Epoca intervențiilor chirurgicale fără cicatrici în transplantul de rinichi

Administrator
20 martie, 2018, 17:04
Vizualizări: 3595
În țara noastră, unde transplantul de organe nu se efectuează atât de frecvent cât este necesar, donatorii vii care donează un organ sunt o sursă de speranță pentru pacienții cu insuficiență renală. Specialiștii au grijă ca procedurile chirurgicale la acești oameni, care suportă intervenția de dragul celor dragi, să se desfășoare cu tehnici minim invazive.
Nefrectomia cu
extragerea rinichiului prin vagin de la donator, care a ajuns recent în centrul
atenției și poate fi aplicată femeilor care au născut, este cea mai importantă
dintre tehnicile menționate.
Cel mai recent
număr privind pacienți care primesc tratament prin dializă din cauza
insuficienței renale este de aproximativ 60.000. Dintre acești pacienți, 22,000
sunt pe lista de așteptare pentru transplant de rinichi de la donatori
decedați. În 2014, cu toate acestea, numărul de organe donate a fost numai de
407. Prin urmare, majoritatea transplanturilor de rinichi sunt în prezent
efectuate cu organe de la donatori vii. In timp ce 80% din transplanturi sunt
de la donatori vii, iar restul 20% sunt de la donatori decedați, raportul în
țările europene este exact opus celui din Turcia. Specialiștii din domeniul
sănătății, care sunt conștienți de situația din țara noastră, încearcă să
dezvolte noi metode în scopul de a face ca procedurile chirurgicale să fie cât
mai comode pentru donatorii vii. Nefrectomia cu extragerea rinichiului prin
vagin, efectuată de către Profesorul Dr. İbrahim Berber, șef al Departamentului
de transplant de organe în cadrul Spitalului Internațional Acibadem și echipa
sa, este una dintre aceste metode. Metodă, folosită numai în centrele extrem de
avansate din lume, poate fi efectuată prin mai multe porturi de acces sau un
singur port, ceea ce implică intrarea prin buric.
EXTRAGEREA PRIN ORIFICIILE NATURALE
Această metodă,
aplicată donatorilor de sex feminine ce au născut, constă în extragerea
organelor prin orificiile naturale din organism. Profesorul İbrahim Berber
afirmă că, spre deosebire de aplicațiile anterioare, noile tehnici nu implică
incizii ample asupra donatorului de rinichi și menționează: „Noi efectuăm cele
mai multe intervenții chirurgicale cu organe de la donatori vii. Acești
donatori sunt persoane care suferă intervenții chirurgicale doar pentru a salva
viața părinților sau altor rude, fiind în același timp complet sănătoși. Prin
urmare, trebuie să oferim acestor oameni un confort maxim. Este posibil de a
asigura un astfel de confort prin metode laparoscopice numite „tehnici de
chirurgie minim invazivă”, în timp ce intervențiile chirurgicale deschise și
inciziile cu lungimi cuprinse între 20 și 25 cm au fost singurele opțiuni în
trecut. Suplimentar la dificultatea pacientului de a sta pe propriile picioare,
ar putea fi hemoragia, infecția sau hernia în zona plăgii chirurgicale. În
prezent, totuși, tehnicile chirurgicale închise fac posibil ca rinichii să fie
îndepărtați din abdomen prin incizii de 5 sau 6 cm, fără a fi nevoie de incizii
mari. Mărimea exactă a inciziei variază în funcție de dimensiunile rinichiului,
deoarece este esențial de a extrage organul intact. Ca membru al echipei
Centrului de transplant de organe în cadrul Spitalului Internațional Acibadem,
am căutat un răspuns la întrebarea „Cum putem face procedura de extragere a
rinichiului mai confortabilă, evitând incizia uzuală de 5 sau 6 cm?” Ca
rezultat, am constatat că ar fi posibil extragerea rinichilor prin vaginul
femeilor care au născut și astfel ar elimina necesitatea inciziilor de 5 până
la 6 cm. La scurt timp, am efectuat prima noastră intervenție chirurgicală prin
această metodă”.
METODA DE EXTRAGERE NU AFECTEAZĂ FUNCȚIILE RINICHIULUI
În nefrectomia
vaginală, rinichiul este eliberat laparoscopic, iar recipientul este pregătit pentru
transplant; aceasta este urmată de plasarea rinichiului într-o pungă numită
“endobag” și extragerea acestuia prin vagin după ce vasele de sânge și uretra
sunt tăiate.
Constatând că
donatorii, după ce sunt informați că rinichiul poate fi extras prin vagin, se
gândesc la durerea pe care au suferit-o în timpul nașterii, profesorul Dr.
Berber explică procedura în felul următor: “Aceste operații nu necesită incizii
pentru extragerea de organe. În abdomen se pătrunde prin vagin și rinichiul se
îndepărtează. După operație, pacienții se recuperează mai rapid și necesită o
cantitate mai redusă de analgezice. Mai multe detalii pe www.acibadem.md.
Dacă vă confruntați cu o problemă de sănătate și aveți
nevoie de un tratament complex sau o opinie medicală – contactați
Reprezentanța Acibadem în Republica Moldova:
Tel: 060 999 144 / 022 876 568
FB.com/AcibademMoldova
www.acibadem.md
Str. București 79/11, Mun. Chișinău
Tag: transplant de rinichi interventii chirurgicale
Categoria: Advertoriale
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
02 octombrie, 2017, 14:44
02 octombrie, 2013, 16:03

02 octombrie, 2019, 17:37

02 octombrie, 2019, 16:12

02 octombrie, 2019, 21:54

02 octombrie, 2018, 17:36
Cele mai citite
Un copil de 1 an si 5 luni a ajuns în stare gravă la spital, ...
29 mai, 2023, 17:52
„Luați-vă mortul acasă”. Povestea sfâșietoare a unei familii ...
12 aprilie, 2023, 21:47
„Mamă, eu am cancer”. Povestea unei tinere din Moldova, care ...
13 iunie, 2023, 16:31
O fetiță de 12 ani „încă zâmbește” după ce și-a pierdut mâi ...
14 aprilie, 2023, 08:57
Ștefan Botnar, ex-consilier în Cabinetul ministrei Sănătății ...
26 mai, 2023, 17:56
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi3,97 %