Aproximativ 40% dintre cancere pot fi prevenite, iar tutunul provoacă 27% dintre acestea
Cristina Ghermanschi
07 octombrie, 2026, 14:47
Vizualizări: 193
Cancerul a provocat, numai în anul 2024, aproximativ 1,3 milioane de decese în Uniunea Europeană și alte 2,7 milioane de persoane au primit un diagnostic oncologic. Aproape unul din doi europeni ar urma să fie diagnosticat cu o formă de cancer pe parcursul vieții, iar lucrurile riscă să se înrăutățească în următorii ani. Până în 2040 numărul cazurilor de cancer ar putea crește cu 18,3%, iar numărul deceselor cu 26,3%.
Și totuși, o parte considerabilă din această povară poate fi prevenită. Aproximativ 40% dintre cancere pot fi prevenite prin reducerea expunerii la factori de risc modificabili precum tutunul, consumul nociv de alcool, alimentația nesănătoasă, obezitatea, inactivitatea fizică, anumite infecții, radiații ultraviolete, poluarea aerului și expunerea la substanțe cancerigene. Este motiul pentru care eurodeputații din Comisia pentru sănătate publică a Parlamentului European cer ca lupta împotriva cancerului să înceapă mult înainte ca omul să ajungă pacient. Și anume, prin legi mai stricte privind tutunul și nicotina, accize mai mari, măsuri privind alcoolul și alimentația, vaccinare și programe de screening care să ajungă efectiv la populație.
La 28 septembrie, Comisia pentru sănătate publică a Parlamentului European a adoptat, cu 27 de voturi pentru, opt împotrivă și cinci abțineri, Raportul privind implementarea Planului european de combatere a cancerului. Documentul arată că Europa a făcut progrese importante de la lansarea Planului în 2021, dar scoate la suprafață și o problemă pe care statisticile despre proiecte, finanțări și acțiuni realizate o pot ascunde. Prin urmare, europenii nu au încă șanse egale în fața cancerului.
Peste 90% din acțiuni sunt realizate sau în desfășurare. Dar ce s-a schimbat pentru pacient?
Planul european de combatere a cancerului a fost construit pe patru piloni: prevenirea, depistarea precoce, diagnosticul și tratamentul și calitatea vieții, cărora li se adaugă cercetarea și inovarea, reducerea inegalităților și cancerele la copii. Peste 90% dintre acțiunile prevăzute în Plan au fost deja finalizate sau sunt în desfășurare.
Ar părea, la prima vedere, un rezultat foarte bun. Eurodeputații atenționează însă că a număra acțiunile realizate nu înseamnă neapărat a măsura rezultatele obținute. Un program poate fi lansat, un proiect poate fi finanțat și o acțiune poate fi declarată îndeplinită, dar pentru bolnavul de cancer contează cu totul alți indicatori:
- în ce stadiu i-a fost depistată boala cât a așteptat până la diagnostic;
- cât a așteptat după diagnostic până la începerea tratamentului;
- dacă a avut acces la medicamentele necesare și, în cele din urmă;
- care au fost șansele sale de supraviețuire.
Tocmai de aceea, Comisia pentru sănătate publică a Parlamentului European cere ca eficiența Planului să nu mai fie măsurată în principal prin numărul de acțiuni realizate, ci prin rezultate concrete: incidența și mortalitatea prin cancer, supraviețuirea pacienților, stadiul bolii la diagnostic, participarea la screening, accesul la tratament și calitatea vieții.
Acești indicatori ar trebui să poată fi comparați între țări și regiuni, astfel încât să fie clar unde sistemele de sănătate reușesc să ofere rezultate și unde pacienții continuă să rămână în urmă. Pentru că, în ciuda investițiilor făcute până acum, diferențele în prevenirea, diagnosticarea și tratarea cancerului rămân considerabile.
Un cetățean european poate avea acces la screening, diagnostic de precizie și medicamente inovatoare. Altul – nu
Inegalitățile dintre statele europene și chiar dintre regiunile aceleiași țări se manifestă practc pe întregul traseu al pacientului. De la accesul la asistența medicală primară și diagnosticul precoce până la tratamente multidisciplinare, studii clinice, tehnologii medicale moderne, diagnostic de precizie și medicamente inovatoare.
Iar diferențele sociale se transformă, în cele din urmă, în diferențe de supraviețuire. Raportul citează date potrivit cărora statutul socioeconomic scăzut este asociat cu o mortalitate mai mare prin cancer. Venitul, educația, vârsta, sexul, locul în care trăiește omul și posibilitatea de a ajunge la servici medicale pot influența rezultatul bolii.
