De mâine intră în vigoare noi prevederi la Legea privind controlul tutunului. Unde este interzis fumatul și ce riscă cei care încalcă legea
Irina Papuc
23 iunie, 2026, 18:09
Vizualizări: 226
Fumatul și expunerea la fumul de tutun continuă să provoace milioane de decese care ar putea fi prevenite. În Republica Moldova, circa 5.200 de oameni mor în fiecare an din cauza bolilor asociate cu consumul de tutun, iar autoritățile încearcă să limiteze impactul acestui fenomen asupra sănătății publice.
Una dintre cele
mai eficiente soluții este extinderea spațiilor fără fum. În acest sens,
Republica Moldova introduce noi restricții privind fumatul, utilizarea
țigărilor electronice, a produselor din tutun încălzit și a narghilelei în
spațiile publice. Noile prevederi intră în vigoare de mâine, 24 iunie 2026.
Republica
Moldova și-a asumat reducerea poverii consumului de tutun și nicotină ca
obiectiv explicit în cadrul Strategiei Naționale de Sănătate Sănătate 2030. Noile prevederi care intră în
vigoare mâine, 24 iunie 2026, sunt un pas concret în implementarea acestei
strategii și se înscriu totodată în tendința europeană de consolidare a
politicilor antitutun. Concret, modificările la Legea nr. 278/2007 privind
controlul tutunului extind lista spațiilor unde fumatul este interzis și
consolidează sancțiunile pentru cei care nu respectă regulile. Prevederile
vizează nu doar țigările clasice, ci și țigările electronice, dispozitivele de
încălzire a tutunului și narghilelele.
Unde este interzis fumatul
Legea privind
controlul tutunului nr. 278/2007, mai exact la articolul 26 prevede spațiile
publice unde fumatul și utilizarea produselor din tutun și nicotină devine
interzisă din 24 iunie 2026:
·
Toate spațiile publice închise și semiînchise, inclusiv la locurile de muncă, indiferent
de tipul de proprietate sau modul de acces;
·
Spațiile publice deschise ale sediilor instituțiilor
medico-sanitare și ale instituțiilor de învățământ, inclusiv terenurile
aferente acestora;
·
La o distanță mai mică de 10 metri (măsurată radial, în linie dreaptă, pe
orice direcție, indiferent de obstacole) față de intrările în clădirile
autorităților publice, instituțiilor sociale, culturale și sportive, precum și
față de entitățile care prestează servicii publice; totodată, interdicția se
aplică și față de ușile și ferestrele deschise spre spații publice închise sau
locuri de muncă, precum și față de instalațiile de captare a aerului;
·
Terenurile de joacă pentru copii, terenurile de sport, parcurile de
distracții, grădinile zoologice, parcurile acvatice, terenurile aferente
piscinelor și plajele;
·
Stadioane, arene, piețe și alte spații publice
deschise pe durata
evenimentelor publice, distractive sau de alt gen;
·
Stațiile de transport public și terenurile aferente destinate
îmbarcării/debarcării pasagerilor, precum și pasajele pietonale subterane;
·
Mijloacele de transport public și mijloacele de transport private în
care se află minori;
·
Spațiile comune ale blocurilor locative — scări, coridoare, cabina ascensorului,
alte spații comune, precum și balcoanele apartamentelor și căminelor.
Acest video conține lista tuturor spațiilor unde fumatul, utilizarea țigărilor electronice, a produselor din tutun încălzit și a narghilelei este interzisă.
Cine este responsabil
Angajatorii,
proprietarii și managerii spațiilor publice, ai locurilor de muncă și ai
mijloacelor de transport public sunt obligați, conform legii, să asigure un
mediu fără fum. Aceștia trebuie să afișeze în locuri vizibile semnul unic de
interzicere a fumatului, reprezentând o țigaretă aprinsă, un dispozitiv pentru
încălzirea tutunului, o țigaretă electronică și o narghilea, toate într-un cerc
roșu, barate de o linie roșie transversală, însoțit de avertismentul că fumatul
contravine legii. De asemenea, au obligația de a avertiza persoanele care fumează
în locuri interzise și, în caz de neconformare, de a anunța poliția.
Ce amenzile prevede legislația
Sancțiunile
sunt reglementate de Codul Contravențional și sunt aplicate de Poliție sau, în
anumite situații operative, de Carabinieri. O unitate convențională echivalează
cu 50 de lei, ceea ce înseamnă că un fumător care nu respectă prevederile
legale poate plăti între 1.750 și 2.250 de lei,
în timp ce o companie care tolerează fumatul riscă amenzi de până la 15.000 de lei și suspendarea activității.
Pentru neafișarea semnului unic de interzicere a fumatului:
·
Persoană
cu funcție de răspundere: amendă de la 150 la 180 de
unități convenționale;
·
Persoană
juridică: amendă de la 210 la 240 de unități
convenționale, cu posibila privare de dreptul de a desfășura activitate
pe 6 luni până la 1 an.
Pentru admiterea fumatului în spațiile interzise (responsabilitatea
administratorilor/proprietarilor):
·
Persoană
fizică (în cazul transportului public): amendă de la 78 la 90 de unități convenționale;
·
Persoană
cu funcție de răspundere: amendă de la 210 la 240 de
unități convenționale;
·
Persoană
juridică: amendă de la 270 la 300 de unități
convenționale, cu privarea de dreptul de a desfășura activitate pe 6 luni până la 1 an.
Pentru fumatul propriu-zis în locuri interzise (fumătorul însuși):
·
Persoană
fizică: amendă de la 35 la 45 de unități
convenționale sau muncă neremunerată în
folosul comunității de la 40 la 60 de ore.
Tag: interzis fumat, noi restricții, controlul tutunului, Republica Moldova
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Aurelia Ustian, șase decenii dedicate tuberculozei. „Îmi ami ...
03 aprilie, 2026, 17:11
Vaccinul BCG, scutul copiilor împotriva formelor grave de tu ...
20 februarie, 2026, 14:39
De la masă la spital. Come alcoolice, hemoragii gastrointest ...
06 ianuarie, 2026, 15:54
Nouă bebeluși au murit în doar câteva zile la o maternitate ...
14 ianuarie, 2026, 16:17
Peste o lună intră în vigoare noile reglementări privind fum ...
22 mai, 2026, 14:28
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi39,97 %
