Tulpina indiană a infecției Covid19, pericol pentru oamenii din Moldova, din cauza ratei de imunizare joase
Silvia Rotaru
08 iunie, 2021, 10:42
Vizualizări: 3009
Deși Moldova înregistrează o diminuare a numărului de îmbolnăviri de Covid-19, tulpina indiană a coronavirusului ar putea aduce un val nou de infectări, având în vedere că e mai contagioasă și decât cea britanică, care a făcut ravagii în lunile de iarnă și primăvară. Medicul epidemiolog Alexei Ceban spune că pericolul există atâta timp cât nu avem încă 70 la sută din populație imunizată împotriva Sars-Cov-2.
„Da, există riscul ca în următoarea perioadă, din cauza tulpinii indiene, care există foarte aproape de noi – în România, să avem o rată de infectare cu Covid-19 mai mare. S-ar putea chiar să avem această tulpină, dar noi să nu știm. Până nu vom obține rata de vaccinare de 70 la sută, orice creștere a numărului de cazuri este posibilă”, explică Alexei Ceban.
Specialistul afirmă
că în acest moment rata de imunizare împotriva Covid-19 în Moldova este de 11%,
iar în medie, zilnic, se vaccinează între 5 și 15 mii de oameni. Maratoanele
organizate de autorități la Chișinău, dar și în alte regiuni ale țării au dat
și ele rezultate, spun autoritățile. Numărul persoanelor imunizate a ajuns și
la 25 de mii de persoane pe zi.
Totuși, cele mai mici
rate de imunizare împotriva Covid19 se înregistrează în sudul și nordul țării,
precum și în regiunea transnistreană, unde doar 5% din populație și-a
administrat vaccinul. Zilele trecute, autoritățile au organizat un maraton al
vaccinări la Edineț și Briceni. Potrivit responsabililor de la minister, doar
150 de oameni s-au imunizat în nordul țării în cadrul maratonului, organizat
sâmbătă și duminică.
Totodată, în raionul
Cimișlia au fost organizate echipe mobile în acest week-end, care au mers în
satele din componența Comunei Gura Galbenei, din casă în casă, pentru a imuniza
împotriva Covid19. Și aici însă rezultatele sunt modeste. Doar 70 de persoane
au acceptat să se imunizeze împotriva coronavirusului Sars-Cov-2.
„Avem acum peste 500 de mii de doze de vaccin în stoc. Raioanele din sud și câteva din nord au o rată de vaccinare de 5-6 la sută. Este cauzată de anumite preferințe privind vaccinul. Săptămâna aceasta vom primi o donație de vaccinuri din partea României”, ne-a declarat Ceban.
Deși unele regiuni
rămân în urmă cu procesul de imunizare, responsabilul califică mersul
procesului de imunizare drept unul bun, precizând că dacă săptămânal vor fi
vaccinați între 50 și 70 de mii de oameni, atunci în luna noiembrie țara ar
putea atinge obiectivul de 70%.
Potrivit lui Alexei
Ceban, Republica Moldova înregistrează rezultate mai bune la capitolul
imunizare împotriva Covid19, în comparație cu țări precum Georgia, Armenia,
Ucraina sau Kirghizstan.
Vom preciza însă că
mii de cetățeni moldoveni, cu dublă cetățenie merg în afara graniței să se
vaccineze împotriva Covid19. Săptămâna trecută autoritățile vehiculau cu o
cifră estimativă de peste 50 de mii. Se presupune însă că numărul persoanelor
care și-au administrat deja ambele doze de vaccin ar fi mult mai mare, dar nu
poate fi contabilizat, întrucât nu există mecanisme pentru a duce evidența
acestora.
De la începutul
campaniei de vaccinare, pe 2 martie, în Moldova au fost imunizate, în total,
împotriva Covid19 480 de mii 131 de persoane. Dintre acestea, 113 mii 532 au
primit ambele doze. Totodată, ieri au fost confirmate alte 48 de cazuri de
infectare cu Covid19, astfel numărul ajungând la 255 de mii 501 cazuri.
Tag: tulpina indiana, covid-19, vaccinare, imunizare
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
04 octombrie, 2013, 11:00
04 octombrie, 2019, 16:30
04 octombrie, 2018, 15:10
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,55 %