Altfel spus, cancerul poate fi același, dar șansele pacientului nu sunt neapărat aceleași. Una dintre ambițiile europene este ca, până în 2030, 90% dintre pacienții eligibili să aibă acces la Centre Naționale Comprehensive de Cancer, capabile să concentreze expertiza necesară diagnosticului și tratamentului oncologic. Pentru a diminua diferențele privind accesul la medicamente, eurodeputații propun inclusiv utilizarea achizițiilor comune voluntare.
Europa și-a ratat ținta de screening
Poate cea mai convingătoare dovadă că existența unui program nu este echivalentă cu accesul real la servicii este screeningul oncologic. Europa și-a propus ca, până în 2025, screeningul pentru cancerul de sân, col uterin și colorectal să fie oferit pentru 90% din populația eligibilă. Ținta nu a fost atinsă. Mai grav, ratele de participare la screenig pentru aceste cancere variază între țările UE de la mai puțin de 10% la peste 90%, iar în unele cazuri acestea stagnează sau chiar scad.
Ce folos are însă existența unui program de screening dacă persoana eligibilă nu este invitată la investigație? Și ce folos are depistarea unei modificări suspecte dacă pacientul trebuie ulterior să aștepte prea mult pentru confirmarea diagnosticului sau pentru începerea tratamentului?
Comisia pentru sănătate publică a Parlamentului European propune tocmai de aceea sisteme organizate de invitație și rechemare a persoanelor eligibile, dar și măsurarea timpului parcurs de pacient de la invitație până la screening, de la un rezultat pozitiv până la confirmarea diagnosticului și de la diagnostic până la începerea tratamentului.
Cancerul de sân, cel de col uterin și cancerul de prostată ar trebui să rămână prioritare. În cazul cancerului de prostată, raportul cere extinderea programelor organizate de screening, inclusiv prin testarea antigenului specific prostatic PSA și utilizarea Rezonanței Magnetice Nucleare pentru bărbații de până la 70 de ani.
Raportul atenționează și asupra creșterii incidenței unor cancere la vârste mai tinere, inclusiv a cancerului colorectal. Persoanele tinere nu se încadrează, de regulă, în grupele clasice pentru screening, ceea ce înseamnă că boala poate fi depistată mai târziu. În aceste condiții, medicii de familie și personalul medical din prima linie trebuie să fie capabili să recunoască mai repede semnalele de alarmă și să direcționeze pacientul către serviciile specializate.
Inteligența artificială ar urma să intre în screeningul oncologic. Dar nu oricum
Parlamentul European vede și inteligența artificială drept un instrument care ar putea ajuta la depistarea mai timpurie a cancerului. Studiile citate în raport indică rezultate promițătoare în cancerul de sân, colorectal și pulmonar.
În cazul screeningului mamografic, unele studii de amploare au constatat atât o creștere a depistării cancerului, cât și o reducere substanțială a volumului de muncă al personalului medical.
Aceasta nu înseamnă însă introducerea necondiționată a inteligenței artificiale în programele de screening. Eurodeputații cer ca asemenea sisteme să fie validate clinic, evaluate din perspectiva riscurilor și monitorizate permanent, siguranța pacientului rămânând condiția de bază.
Dacă 40% dintre cancere pot fi prevenite, de ce continuăm să producem noi generații dependente de nicotină?
O parte importantă a raportului este dedicată tutunului și produselor cu nicotină, și nu întâmplător. Tutunul este responsabil de aproximativ 27% din totalul cancerlor și provoacă anual în Uniunea Europeană peste 250.000 de decese numai prin cancere ale traheei, bronhiilor și plămânului. Aproximativ 90% dintre cancerele pulmonare ar putea fi evitate prin eliminarea consumului de tutun.
În aceste condiții, Planul european și-a propus reducerea relativă cu 30% a consumului de tutun până în anul 2025, comparativ cu 2010. Însă obiectivul nu a fost atins.
Mai mult, Europa se confruntă între timp cu o altă problem precum apariția și răspândirea țigaretelor electronice, produselor din tutun încălzit, pliculețelor cu nicotină și a altor dispozitive și produse care pot crea dependență de nicotină, inclusiv în rândul celor care anterior nu fumau. Consumul țigaretelor electronice printre adolescenții de 15–16 ani a ajuns, în medie, la 22% în 34 de țări europene, comparativ cu 14% în 2019. În rândul fetelor prevalența este chiar mai mare 25%, față de 19% în rândul băieților.
