Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei: Stigma rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru persoanele cu tuberculoză
Cristina Ghermanschi
24 martie, 2026, 11:30
Vizualizări: 197
De ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, specialiștii atrag atenția că, dincolo de provocările medicale, persoanele diagnosticate cu această boală continuă să se confrunte cu stigmatizarea și discriminarea.
Oxana
Rucșinanu, președinta Platformei organizațiilor societății civile active în
tuberculoză, spune că stigma asociată tuberculozei este un fenomen complex și
multidimensional, care afectează nu doar pacienții, ci și familiile acestora,
comunitățile din care fac parte și chiar personalul medical.
„Stigmatizarea este alimentată de lipsa de informare, stereotipurile sociale, deficiențele legislative și aplicarea inegală a drepturilor fundamentale. Acest fenomen există atât la nivel global, cât și național, iar Republica Moldova nu este o excepție”, afirmă Rucșinanu.
Deși Republica Moldova a înregistrat progrese importante în ultimii ani, inclusiv prin introducerea celor mai noi metode de diagnostic și tratament recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, frica de judecată și etichetare îi determină pe oameni să amâne vizita la medic.
Percepția că
persoanele cu tuberculoză sunt „periculoase” sau „vinovate” pentru boala lor
duce adesea la izolare, lipsă de suport și stigmatizare în familie, la locul de
muncă sau în comunitate, spune Rucșineanu.
Recent,
organizația SMIT, în parteneriat cu Programul Național de Răspuns la
Tuberculoză, a realizat studiul „Analiza multidimensională a stigmei asociate
tuberculozei în Republica Moldova”, care arată că stigmatizarea rămâne un
fenomen răspândit și persistent.
Potrivit cercetării,
cele mai frecvente forme sunt auto-stigmatizarea, urmate de stigmatizarea în
comunitate și la locul de muncă. Printre factorii care pot amplifica această
experiență se numără nivelul scăzut de educație, lipsa asigurării medicale,
condițiile precare de trai sau anumite comorbidități.
Studiul
arată, de asemenea, că stigma poate influența toate etapele tratamentului, iar
uneori chiar mediul medical este perceput de pacienți ca fiind stigmatizant,
deși ar trebui să ofere sprijin și îngrijire.
Specialiștii
subliniază însă că, în prezent, Republica Moldova dispune de metode moderne de
diagnostic și tratament, iar terapia antituberculoasă este mai scurtă și mai
puțin toxică decât în trecut. În multe cazuri, tratamentul poate fi început
chiar din prima zi în regim ambulator, fără internare.
Potrivit
Oxanei Rucșinanu, reducerea stigmatizării necesită mai mult decât soluții
medicale. Este nevoie de empatie, comunicare centrată pe pacient, combaterea
miturilor despre tuberculoză și informarea corectă a populației.
„ Orice persoana cu
tuberculoză care urmează tratamentul corect este un pacient ca toți ceilalalți
pacienți cu alte maladii, beneficiari ai serviciilor medicale și/sau sociale,
care trebuie abordați prin empatie și suport pe toată perioada tratamentului.”, afirmă aceasta.
Tag: tuberculoza Ziua Mondiala de Luptă Împotriva Tuberculozei stigma Oxana Rucsineanu
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
24 martie, 2020, 22:14
24 martie, 2018, 11:04
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi14,78 %
