Așadar, la Spitalul Public Pentru Oameni Importanți noi, muritorii de rând, nu putem fi operați decât cu bani, polița plătită cu zeci și sute de mii de lei nu are nicio valoare. Asta chiar dacă această poliță pretinde că acoperă tratamentul în spitalele publice.

Aproape 1.100 de lei pentru o operație minoră, de 15 minute, plătiți oficial la casierie. „Aici primim Viza și Master Card”, scrie de-asupra ghișeului.

Casierița scrie un bon. Chiar dacă tânără, preia instant acreala și decibelii predecesoarelor ei trecute prin infernul spitalelor sovietice, atunci când vede cardul: „Da ce, nu puteți să spuneți de-odată că plătiți cu cardul?”. „Păi, de ce, m-ați întrebat? Scrie aici, de-asupra ghișeului, că pot plăti cu cardul!”, încerc să-mi păstrez calmul și tonul împăciuitor. Tânăra se pare că a învățat de la predecesoarele ei din sistemul medical autohton și câteva trucuri psihologice – dacă pacientul nu ridică vocea și rămâne umil, înseamnă că obrăznicia poate crește și poate fi tratat cu și mai mulți decibeli: „Trebuie de-odată să prezentați cardul!”. O enervez și mai tare când o rog să-mi scoată din nota de plată cei 32 de lei pentru alimentație, pentru că nu voi mânca în spital. „Nu se poate, mi-o taie sec. Puteți veni apoi să faceți recalcul”. !!! ??? Dar de ce nu se poate? Numai mie mi se pare absurd? Evident că nu mai revine nimeni să facă recalcul pentru 32 de lei…

Casierița, pusă acolo să deservească oameni care vin să plătească un serviciu, se potolește un pic abia când aduc un pic de metal în voce și câțiva decibeli în plus și îi explic că își permite prea multe și o somez să vorbească civilizat. Îi explic că e obligația ei să mă întrebe cu ce plătesc – cash sau card, din moment ce procedura e diferită și asta nu e problema mea. Nu cedează totuși ușor, continuă să bâiguie sub nas cât scrie noul bon. Ceva de genul: „De ce să întreb, dacă sunteți una pe zi care plătește cu cardul?!”. „Simplu, îi răspund, pentru că scrie pe ghișeu că aveți o astfel de opțiune și eu nu sunt obligată să vă citesc gândirile și tabieturile instituției!”. Evident că nu răspunde la urarea de zi bună de la final.

La internare și în secție trec prin fața a vreo patru-cinci medici. Fiecare întreabă ce operații am mai avut și dacă am alergie la ceva. Le răspund la fiecare, fiecare își notează în calculator. Rămân cu impresia că aceste calculatoare nu au nicio legătură unul cu altul, probabil stau acolo pentru ca fiecare medic să-și scrie memoriile personale, pentru că întrebările se repetă aceleași până în sala de operație. Când anesteziologul mă întreabă același lucru, cu foaia de internare în mână, deja îmi vine să râd. Omul nu prea înțelege cam de ce m-aș amuza așa…

Secția îngrijită, operația trece bine. Anestezia generală pare una de calitate, îmi revin repede și fără efecte secundare. Constat totuși că la WC nu este hârtie igienică, după operație nu am primit nici măcar un pahar cu apă, nu mai spun de vreo picurătoare care să scoată anestezia din organism. După două ore și jumătate eram îmbrăcată și pornită acasă. În drum spre ieșire am trecut pe lângă sala de mese. Fiecare „mesean” era cu farfuria și cana lui. Eu nu știam că aș fi avut nevoie de așa ceva, așa că oricum nu aveam cum să-mi valorific cei 32 de lei plătiți pentru alimentație. Da, și între timp mi s-a explicat că trebuie să mulțumesc medicilor și asistenților. Evident, nu doar cu vorbe bune.

Ajunsă la farmacie, am constat că pe rețeta cu antibiotic scria denumirea produsului la care data trecuta făcusem șoc anafilactic – cu ambulantă, antialergice injectabile și tot tacâmul. Da, exact ăla despre care am spus la cinci medici în spital că am alergie. Râs cu plâns.

Uneori prieteni din afară mă întreabă: „Care e problema să locuiești în Moldova?” Cum să le explici mizeria, furia, greața, disperarea, neputința și incertitudinea care îți rămân în suflet după o astfel de experiență, una de altfel încă destul de ok față de se ce întâmplă în acest sistem, dar și în societate în general? Cum și de ce să vreai să-ți găsești locul în acest malaxor?

Cu drag, a voastră supraviețuitoare!