Ce fel de „generație fără tutun” poate avea Europa în 2040 dacă, între timp, o nouă generație de copii și adolescenți devine dependentă de nicotină prin produse pe care legislația nu a reușit încă să le reglementeze corespunzător?
Comisia pentru sănătate publică a Parlamentului European cere, în acest context, revizuirea fără întârziere a legislației europene privind tutunul.
Țigarete electronice, tutun încălzit și pliculețe cu nicotină, toate sub aceeași legislație
Viitoarea Directivă europeană privind produsele din tutun ar trebui să cuprindă toate produsele din tutun și nicotină, inclusiv țigaretele electronice, produsele din tutun încălzit și pliculețele cu nicotină. Mai mult, definițiile legale ar trebui formulate astfel încât să poată cuprinde și produsele care încă nu există, dar pe care industria le-ar putea introduce ulterior pe piață.
Este, de fapt, una dintre lecțiile ultimilor ani. Tehnologia și piața se mișcă mai repede decât legislața, iar fiecare produs nou poate crea o nouă zonă gri până când autoritățile reușesc să-l definească și să-l reglementeze.
Eurodeputații cer ambalaje standardizate, restricții asupra aromelor care atrag consumatorii tineri, raportarea obligatorie a ingredientelor și interzicerea vânzării online către minori prin mecanisme eficiente de verificare a vârstei.
Raportul vorbește explicit despre produse cu arome, pliculețe cu nicotină și chiar despre dispozitive concepute astfel încât să semene cu jucării, produse despre care eurodeputații spun că sunt disproporționat de atractive pentru utilizatorii tineri.
OMS avertizează: industria tutunului recrutează o nouă generație dependentă de nicotină
Nici publicitatea nu ar trebui să rămână în afara noilor reguli. Eurodeputații solicită actualizarea legislației astfel încât promovarea și sponsorizarea produselor din tutun și nicotină pe platformele digitale și rețelele sociale să fie reglementate, iar lacunele care permit promovarea indirectă la punctele de vânzare să fie închise.
Produsele noi cu nicotină ar trebui să demonstreze impactul asupra sănătății înainte să ajungă pe piață
Poate una dintre cele mai importante propuneri din raport, în special pentru țările în care legislația este pusă permanent în situația de a „alerga” după noile produse lansate de industrie, se referă la accesul acestora pe piață.
Comisia pentru sănătate publică a Parlamentului European cere ca toate produsele noi din tutun și pe bază de nicotină să fie supuse unei evaluări a impactului asupra sănătății înainte de introducerea pe piață, astfel încât să fie demonstrat impactul lor atât asupra sănătății individului, cât și asupra populației în ansamblu.
Industria nicotinei, pusă în aceeași oală cu antreprenorii care dezvoltă Moldova. Îi ușurează Guvernul calea spre o nouă generație de copii dependenți?
Logica este una simplă, de ce ar trebui populația să devină experimentul în baza căruia efectele unui produs sunt descoperite abia după ce acesta a fost vândut și utilizat ani de zile?
Raportul cere, în același timp, monitorizarea mai atentă a consumului concomitent al mai multor produse și a creșterii consumului de nicotină în rândul nefumătorilor, tinerilor și minorilor.
Accize mai mari. Inclusiv pentru noile produse cu nicotină
Parlamentul European readuce în centrul prevenirii cancerului și una dintre măsurile despre care există de multă vreme dovezi privind eficiența – prețul.
Eurodeputații cer majorarea și convergența ascendentă a accizelor minime pentru toate produsele din tutun și nicotină, precum și a prețului final al acestora, subliniind rolul măsurilor fiscale și de preț în prevenirea cancerului. Veniturile colectate din aceste produse ar putea fi utilizate, acolo unde competențele naționale permit, pentru protecția sănătății, prevenire și aplicarea legislației.
Modelarea economică confirmă: majorarea accizelor este o măsură eficientă pentru reducerea consumului produselor din tutun
Raportul cere, de asemenea, implementarea deplină a Convenției-cadru a Organizației Mondiale a Sănătății privind controlul tutunului și a Protocolului pentru eliminarea comerțului ilicit cu produse din tutun.
Și mai amintește un lucru care devine esențial atunci când sunt elaborate asemenea politici. Și anume, aplicarea efectivă a art. 5.3 al Convenției-cadru OMS privind controlul tutunului, care obligă autoritățile să protejeze politicile de sănătate publică de interesele comerciale și de altă natură ale industriei tutunului.
