MS: Ministerul Scrisorilor pierdute
Vitalie Dogaru
04 mai, 2023, 11:28
Vizualizări: 2472
„O bună comunicare este fundamentală pentru funcționarea eficientă a oricărei organizații”. Acesta este un citat din Strategia de comunicare și planul de acțiune pentru implementarea strategiei de comunicare 2021-2023 a Ministerului Sănătății. Acum trei ani, autorii documentului identificau la Minister „un flux informațional cu mass media excesiv de încetinit și centralizat cauzat de sistemele birocratice existente”. Strategii au oferit soluții, dar birocrația din minister a fost mai puternică.
Pe data de 1 martie 2023 subsemnatul
a trimis o scrisoare la Ministerul Sănătății în care solicita un interviu
despre situația cabinetelor individuale ale medicilor de familie din țară. În mesaj
era menționat că „în interviu vor fi abordate subiecte legate de politicile și
strategiile Ministerului pentru funcționarea acestora, precum și locul
cabinetelor individuale ale medicilor de familie în sistemul național de
ocrotire a sănătății”. Această concretizare nu era necesară, dar pentru a identifica
mai ușor o persoană responsabilă de politicile în domeniul medicinii primare am
considerat de cuviință să ajut destinatarul cu ceva detalii.
Mai mult, am trimis scrisoarea pe două adrese: una personală a șefei Serviciului de informare și comunicare cu mass-media și alta generală a serviciului. După apăsarea butonului „Send”, m-am înarmat cu răbdare conform procedurilor legale și curente.
Experiențele anterioare au arătat
că instituția răspunde cu întârziere chiar și atunci când solicitările
sunt urgente, dar acum că subiectul este unul atemporal funcționarul de la celălalt
calculator poate să măi îngăduie. Vreo două luni, arată experiența despre care
vă scriu.
Totul se
cunoaște prin comparație
Sănătate INFO a trimis mai multe
scrisori pe adresa Ministerului Sănătății în care „solicita respectuos furnizarea
unor date de interes public”. În majoritatea cazurilor instituția nu a
reacționat în niciun fel, deși conform Legii privind accesul la informație funcționarul
public responsabil de relațiile cu presa este obligat să-I ofere jurnalistului informația
solicitată cât mai curând posibil – 15 zile lucrătoare de la înregistrarea
scrisorii.
Articolul 12 din lege menționată
mai sus stabilește că informațiile pot fi solicitate și prin mesaje electronice
odată ce acestea sunt documente scrise care vor fi trecute în registrele
autorității. Ministerul Sănătății s-a făcut că plouă de fiecare dată chiar
dacă au anunțat expeditorul despre recepționarea mesajului.
Strategia este,
dar comunicarea nu se vede
Acum trei ani Ministerul Sănătății,
pe atunci Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, s-a pricopsit cu
o Strategie de comunicare și un plan de acțiune pentru implementarea strategiei
de comunicare 2021-2023. Autorii documentului porneau de la ideea că între minister
și mass-media există un flux precar de informații și au propus mai multe recomandări
pentru îmbunătățirea comunicării cu instituțiile media.
Printre sugestiile formulate în
strategie se regăsesc activități pe termen lung, dar și reacții prompte la
solicitările jurnaliștilor. Scopul acestei comunicări era „dezvoltarea unei
relații profesionale strânse cu jurnaliștii, menținerea cu ei a unui dialog
permanent, trimiterea către ei a informaților profesionale în ideea ca ei să
aibă acces permanent la informații fiabile și de calitate”, citat din Strategie,
pagina 36.
Redacția Sănătate INFO dispune de mesaje trimise acum doi ani de zile pe adresa Ministerului Sănătății în care erau solicitate interviuri cu secretari de stat și ministrul Sănătății. Subiectele propuse spre discuție țineau de gestionarea pandemiei COVID-19 și prioritățile noii garnituri ministeriale. Toate demersurile, inclusiv la telefon și în cadrul unor întâlniri cu diferite ocazii se terminau cu fraza încurajatoare: „Suntem la curent. Vom găsi timp și pentru aceste interviuri”. Cei drept în ultimul timp nici astfel de mesaje nu am mai auzit odată ce autoritățile de sănătate participă rar la întruniri publice, iar conferințele de presă au devenit sunt excepții la acest minister. Singurele ocazii la care își mai fac apariția reprezentanții autorității în fața presei rămân mesajele de mulțumire adresate unor donatori de echipamente medicale.
„Nu vă pot spune ceea ce aș vrea să vă spun, iar ceea ce trebuie - nu vreau să spun”
Faptul că „cei
de sus” evită presa a servit drept exemplu și „celor de mai jos” să procedeze
la fel. Toate acestea intră în contradicție cu recomandările experților
care sugerau acum trei ani „cultivarea unui grup de reprezentanți” ai ministerului
la nivel superior capabili să vorbească în mod competent pe teme de interes
public, ceea ce va consolida imaginea de structură transparentă, accesibilă și
competentă, se mai arată în strategia de comunicare.
.......
În ultima perioadă, Ministerul
Sănătății și instituțiile subordonate acestuia au devenit foarte închise și complexate.
Au dispărut chiar și cei care mai răspundeau altă dată la telefoane, iar medicii
și directorii de spitale evită să ofere informațiile solicitate. „Nu vă pot spune
ceea ce aș vrea să vă spun, iar ceea ce trebuie nu vreau să spun”, sunt
reacțiile unor directori de spitale solicitați de Sănătate INFO. Acest mesaj
demonstrează că Ministerul Sănătății a devenit o cetate greu de asediat de către
societate, iar lipsa de informații despre activitatea serviciilor și
activităților provoca mai multe întrebări decât răspunsuri.
Nici vorbă de activități media
scurte sugerate de experții în comunicare echipei responsabilă de serviciile cu
presa. Cu excepția unor comunicate și postări de niște rețele de socializare, astăzi
lipsesc interviurile, conferințele de presă, răspunsurile la telefon sau prin
e-mail și alte activități recomandate în strategie de comunicare pentru o mai
bună vizibilitate a instituției. Las aici niște reguli de comunicare cu presa
din strategia plătită de Ministerul Sănătății.
Și ca un fapt divers, Strategia
de comunicare și planul de acțiune pentru implementarea strategiei de
comunicare 2021-2023 a dispărut de pe site-ul Ministerului Sănătății. Poate
că aceasta a devenit desuetă între timp sau poate funcționarii de acolo lucrează
la alt document care să ridice comunicarea la o altă treaptă. Sperăm de data
aceasta comunicatorii de acolo vor înțelege ce au de făcut, nu așa cum s-a întâmplat
și cu precedentul document în care s-au strecurat notițe de genul „(nu
înțeleg aici!!!!!…)” (pagina 7).
P.S. Desigur că unii vor afirma că procesul obținerii unor informații de la autorități trebuie susținut prin mai multe demersuri, inclusiv la poliție și judecată. Dar oare o redacție este un birou de avocați care să scrie cereri prin instanțe și comisariate? Oare jurnaliștii sunt niște executori judecătorești care umblă pe la datornici pentru a obține cu orice preț ceea ce li se cuvine? Accesul la informații este un drept public și el trebuie respectat mai ales de către cei care sunt puși pentru a înfăptui legea.
Notă: Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Facilitarea participării civice în procesul decizional în sănătate”, desfășurat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod special poziția finanțatorului, Fundața Soros-Moldova.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
05 decembrie, 2016, 14:02
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %