Cea mai importantă societate de terapie intensivă din lume nu recomandă Remdesivirul pentru pacienții critici cu COVID
Irina Papuc
16 noiembrie, 2020, 14:46
Vizualizări: 3527
Remdesivir, cunoscut sub numele de Veklury, este probabil cel mai de succes medicament COVID-19 de până acum. În octombrie, după luni de utilizare în regim de urgență, a obținut o aprobare completă din partea FDA și a adus 873 de milioane de dolari companiei producătoare, Gilead. Dar există întrebări despre cât de bine funcționează Veklury. Acum, o influentă asociație medicală europeană spune că nu ar trebui să fie folosit în unitățile de terapie intensivă.
După ce un amplu studiu al Organizației Mondiale a Sănătății a arătat că medicamentul nu a adus niciun beneficiu la pacienții spitalizați, remdesivirul este acum clasificat ca „medicament pe care nu ar trebui să îl utilizați în mod obișnuit la pacienții cu COVID-19” care necesită îngrijiri critice, a declarat pentru Reuters Jozef Kesecioglu, președintele Societății Europene de Terapie Intensivă.
Grupul, alături de Societatea pentru Îngrijirea Critică din SUA, intenționează să prezinte recomandările într-o lucrare ce va avea drep subiect medicamentele COVID-19, a declarat Kesecioglu. În prima versiune a lucrării, în martie, experții au spus că nu există încă suficiente date pentru a recomanda medicamentul.
Societatea Europeană de Terapie Intensivă reprezintă mii de medici de terapie intensivă din peste 100 de țări. În timp ce membrii săi nu sunt obligați să respecte recomandările, poziția grupului ar putea reduce utilizarea generală a remdesivirului, relatează Reuters.
Gilead a declarat pentru Reuters într-o declarație că este „încrezător că medicii din prima linie recunosc beneficiile clinice ale Veklury pe baza unor dovezi solide din mai multe studii controlate randomizate”.
Meicamentul Veklury este în mijlocul unei dezbateri privind eficiența acestuia deja de mai bine de două luni. Studiile controlate au arătat că Veklury este asociat cu „îmbunătățiri semnificative din punct de vedere clinic în cadrul evaluărilor rezultatelor multiple” la pacienții spitalizați, a declarat Gilead la momentul aprobării de către FDA de luna trecută. Aceste date i-au determinat pe medici să apeleze la medicament ca standard de îngrijire pentru pacienții spitalizați, a adăugat compania.
Dar cu o săptămână înainte de aprobarea FDA, un mare studiu al Organizației Mondiale a Sănătății a constatat că medicamentul „pare să aibă un efect redus sau deloc” la pacienții spitalizați cu COVID-19” și nu a influențat nici rata de mortalitate, nici durata de tratament. Gilead a replicat atunci că datele nu „au fost supuse revizuirii riguroase necesare pentru a permite o discuție științifică constructivă”.
Tag: Remdesivir Covid ATI Jozef Kesecioglu Societatea Europeana de Terapie Intensivă
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 aprilie, 2018, 13:53
26 aprilie, 2016, 10:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Tânăr medic la țară: „Trebuie să fac focul, să tai lemne, tr ...
22 noiembrie, 2023, 15:49
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,42 %