Alcoolul nu mai poate fi tratat separat de cancer
O abordare mai strictă este propusă și pentru alcool. Raportul amintește că etanolul și acetaldehida rezultată din metabolizarea alcoolului sunt clasificate drept cancerigene pentru oameni. În aceste condiții, Comisia pentru sănătate publică a Parlamentului European cere ca toate băuturile alcoolice să conțină informații de sănătate obligatorii și clar vizibile, completate de etichetarea digitală.
Eurodeputații solicită și o nouă strategie europeană privind alcoolul, care să includă o strategie de consum zero pentru minori, campanii de informare și măsuri pentru reducerea expunerii copiilor și adolescenților la marketingul băuturilor alcoolice, inclusiv pe internet și rețele sociale.
Europa are nevoie nu doar de mai multe programe împotriva cancerului, ci și de mai mulți bani
Lupta împotriva cancerului costă, dar și cancerul costă. Impactul economic al bolii în Uniunea Europeană depășește deja 100 de miliarde de euro anual. Statele pierd, potrivit estimărilor incluse în raport, echivalentul a 1,1 milioane de lucrători cu normă întreagă în fiecare an, iar cheltuielile pentru asistența medical oncologică pe cap de locuitor ar putea crește cu 59% până în anul 2050.
Planul european de combatere a cancerului a beneficiat până acum de aproximativ patru miliarde de euro. Aproape jumătate 49,4% au fost destinate prevenirii, 24,9% screeningului, 13,9% tratamentului, 6,8% calității vieții și numai 4,6% combaterii inegalităților.
Comisia pentru sănătate publică a Parlamentului European își exprimă însă îngrijorarea față de reducerea cu un miliard de euro a finanțării EU4Health și față de incertitudinile privind finanțarea sănătății în următorul buget multianual european.
Eurodeputații cer ca, în perioada financiară 2028–2034, cel puțin 10,05 miliarde de euro să fie rezervate priorităților EU4Health, dintre care minimum 2,5 miliarde de euro exclusiv pentru acțiuni legate de cancer: i) prevenire, ii) screening, iii) tratament și iv) viața după cancer.
Peste 20 de milioane de europeni au supraviețuit cancerului. Ce se întâmplă cu ei după tratament?
Progresele în diagnosticul precoce și tratament au făcut ca în Europa să existe în prezent peste 20 de milioane de supraviețuitori ai canceului. Este unul dintre marile succese ale medicinei moderne, dar și începutul unei alte probleme pe care sistemele de sănăytate au tratat-o mult timp ca fiind secundară.
Pacientul nu încetează să aibă probleme în ziua în care termină ultima cură de chimioterapie sau primește vestea că boala este în remisie.
Unii supraviețuitori rămân cu efecte fizice ale tratamentului, alții au nevoie de reabilitare sau suport psihologic, iar revenirea la serviciu poate fi dificilă. Istoricul oncologic poate deveni chiar o piedică atunci când omul încearcă să contracteze un credit sau o asigurare.
De aceea, raportul cere măsuri pentru reintegrarea profesională, reabilitare, suport psihosocial și implementarea deplină a așa-numitului „drept de a fi uitat”, astfel încât o persoană vindecată de cancer să nu rămână, practic, pacient pentru tot restul vieții în ochii instituțiilor financiare și de asigurări.
Pentru adulți există peste 150 de tratamente noi. Pentru copiii cu cancer există mai puțin de 20
Și mai greu de explicat este decalajul dintre progresul terapeutic în oncologia adulților și oncologia pediatrică. Cancerul este principala cauză de deces prin boală la copiii de peste un an în Uniunea Europeană. În anul 2020, peste 15.500 de copii au fost diagnosticați cu cancer și peste 2.000 au murit.
În ultimii zece ani, însă, mai puțin de 20 de tratamente oncologice au fost autorizate pentru utilizarea la copii, comparativ cu peste 150 pentru cancere la adulți.
În Europa trăiesc astăzi peste 400.000 de persoane care au supraviețuit unui cancer diagnosticat în copilărie, iar o parte importantă dintre acestea suportă efecte tardive severe ale bolii sau tratamentului.
Comisia pentru sănătate publică a Parlamentului European cere acces mai bun pentru copiii cu cancer la tratamente inovatoare, studii clinice și asistență medicală transfrontalieră. Pentru un copil cu o maladie oncologică rară, lipsa expertizei sau a tratamentului necesar în țara în care s-a născut nu ar trebui să-i determine șansele de supraviețuire.
