CNAM: medicii din Moldova au ridicat anul trecut salarii medii de 8.400 de lei, iar directorii de 15.000 de lei
Irina Papuc
06 iunie, 2019, 15:56
Vizualizări: 3322
CNAM raportează că medicii din Moldova au primit salarii mai mari cu 20 la sută anul trecut, leafa ajungând astfel, în medie, la 8.400 de lei. Tot potrivit CNAM, pe parcursul anului trecut s-a majorat și salariul șefilor de spitale, ajungând la puțin peste 15.000 de lei.
Salariul mediu pentru o unitate de personal a fost de
8.469 lei, constată Compania Națională de Asigurări în Medicină, în raportul
său de activitate pentru anul 2018. CNAM nu compară cu cât a crescut salariul
față de 2017, ci față de 2015. Astfel, din calcule înțelegem că în medie leafa
pentru o unitate de personal a crescut din 2015 și până în 2018 cu 2.400 de lei.
Potrivit datelor oficiale peste 48.000 de angajați din domeniul sănătății au
primit salarii mai mari, medicii – cu 20 la sută, iar restul personalului
medical – cu 10 la sută. Personalul medical mediu a fost remunerat lunar cu
5.700 de lei, arată aceleași calcule.
Medicii rezidenți au primit și ei salarii mai mari –
de 5.000 de lei, anunță CNAM. Pentru salarizarea a 1.500 de rezidenți au fost
alocate suplimentar 190.000.000 de lei, mai susține compania.
În ceea ce privește salariile medicilor-șefi, acestea
au constituit în medie 15.189 lei, cu cea mai rapidă creștere din ultimii patru
ani. În total pentru majorarea salariilor, CNAM anunță că au fost alocate față
de 2017 peste 170.000.000 de lei.
Amintim că autoritățile au promis salarii mai mari
pentru medici și în decembrie anul trecut, în baza sistemului unitar de
salarizare. În total, pentru 2019 CNAM ar fi trebuit să suplimenteze bugetul pentru salarii
cu 460.000.000 de lei. La început de an, directorii instituțiilor medicale
menționau că au fost nevoiți să taie din cheltuielile pentru medicamente ca să
poată da medicilor salariile promise de Guvern. Amintim, de asemenea, că în repetate rânduri medicii s-au plâns că primesc, în realitate, salarii mult mai mici decât raportează autoritățile. Anterior, Comisia de profil din Parlament dădea asigurări jurnaliștilor că va cere date clare privind majorările de salarii din domeniul sănătății, nu pe valori medii, care sunt irelevante.
Tag: salarii medici moldova cnam
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
19 aprilie, 2018, 15:55
19 aprilie, 2017, 15:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %