 11:46
Vizualizări: 10132
Președintele sindicatului Spitalului raional din Cimișlia, Vitalie Gorodnițchi, a redactat împreună cu colegii să-i o scrisoare în care și-a exprimat nemulțumirea față de indexarea cu doar 3,7% a lefurilor lucrătorilor medicali. Nemulțumirea se referă la faptul că această indexare nu este atractivă nici pentru medicii practicieni, nici pentru tinerii specialiști, care preferă să plece peste hotare. În condițiile unei lipse acute de cadre spitalele riscă să fi închise.
Scrisoarea a fost expediată Federației Sindicale
„Sănătatea” pentru a fi examinată și prezentată celor de la conducere. Astfel,
Spitalul Raional Cimișlia este primul care își arată pe față nemulțumirea față
de o indexare mai curând simbolică. De fapt, Vitalie Gorodițchi, care este și
medic pneumoftiziolog, a declarat pentru Sănătate INFO că înainte de a redacta
acea scrisoare a vorbit și cu reprezentanții spitalului din Hâncești și ai unor
instituții din Chișinău. Toți urmau să trimită Sindicatelor de la Chișinău o
scrisoare similară, dar așa și nu s-a mai întâmplat nimic.
„Scrisoarea se referă la insuficiența cadrelor, care
generează o aglomerare foarte mare de pacienți la medicii care activează în
spitalele raionale. Acest lucru se întâmplă nu doar în Cimișlia, dar și în alte
raioane. Un medic trebuie să lucreze și la secția de internare, și la secția de
terapie, sau la pediatrie, pe un salariu jumătate, două. Acest lucru se
întâmplă din cauza insuficienței de cadre”, declarat Gorodnițchi.
Potrivit lui Gorodnițchi, înainte era imposibil pentru
un medic să se angajeze la Chișinău,
acum chiar și aici sunt foarte multe locuri vacante. „Avem la Cimișlia un medic
reanimatolog care lucrează și la Institutul de Ftiziopneumologie Chiril
Draganiuc, fiindcă nu are cine lucra acolo. Mulți dintre medicii noștri
chirurgi lucrau și la spitalul din Basarabeasca”, a mai spus Gorodnițchi.
În acest sens, indexarea cu 3,7% pare o glumă de prost
gust, consideră medicul pneumoftiziolog. Un medic cu salariul de 4.000 de lei
impozabili primește un salariu net de 3.300 de lei. În afară de asta, 35% din
angajați sunt pensionari, iar dacă ei părăsesc locurile de muncă spitalele
riscă să se închidă.
Președintele Federației Sindicale „Sănătate” Aurel
Popovici a declarat că a primit această scrisoare de la Cimișlia, spitalul de
acolo fiind singura instituție care a venit cu o expunere în scris, argumentată
a nemulțumirilor.
Sindicatele consideră că indexarea ar trebuie să fie
de 10%, iar pentru asta sunt bani suficienți. Popovici a menționat că
sindicatele duc discuții cu Ministerul Sănătății cu privire la indexare. Banii
pentru cele 10% pot fi luați de la Compania Națională de Asigurări în Medicină
(CNAM) care va avea în acest an un venit mai mare cu 424 de milioane de lei.
„Noi credem că
indexarea este prea mică. Din calculele pe care le-am făcut, am cerut o
indexare de 10%. Pentru indexare se ia în calcul creșterea medie pe economie și
plus se mai ia în calcul și creșterea cheltuielilor din venitul pentru anul în
cauză la Compania Națională de Asigurări în Medicină. Colegii de la Minister ne-au informat că
această indexare de 3,7 se face reieșind din creșterea prognozată pe economie,
noi am motivat că trebuie să fie luată în calcul și creșterea în bugetul CNAM,
unde se planifică un venit suplimentar de 424 de milioane în anul 2018.
Indexarea de 3,7% necesită 83 de milioane. Din această creștere putem obține o
indexare mai mare”, a spus Popovici.
Totuși, nici Popovici, nici Gorodnițchi nu au vrut să
ne arate scrisoarea, fiecare motivând că nu ține de responsabilitatea lor să o
facă publică. La rândul său, Mariana Florea, managerul Spitalului Raional Cimișlia, a spus că ea nu intervine în acest proces și că Sindicatele sunt
libere să se exprime așa cum cred de cuviință.
Totodată, la 30 martie va avea loc un congres al
sindicatelor din sistemul sănătății în cadrul căruia vor fi discutate atât
problema lipsei de cadre, cât și cea salarială.
Tag: Sindicate, Indexare, Spitale Raionale
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
„Fiica mea era sfârtecată toată. Avea două stome și la mijlo ...
06 decembrie, 2022, 13:42
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova. Marina: „Clienții ...
07 februarie, 2023, 16:18
O moldoveancă a donat corneea ochilor fiului ei, care a sufe ...
17 martie, 2023, 14:54
„Luați-vă mortul acasă”. Povestea sfâșietoare a unei familii ...
12 aprilie, 2023, 21:47
O mama, originară din Republica Moldova, a acceptat să donez ...
28 februarie, 2023, 13:41
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi3,85 %