Cu ce reforme s-a lăudat Ministerul Sănătății la reuniunea Comitetului permanent al Biroului OMS și ce avem de fapt
Elena Cioina
08 decembrie, 2018, 15:06
Vizualizări: 3389
Republica Moldova își reconfirmă angajamentul de a reforma sistemul de sănătate conform bunelor practici europene și conform Acordului de Asociere RM-UE și Politicii Europene „Sănătatea 2020”. Este declarația făcută de secretarul general de stat, Boris Gîlca la ședința a 26-ea a Comitetului Permanent al Biroului Regional al OMS, care s-a desfășurat în această săptămâna la Atena, în Grecia.
Oficialul a mai spus că „țările prosperă atunci când
populația este sănătoasă”, iar pentru Republica Moldova este o onoare și o
responsabilitate să fie membru al Comitetului Permanent al Biroului Regional al
OMS. De asemenea, acest lucru reprezintă și o oportunitate pentru a îmbunătăți
sănătatea populației și a consolida sistemul de sănătate centrat pe
necesitățile oamenilor, prin asigurarea accesului universal la servicii de
sănătate.
În cadrul ședinței Comitetului responsabilii au
discutat despre rezultatele celei de-a 68-a sesiuni a Comitetului Regional
pentru Europa al OMS și subiectele care vor fi abordate în cadrul cele de-a
69-a sesiune a Comitetului, programată pentru 2019.
Totodată, secretarul general de stat Boris Gîlca a
avut întrevederi cu directorul Regional al OMS Zsuzsanna Jakab, Ministrul
Sănătății Greciei, Andreas Xanthos, cu Ministrul Sănătății din Rusia, Veronika
Skvorțova, și cu Hans Kluger, manager Regional al OMS.
Potrivit comunicatului Ministerului Sănătății,
„Republica Moldova a fost apreciată pentru reformele curajoase și modelele de
succes în regiunea europeană în prevenirea și controlul bolilor non-comunicabile,
pentru angajamentul politic puternic și accelerarea transformărilor în domeniul
de sănătate, inclusiv în asistența medicală primară, reformarea instituțională
a sănătății publice și acțiunile de prevenire și control în domeniul tutunului”.
Așadar, pe parcursul anului instituția a avut de
aplicat și a lansat două reforme mari – una care vizează reorganizarea
Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice și alta – cel al
asistenței medicale primare. Pe final de an și de mandat al actualului Guvern,
autoritățile dau asigurări că vom avea și un proiect de reformare a spitalelor.
Deși experții spun că reformele în aceste domenii sunt
extrem de necesare, cel puțin primele două au fost aprobate absolut
netransparent și fără explicații clare de ce anume așa s-a decis organizarea
acestor servicii de sănătate. În consecință, cei care trebuie să aplice
reformele afirmă că deocamdată lucrurile merg după inerție și că roadele le vom
culege în cel mai scurt timp.
Ambele reforme însă sunt considerate de guvernare un
mare succes.
Legat de controlul tutunului. Legea privind controlul
tutunului a fost, iar Ministerul Sănătății nu a avut suficientă poziție publică
și civică pentru a nu permite acest lucru. Pe piața din Moldova au intrat masiv
dispozitivele unui gigant al industriei tutunului, care ne asigură că
dispozitivele destinate fumătorilor ar fi mai puțin periculoase decât țigările.
Specialiștii în sănătate afirmă contrariul.
De asemenea, pentru că Ministerul Sănătății nu
reușește să îndeplinească angajamentul pe care și l-a asumat față de Banca
Mondială de a micșora anual cu 2 puncte procentuale prevalența fumatului
printre adulți, a decis să facă amendamente la Acordul de finanțare semnat cuAsociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului„Modernizarea sectorului Sănătăţii în Republica Moldova”, semnat pe 27
noiembrie 2018. Mai exact, Guvernul a modificat indicatorii pe care și i-a
propus să-i atingă pentru a obține bani de la Banca Mondială pentru dezvoltarea
sistemului de sănătate. Au fost schimbați, inclusiv indicatorii care vizează
domeniul controlului tutunului. Astfel, autoritățile au extins termenul de
implementare a proiectului până la sfârșitul anului 2020.
Asigurarea cu
resurse umane în sistemul de sănătate:
Nu este clar ce strategie de dezvoltare a resurselor
umane are Ministerul Sănătății, însă statisticile arată că domeniul e într-un
declin periculos în ultimii ani. De exemplu, la începutul acestui an în
sistemul medical din țară erau angajați cu aproape 100 de medici și cu aproape
600 de asistenți medicali mai puțini în comparație cu începutul anului 2017.
Astfel, la 10 mii populație revine cu 0,3 medici mai
puțin, adică 28,9, și cu 1,8 asistenți (57,3) mai puțini, în doar un singur an.
În același timp, în total la sfârșitul anului 2017,
din sistemul medical au plecat 4 mii 901 angajați dintre care 4 mii 390 - din
proprie inițiativă.
Numărul medicilor de familie a scăzut și el și a ajuns
în 2018 la 1 mie 630, deficitul cel mai mare fiind înregistrat în localitățile
rurale. Datele sunt incluse în raportul anual al Sindicatului Sănătate în care
scrie că migrația medicală este un fenomen care continuă să creeze
disfuncționalități sistemului de sănătate.
„Nivelul neadecvat de salarizare, condiţiile neconforme
de muncă şi de trai sporesc exodul lucrătorilor din sistemul sănătății”.
Sindicatul mai recunoaște că în condițiile Republicii
Moldova este dificil de creat condiții atractive de muncă şi de salarizare
decentă a personalului pentru a asigura instituțiile medicale cu personal
calificat și a menține performanța înaltă a instituției.
„Ne-am convins cu toţii că decizia de a „obliga”
tânărul specialist să activeze în sectorul public, fără a-i asigura un loc de
muncă demn și cu o remunerare decentă, care, în acest moment, este una net
inferioară în raport cu România, nu este o cale eficientă”.
Urmează să vedem dacă fenomenul a mai scăzut din
intensitate pe parcursul lui 2018, având în vedere că autoritățile au promis
majorări de salarii în speranța ca anume aceasta îi va opri pe lucrătorii
medicali acasă, urmând să consolideze, vorba secretarului general de stat,
sistemul de sănătate centrat pe necesitățile oamenilor, prin asigurarea
accesului universal la servicii de sănătate.
Moldova face parte din Comitetului Permanent al
Biroului Regional al OMS, începând din această toamnă. În 2019, membrii
acestuia urmează să discute despre „punerea în aplicare a programului „Sănătate
2020”, promovarea echității și educația în domeniul sănătății în regiunea
europeană a OMS, accelerarea asistenței medicale primare în regiunea europeană
a OMS prin introducerea, implementarea și extinderea organizațională și
inovație tehnologică în contextul Declarației de la Astana, cât și activitatea
OMS la nivel de țară, rezultate și priorități.
Comitetul Permanent al Biroului Regional OMS este
constituit din 12 reprezentanţi ai celor 53 de țări membre ale Biroului
European al OMS, care aprobă programele și politicile la nivel regional, ce
urmează să fie implementate de statele membre.
Republica Moldova a devenit membru al Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii în anul 1992, cooperarea în cadrul OMS fiind realizată în
baza Acordurilor Bienale de cooperare.
Tag: reforme, Ministerul Sănătății, OMS
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 martie, 2018, 13:43
29 martie, 2019, 09:07
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,55 %