În lipsă de calcule financiare, Ministerul Sănătății promite medicină gratuită pentru încă o categorie de persoane. Cine și cât va trebui să plătească pentru ei
Irina Papuc
04 martie, 2020, 15:05
Vizualizări: 3803
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va propune astăzi, în ședință de Guvern, includerea veteranilor de război în categoriile de persoane, pentru care statul trebuie să plătească servicii medicale de bază, prevăzute în lege.
Astfel, veteranii de război vor deveni a 15-a categorie pentru care statul trebuie să plătească tratamentul, în condiții de o dură inechitate – persoanele asigurate pe cont propriu sau cele care plătesc din lunar din salariu „varsă” în bugetul CNAM sume de trei ori mai mari decât o face Guvernul pentru o persoană pe care acesta o asigură. Deși probleme sunt multe, experții în politici de sănătate atenționeaază că statul recurge la această măsură fără niciun calcul privind impactul economic al acestei măsuri.
Proiectul de hotărâre a fost propus pentru dezbateri publice pe 28 februarie, iar astăzi deja se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Documentul conține două modificări importante, una se referă la includerea veteranilor de război în categoriile asigurate de Guvern, în condițiile Legii pentru asigurarea obligatorie de asistență medicală, iar a doua – este o măsură socială de majorare a alocației lunare pentru rudele persoanelor care au participat la război, precum și la lichidarea avariei de la Cernobîl. În Nota informativă lipsește orice calcul care ar explica impactul financiar al acestei măsuri, or lărgirea numărului persoanelor asigurate trebuie să fie urmată și de identificarea sumelor exacte de care va fi nevoie și identificarea acestor sume de bani.
Într-o opinie publicată de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS) și expediată MSMPS, experții precizează că măsura ce vizează veteranii de război este una nobilă, iar veteranii merită protecție socială și medicală, întrucât și-au riscat viața pentru integritatea Republicii Moldova. Problema identificată ține de lipsa unor calcule financiare din care să reiasă că statul știe la ce cheltuieli se supune, dar și că poate acoperi aceste cheltuieli de undeva, căci resursele existente pentru Sănătate nu sunt în stare să acopere această nouă categorie, fără să fie afectate alte servicii.
„Este defectuoasă și practica de majorare a numărului de persoane neangajate, pentru care Guvernul are calitatea de asigurat, fără a avea prevăzute norme legislative prin care în bugetul de stat ar fi garantate mijloacele financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor pentru serviciile medicale conform Programului unic al AOAM. Menționăm că doar prin majorarea numărului și a categoriilor de persoane pentru care Guvernul are calitatea de asigurat nu se asigură protecția acestora față de riscurile financiare asociate cu serviciile de sănătate”, se menționează în opinia Centrului PAS.
Experții atenționează că numărul de persoane asigurate de Guvern este în continuă creștere, de la 1.579.944 de persoane în anul 2014 până la 1.712.875 în anul 2018, iar costul pachetului de servicii medicale care trebuie să fie acordat acestui număr sporit de persoane nu este acoperit financiar din bugetul de stat.
„În anul 2018 transferurile cu destinație generală de la bugetul de stat în FAOAM pentru categoriile de persoane asigurate de Guvern (1712,9 mii de persoane) au constituit 2 634,2 milioane lei, ceia ce a alcătuit 1538 lei per persoană. La rândul său, contribuția angajaților și angajatorilor în FAOAM a constituit 4582 lei per persoană. În ultimii ani, datorită faptului că Guvernul nu acoperă în totalitate costurile serviciilor medicale acordate persoanelor neangajate, pentru care are calitatea de asigurat, este afectat accesul și calitatea serviciilor medicale pentru toate persoanele asigurate. Astfel persoanele asigurate sunt forțate să renunțe la serviciile medicale de care au nevoie sau achită din buzunar costul acestora”.
„Obiecțiile invocate ne justifică să solicităm Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale evitarea politicilor de asigurare cu servicii medicale în cadrul AOAM care nu sunt susținute cu mijloace financiare pentru acoperirea costului acestora. Sunt de evitat orice declarații privind gratuitatea serviciilor medicale în baza poliței de asigurare medicală, dacă nu au fost identificate și mijloacele financiare necesare. Se impune imperios asigurarea distribuirii echitabile a sarcinii de finanțare: între Guvern, care are calitatea de asigurat pentru persoanele neangajate, și persoanele angajate și patron, precum și alte persoane obligate prin lege să se asigure în mod individual. Centrul PAS consideră importantă asigurarea medicală a veteranilor de război și susține că este de datoria statului să-și onoreze eroii, inclusiv prin politici de protecție față de riscurile financiare asociate cu serviciile de sănătate. Veteranii de război și-au îndeplinit conștiincios și cu dedicație datoria față de țară, atunci când au fost chemați la arme. Statul, însă, trebuie să acorde acest drept, având prevăzute în bugetul de stat și mijloacele necesare”.
În această ordine de idei, experții Centrului PAS propun MSMPS să completeze articolul propus din care să fie clar că Guvernul va prevedea mijloace financiare suplimentare necesare realizării noii prevederi, cu indicarea sumei necesare, iar în Nota Informativă să prezinte calcule complete și exacte cu referire la mijloacele financiare care urmează a fi alocate suplimentar din bugetul de stat începând cu 1 iulie 2020. Conform calculelor făcute de Centrul PAS, ar fi nevoie de cel puțin 7,6 milioane de lei, având în vedere cifra de 5.000 de veterani și 1538 lei, suma pe care statul o asigură pentru o persoană asigurată.
Pentru că Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale nu a respectat termenul consultare publică a proiectului de act normativ, care a fost anunțat pe particip.gov.md până la data de 12 martie 2020 și a promovat acest proiect de lege în ședința Guvernului din 04 martie curent, Centrul PAS transmite în copie această scrisoare conducerii Cancelariei de stat și Parlamentului Republicii Moldova.
Opinia poate fi citită integral (AICI).
Acest material apare cu sprijinul Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros Moldova. Informațiile prezentate în această publicație aparțin autorului și nu reflectă neapărat poziția Fundației.
Tag: cnam ministerul sanatatii categorie asigurata guvern veterani de razboi
Categoria: Banii tăi în sănătate
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
19 aprilie, 2018, 15:55
19 aprilie, 2017, 15:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %