M-am vaccinat, apoi am făcut COVID-19. Când trebuie să mă vaccinez cu doza booster? Răspunsul nu este același pentru fiecare
Irina Papuc
26 ianuarie, 2022, 18:17
Vizualizări: 3632
Persoanele care s-au vaccinat cu schema primară (n.n – două doze) împotriva Covid-19 și ulterior s-au infectat, se confruntă cu o alegere dificilă: într-o astfel de situație când este recomandată doza a treia?
Medicii și experții în vaccinuri spun că, deoarece există date științifice limitate pentru a stabili un interval exact de timp pentru administrarea unei doze suplimentare, decizia ar trebui luată individualizat, în funcție de risc. În general, majoritatea persoanelor vaccinate care s-au recuperat după COVID pot aștepta mai multe săptămâni înainte de a primi o a treia doză, menționează experții.
„Nu există niciun motiv să vă grăbiți să primiți acea doză booster, dacă ați avut recent Covid”, a spus Buddy Creech, specialist în boli infecțioase la Centrul Medical al Universității Vanderbilt. „Aveți o perioadă de cel puțin opt până la 12 săptămâni în care veți fi foarte bine protejat, datorită acestei infecții recente”, a precizat expertul pentru Wall Street Journal.
Medicii și cercetătorii spun, de asemenea, că așteptarea va asigura că doza suplimentară întărește în mod corespunzător sistemul imunitar. Discuția despre momentul în care oamenii ar trebui să ia în calcul o a treia doză s-a intensificat pe măsură ce mai mulți oameni se infectează cu Omicron, cea mai transmisibilă variantă de până acum a virusului SARS-CoV-2.
În SUA, datele de la Centers for Disease Control and Prevention din SUA arată că rata persoanelor vaccinate care au fost testate pozitiv în decembrie a fost de peste trei ori mai mare decât la sfârșitul lunii august, când Delta cauza cele mai multe infectării - 444 de persoane la 100.000 în decembrie, comparativ cu 132 la 100.000, în august.
Persoanele nevaccinate care au fost testate pozitiv au atins rata de 1.006 la 100.000 de persoane în decembrie, comparativ cu 683 la 100.000, la sfârșitul lunii august.
Boosterele scad riscul unei infecții. Aproximativ 305 persoane din 100.000 au luat boala, deși aveau boosterul făcut, potrivit unui alt set de date al CDC. Rata de infectare la persoanele care au fost vaccinate, dar n-au făcut boosterul a fost de 512 persoane la 100.000.
CDC recomandă ca persoanele care au făcut schema primară (n.n. – primele două doze), apoi au trecut prin boală, să solicite o a treia doză odată ce nu se mai izolează sau nu mai sunt în carantină. Dar nu există un termen minim.
Farmaciile, unde mulți oameni din SUA sunt vaccinați, spun că respectă recomandările guvernamentale, dar cer ca și oamenii să ia măsuri suplimentare înainte de a primi doza booster.
Medicii și cercetătorii spun că lipsa unui interval de timp dintre cea de-a doua doză și booster ar putea să nu conteze pentru persoanele cu risc de a dezvolta Covid-19 sever. Aceste persoane ar trebui să primească o doză suplimentară cât de curând posibil, odată ce virusul a fost eliminat.
Pentru cei care nu sunt expuși unui risc ridicat, medicii sugerează ca mulți dintre ei să aștepte cel puțin o lună, eventual chiar trei, înainte de a primi doza booster, în funcție de riscul individual. Ei spun că aceste persoane au probabil o protecție puternică împotriva infecțiilor - poate chiar și de până la trei luni - de la anticorpi și de la alte arme ale imunității care se vor combina cu ce a fost obținut prin vaccinare, rezultând o imunitate considerată de experți ca fiind mai puternică decât oricare dintre ele obținute separat.
Un booster făcut prea devreme după o infecție va împiedica organismul să facă diferența dintre infecția recentă și vaccin și, respectiv, nu va genera un răspuns adecvat, a spus David Dowdy, epidemiolog la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health.
De asemenea, așteptarea ar putea reduce intensitatea oricăror efecte secundare incomode ale vaccinării, cum ar fi frisoanele, durerile de cap și febra.
Un alt motiv pentru așteptare este incertitudinea asupra duratei „amestecului” imunității de la vaccinuri și de la infecții, spun cercetătorii, menționând că există date limitate despre imunitatea la infecții pe termen lung și modul în care virusul se comportă la indivizi diferiți.
S-a dovedit că o infecție oferă cel puțin trei luni de protecție împotriva unei infecții repetate, iar o doză booster făcută ulterior protejează și mai mult, dar Buddy Creech afirmă că încă nu este clar dacă durata protecției totale se mărește dacă rapelul este administrat imediat după infectare. În clinica condusă se acesta, lucrătorii medicali obțin o scutire de la booster pentru o perioadă de 90 de zile de la confirmarea bolii.
Tag: booster infectie covid vaccinare
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 martie, 2018, 13:43
29 martie, 2019, 09:07
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,55 %