Tuberculoza în Republica Moldova. Metodele de diagnostic
Cristina Ghermanschi
04 martie, 2026, 11:37
Vizualizări: 282
Tuberculoza rămâne o problemă majoră de sănătate publică în Republica Moldova, cu o incidență peste media europeană și un număr semnificativ de cazuri rezistente la medicamente. În acest context, diagnosticul rapid și identificarea rezistenței la tratament sunt esențiale pentru limitarea transmiterii bolii.
Șeful Laboratorului Național de Referință în microbiologia tuberculozei, Valeriu Crudu, explică faptul că diagnosticul modern al tuberculozei se bazează pe mai multe metode microbiologice, utilizate complementar.
„Nu există o singură metodă perfectă. De cele mai multe ori, este nevoie de aplicarea mai multor teste, atât pentru confirmarea diagnosticului, cât și pentru evaluarea rezistenței la medicamente și monitorizarea tratamentului”, precizează specialistul.
Printre metodele utilizate se numără microscopia frotiului pentru bacili acido-rezistenți (AFB), care oferă rezultate rapide și indică gradul de infecțiozitate al pacientului. Totuși, această metodă are limite: nu poate diferenția între bacteriile viabile și cele neviabile și nici între Mycobacterium tuberculosis și alte micobacterii.
Șeful laboratorului menționează că metoda culturală rămâne „standardul de aur” în diagnostic. Aceasta presupune cultivarea bacteriei în medii lichide și solide, pentru a confirma prezența M. tuberculosis și pentru a testa sensibilitatea la medicamente.
În ultimii ani, metodele moleculare au schimbat semnificativ modul de depistare a tuberculozei. Teste precum GeneXpert MTB/RIF sau alte tehnici bazate pe detectarea ADN-ului bacterian pot confirma prezența bacilului și rezistența la rifampicină în doar câteva ore. Acestea sunt deosebit de utile la pacienții imunocompromiși sau în cazurile cu puține bacterii în probă.
O tehnologie tot mai importantă este secvențierea genomică (WGS), care oferă informații detaliate despre profilurile de rezistență și ajută la identificarea focarelor de transmitere, fiind esențială pentru strategiile naționale de control al bolii.
Tag: diagnosticul tuberculoza microbiologie laborator
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
04 martie, 2018, 11:06
04 martie, 2021, 11:31
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,05 %