Cât costă prevenirea și cât costă să nu previi?
Aceasta este, până la urmă, întrebarea care traversează raportul Parlamentului European. Prevenirea este definită în document drept cea mai cost-eficientă strategie pe termen lung pentru controlul cancerului. Aproximativ 40% dintre cancere pot fi prevenite. Tutunul provoacă 27% dintre acestea. Ținta europeană de reducere a consumului de tutun pentru anul 2025 nu a fost atinsă. Nici ținta de a oferi screening pentru cancerul de sân, col uterin și colorectal pentru 90% din populația eligibilă nu a fost realizată.
În același timp, Europa cheltuiește deja peste 100 de miliarde de euro anual din cauza cancerului și se pregătește pentru o creștere cu 59% a cheltuielilor oncologice pe cap de locuitor până în 2050.
În asemenea condiții, prevenirea cancerului nu mai poate fi redusă la recomandarea adresată omului de a nu fuma, de a consuma mai puțin alcool, de a mânca sănătos sau de a merge la screening. Alegerile individuale contează, dar ele sunt făcute într-un mediu creat prin politici publice și anume prin prețul țigaretelor și al produselor cu nicotină, prin accesibilitatea acestora pentru adolescenți, prin publicitatea pe care o văd, prin informația de pe eticheta unei băuturi alcoolice, prin existența unui program funcțional de vaccinare și prin faptul că sistemul medical îl cheamă sau nu pe om la screening.
Europa și-a propus o „generație fără tutun” până în 2040 și acces egal la prevenire, diagnostic și tratament al cancerului. Raportul Comisiei pentru sănătate publică arată însă că între obiectiv și realitate există încă o distanță considerabilă.
Iar această distanță nu se măsoară numai în directive care încă nu au fost revizuite, programe care nu și-au atins țintele sau miliarde de euro care trebuie găsite în viitorul buget european. Se măsoară în cancere care puteau fi prevenite, în boli care puteau fi descoperite mai devreme și în pacienți ale căror șanse la tratament continuă să depindă de locul în care trăesc.
Moldova: tot mai multe cazuri de cancer, iar aproape jumătate sunt depistate tardiv
În Republica Moldova, cancerul nu mai poate fi privit doar ca o problemă a serviciului oncologic și a pacienților care au primit deja diagnosticul. Este a doua cauză de deces a populației, după bolile aparatului circulator. În anii 2023 și 2024, tumorile maligne au provocat câte aproximativ 5.900 de decese anual. În țară trăiesc circa 72.000 de persoane cu tumori, iar în fiecare an alte aproximativ 11.000 de persoane află că au cancer. Acestea sunt datele pe care însuși Ministerul Sănătății le prezintă în proiectul Programului național de control al cancerului pentru anii 2026–2030.
Mai grav este că numărul cazurilor continuă să crească. Dacă în anul 2015 au fost înregistrate 9.480 de cazuri noi, în 2024 numărul acestora a ajuns la 11.338. Creșterea devine și mai evidentă atunci când datele sunt raportate la populație: de la 333,1 cazuri la 100.000 de locuitori în 2015 la 467,9 cazuri la 100.000 de locuitori în 2024. Și aceasta se întâmplă într-o țară a cărei populație se micșorează și îmbătrânește. În aceste condiții, Ministerul Sănătății avertizează că povara cancerului va deveni și mai pronunțată în următorii ani.
De unde vine această povară? Autoritatea enumeră cauze care, în mare parte, pot fi prevenite sau cel puțin influențate prin politici publice precum i) prevalența înaltă a fumatului și consumului de alcool, ii) alimentația nesănătoasă, iii) activitatea fizică redusă, iv) nivelul insuficient al vaccinării împotriva HPV și hepatitei B. Numai că lanțul problemelor nu se oprește aici. Aproape jumătate dintre cancere sunt depistate tardiv, Întreg serviciul oncologic specializat este concentrat în Chișinău, iar capacitatea sistemului de sănătate de a asigura prevenirea, screeningul, diagnosticul, tratamentul, reabilitarea și îngrijirile paliative rămâne insuficientă în raport cu necesitățile existente.
