Silvia Radu despre monopolul în radioterapie: „Avem nevoie de o investiție de 18 milioane de euro pentru a asigura servicii de radioterapie pentru bolnavii de cancer. Nu avem acești bani”
Irina Papuc
27 decembrie, 2018, 15:24
Vizualizări: 5673
Ministrul Sănătății, Silvia Radu, declară că statul are nevoie de o investiție între 15 și 18 milioane de euro pentru a asigura pentru bolnavii de cancer serviciile de radioterapie necesare. Un singur aparat ar costa 3 milioane de euro, iar Republica Moldova ar avea nevoie de șase unități de acest fel.
Ministra Sănătății a fost întrebată de jurnaliști cum
a ajuns autoritatea la concluzia de a ceda agenților privați serviciile de
dializă și radioterapie pentru 24 și, respectiv, 45 de ani. Funcționa nu spune
nimic nou - statul nu are bani.
„Am calculat un necesar de 63.000 de ședințe de
radioterapie. Un singur dispozitiv costă între 2 și 3 milioane de euro, iar
pentru întreaga țară este nevoie de 6 aparate de acest fel. Deci, ar fi o
investiție între 15 și 18 milioane de euro”, a declarat Silvia Radu, într-o
conferință de presă la Ministerul Sănătății.
Și pentru că statul n-ar avea acești bani și n-ar avea
nici de unde să-i găsească cea mai bună soluție este instituirea unui
parteneriat public-privat, mai spune Radu. Potrivit ei, agentul economic nu va
fi avantajat, întrucât CNAM va plăti un tarif unic atât pentru publici, cât și
pentru privați. Ce-i drept, Radu nu a menționat că tarifele pentru o singură
ședință de radioterapie au fost deja majorate în 2014, așa cum s-a întâmplat și în cazul tarifelor pentru dializă care au crescut de trei ori în ultimii cinci ani.
„Este mai simplu pentru noi să plătim acest serviciu
exact în baza aceluiași tarif care este aplicat statului, cât și sectorului
privat, pentru a putea oferi pacienților acest serviciu atât de necesar și a
nu-i impune să meargă peste hotare țării. Este o soluție absolut normală.
Parteneriatele public-private funcționează și în alte țări, ele sunt
reglementate și transparente”, a mai adăugat Radu.
De altfel, dacă vorbim de transparență atunci nu este
clar cum a ajuns ministrul Sănătății la concluzia că statul are nevoie anume de
șase aparate de radioterapie, că este nevoie de 63.000 de ședințe de
radioterapie. Nu este clar nici dacă Ministerul Sănătății are un calcul
referitor la cheltuielile pe care le va suporta statul după instituirea acestui
parteneriat public-privat. Toate aceste date lipsesc, pentru că lipsește un
studiu de fezabilitate.
Lipsa de îngrijorare a responsabililor din domeniul
Sănătății referitor la această inițiativă de PPP este surprinzătoare acum și
este total diferită de poziția adoptată în perioada 2013-2015 când ministerul
încerca să instituie acest PPP. Atunci, în primul rând, s-au opus membrii
Comisiei protecție socială, sănătate și familie care au cerut, printr-o
scrisoare deschisă, organizațiilor internaționale să ajute Republica Moldova cu tehnica necesară pentru radioterapie. Membrii Comisiei vedeau atunci
periculoasă decizia de a lăsa oncologia la latitudinea unui privat. Cu atât mai
mult, ar fi existat instituții gata să ajute Republica Moldova.
Apoi, în 2015 CNAM s-a opus Hotărârii de Guvern promovată de ex-ministrul Sănătății, Andrei Usatîi. Mircea Buga, acum consilier al premierului Pavel Filip, iar pe atunci director la CNAM, spunea că este vorba despre o tentativă de fragmentare a fondurilor CNAM. Buga spunea asta, pentru că autoritățile lăsau la discreția agentului economic stabilirea sumei de care va avea nevoie pentru prestarea serviciilor de radioterapie, iar dacă CNAM n-ar putea face față acestor cheltuieli, atunci banii să fie luați din bugetul de stat.
În rapoartele sale, Curtea de Conturi atenționa, de asemenea, despre riscuri de cheltuieli suplimentare, dacă acest tip de parteneriat nu este bine gândit. Curtea a dat exemplul PPP din imagistică de la Spitalul Clinic Republican, care s-a soldat inclusiv cu un dosar penal. În ceea ce privește radioterapia, Curtea de Conturi a atenționat că, fiind un serviciu plătit exlusiv din surse de stat, iar cancerul fiind maladie socială, acest PPP nu trebuie gândit ca sursă de profit.
Totuși, după trei tentative eșuate de a găsi un partener care
să investească, Ministerul Sănătății a revocat anunțul de concurs și timp de
patru ani nimeni nu și-a mai pus problema investițiilor în radiologie și ce se
întâmplă cu bolnavii de cancer. Atunci, șefa Comisiei protecție socială,
sănătate și familie, Oxana Domenti, spunea despre faptul că este bine că anunțul de concurs a
fost revocat, deoarece ar fi existat documente secrete dubioase, fără să spună
despre ce era vorba.
Amintim că săptămâna trecută, Ministerul Sănătății,
Muncii și Protecției Sociale a operat modificări la Hotărârea de Guvern cu
privire la serviciul de radioterapie, schimbând termenul de PPP la 45 de ani.
Agentul economic care se va implica în acest PPP va avea exclusivitate laprestarea acestui serviciu.
Tag: radioterapie cancer ppp parteneriat public privat silvia radu
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,42 %