Acum e lege. Persoanele care vor încălca măsurile antiepidemice vor primi sancțiuni
Elena Cioina
12 martie, 2020, 16:51
Vizualizări: 3275
Parlamentul a votat astăzi în două lecturi Legea care prevede pedepse penale și administrative pentru cetățenii, care încalcă regimul de autoizolare, carantină sau dacă scriu falsuri în fișele epidemiologice.
Documentul a fost adoptat în regim de urgență, având în vedere situația de criză pentru sănătatea publică. Săptămâna trecută, autoritățile din sănătate s-au pomenit că mii de fișe epidemiologice sunt îndeplinite greșit sau conține date false, astfel că cetățenii, care reveneau în Moldova din țări cu focar de COVID-19 nu puteau fi găsiți.
Sancțiunile se împart în felul următor:
Pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică se sancționează cu amendă de la 450 la 500 unități convenționale (22.500-25.000 de lei) aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 1000 la 1500 de unități convenționale (50.000-75.000 de lei) aplicată persoanei juridice.
Pentru prezentarea intenționată falsă sau incompletă a datelor ori refuzul de a prezenta datele necesare completării fișei epidemiologice se sancționează cu amendă între 22.500-25.000 de lei.
Totodată, faptele care au cauzat din imprudenţă vătămarea gravă sau medie a sănătăţii sau decesul persoanei riscă până la 7 ani de închisoare.
Parlamentarii au aprobat modificări și în Legea privind Supravegherea de Stat a Sănătății Publice, atribuindu-i Comisiei Extraordinare pentru Sănătate Publică dreptul de a suspenda întrunirile sau evenimentele la nivel național și în unitățile teritorial- administrative, în baza propunerilor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Au fost operate modificări și în Legea privind datele cu caracter personal, astfel încât „comisia să aibă mâinile dezlegate, atunci când lucrează cu datele personale, mai ales când e vorba de sănătatea publică, atribuindu-le toate competențele necesare”, afirma ieri ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi în ședința de Guvern.
Notă: Boala epidemică reprezintă acea maladie infecțioasă a omului, cu capacitate de răspândire rapidă în mijlocul populației, care se manifestă prin stare clinică gravă, rată înaltă de mortalitate și care este astfel catalogată de Regulile Medico-Sanitare Internaționale.
Pericolul de contaminare/transmitere a bolii epidemice trebuie să fie unul real, și nu imaginar. Mai mult, pornind de la caracterul și specificul bolilor epidemice demonstrarea existenței punerii în pericol a sănătății publice poate fi făcută prin toate mijloacele de probă existente, fiind ajustate la fiecare caz individual.
De exemplu: persoana care a fost plasată în carantină la domiciliu și a ignorat regimul staționar, a mers în locuri aglomerate (de exemplu: piețe, mijloace de transport public, centre comerciale, etc.) constituie un pericol real de contaminare a celor din apropierea sa.
Un alt exemplu de pericol real ar fi: nerespectarea regulilor de comportament stabilite pentru pacient în instituția medico-sanitară, precum și recomandările medicului în perioada tratamentului staționar (de exemplu: părăsirea instituției medico-sanitare, etc.).
Tag: pedepse, coronavirus, Moldova
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,42 %