VIDEO// Cancerul colorectal poate fi prevenit printr-o investigație simplă
În ultimii zece ani s-au făcut investiții în depistarea precoce. Au fost create 12 centre regionale de screening cervical, alte 12 pentru screeningul colorectal, un centru de referință pentru depistarea precoce a cancerului mamar și patru centre regionale pentru depistarea acestuia la Bălți, Căușeni, Chișinău și Ungheni. Personalul medical a fost instruit, au fost elaborate standarde și proceduri, a fost creată infrastructură.
Și atunci apare o întrebare firească. De ce, dacă infrastructura de screening a fost dezvoltată, aproape jumătate dintre cancere continuă să fie depistate tardiv?
O parte din răspuns se găsește chiar în documentul Ministerului Sănătății. Autorii constată „deficiențe sistemice” în depistarea timpurie a cancerului precum i) traseul complicat al pacientului de la medicul de familie la specialist și apoi la oncolog, ii) responsabilități insuficient de clare între instituțiile medicale de diferite niveluri, iii) intervalul mare dintre diagnostic și tratament, iv) neutilizarea testului HPV în depistarea precoce și v) insuficiența resurselor umane în asistența medicală primară.
Cu alte cuvinte, nu este suficient să creezi un centru de screening dacă omul nu ajunge la el. Nu este suficient să depistezi o suspiciune de cancer dacă pacientul se pierde ulterior între medicul de familie, specialist și oncolog. Și nu este suficient să confirmi diagnosticul dacă între diagnostic și tratament trece prea mult timp.
Cancerul nu așteaptă ca instituțiile medicale să clarifice între ele cine și pentru ce este responsabil.
Aceeași problemă se vede și după stabilirea diagnosticului. Investigațiile imagistice oncologice Tomografia Compiuterizată, Rezonanța Magnetică Nucleară și Mamografia sunt concentrate, mai mult, în Chișinău, ceea ce limitează accesul pacienților din raioane. Medicina nucleară este, de asemenea, concentrată în Capitală, tehnologiile avansate sunt limitate, iar tratamentele cu radionuclizi nu sunt disponibile. La aceasta se adaugă accesul încă limitat la terapii inovatoare, inclusiv tratamente țintite, imunoterapie și terapii personalizate.
O nouă abordare în tratamentul cancerului mamar, aplicată în R. Moldova
Ce înseamnă toate acestea pentru pacient se vede poate cel mai clar în datele de supraviețuire. În cazul femeilor cu cancer mamar, supraviețuirea la cinci ani a crescut între 2021 și 2023 de la 58,7% la 63,6% în mediul rural, iar în orașe – de la 67,9% la 72,2%. La bărbații cu cancer colorectal, în 2023 supraviețuirea la cinci ani era de 35,1% în sate și 45,9% în orașe. Progrese există, dar există și o diferență pe care cifrele nu o pot ascunde și anume pacientul din mediul rural continuă să aibă rezultate mai slabe decât pacientul din mediul urban.
Un cancer nu devine mai agresiv pentru că omul locuiește într-un sat și nici mai ușor de tratat pentru că pacientl are domiciliul în Chișinău. Diferența o poate face însă timpul în care boala este descoperită, distanța până la investigația necesară, existența specialistului, accesul la tratament și continuitatea asistenței medicale. Tocmai de aceea, discuția europeană despre egalitatea accesului la prevenire, screening, diagnostic și tratament nu este una abstractă pentru Republica Moldova. Ea descrie, în bună măsură, problemele pe care propriul Minister al Sănătății le recunoaște în proiectul noului Program național de control al cancerului.
Iar dacă aproape jumătate dintre cancere sunt depistate tardiv, întrebarea pentru sistemul de sănătate nu mai este doar câți bolnavi de cancer poate trata, ci și câte cancere poate preveni și câți oameni poate diagnostica înainte ca boala să ajungă într-un stadiu în care tratamentul devine mai dificil, mai costisitor, iar șansele de supraviețuire să fie mai mici.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
08 octombrie, 2014, 10:50
08 octombrie, 2015, 09:47
Cele mai citite
Modelarea economică confirmă: majorarea accizelor este o măs ...
03 august, 2026, 16:13
Peste o lună intră în vigoare noile reglementări privind fum ...
22 mai, 2026, 14:28
Pliculețele cu nicotină sunt interzise. Cine încearcă să le ...
26 august, 2026, 15:57
Cum planifică Republica Moldova să lupte cu tuberculoza în n ...
15 iulie, 2026, 16:58
Republica Moldova, un sat fără câini pentru comercianții de ...
27 iulie, 2026, 13:13
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi41,09 %
