Măsurile sunt, planul nu-i. Silvia Radu ne anunță pe Facebook ce a făcut în prima zi de muncă la Ministerul Sănătății
Silvia Rotaru
27 septembrie, 2018, 19:36
Vizualizări: 4547
La doar două zile de la învestire, ministra Sănătății, Silvia Radu, s-a și apucat de treabă. Ministra este foarte activă pe rețelele de socializare pe care ne anunță ce face de cu zori și până-n seară. După ce dimineața devreme a avut o ședință fulger cu angajații Agenției Naționale de Sănătate Publică, apoi cu fosta ministră Svetlana Cebotari, Radu s-a întâlnit și cu conducerea Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
La CNAMUP, ministra ne anunță că a discutat cu responsabilii din această instituție și că în final a fost pregătit un plan de măsuri pentru ca evita tragediile similare celei de pe 20 septembrie.
„Tragedii ca cea care a avut loc acum câteva zile pe strada Lech Kaczynski nu trebuie să se mai repete. Vinovații au fost sancționați. Justiția își va face și ea datoria. Misiunea doctorilor, a felcerilor și a tuturor lucrătorilor care își desfășoară activitatea în acest Centru trebuie să se desfășoare impecabil. Ei trebuie să respecte toate procedurile, să aibă parte de toate condițiile, ca în final, să salveze vieți. Aceasta e datoria lor”, a scris Silvia Radu pe pagina sa de Facebook. Planul se pare că este doar pe hârtie, căci nu a fost făcut public nici de CNAMUP, nici de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Astfel, nu știm ce conține acesta. Solicitată să ni-l prezinte, Silvia Radu ne-a spus că îl va face public „zilele acestea”.
Amintim că săptămâna trecută un bărbat de 65 de ani a murit până la venirea ambulanței, care a ajuns în 40 de minute și nu în 18 după cum comunicase operatorul. După ce prim-ministrul Pavel Filip a cerut anumite sancțiuni pentru cei care se fac vinovați de incident, și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a instituit o comisie internă care a efectuat o anchetă.
Astfel, comisia a constatat mai multe nereguli în gestionarea cazului de urgență. Potrivit comisiei primul care a greșit în procesul de preluare al apelului ar fi fost operatorul 112. De asemenea, echipa AMU, ajungând la locul solicitării, a documentat de facto moartea clinică a pacientului, dar nu a inițiat acțiunile de resuscitare cardiorespiratorie și cerebrală conform Protocoalelor Clinice Naționale. Adițional, medicul a avut o comunicare defectuoasă, lipsită de deontologie și etică medicală cu persoanele aflate la fața locului, care au apelat serviciul 112.
În urma anchetei, medicul superior de la Departamentul
Dispecerizare AMU, directorul adjunct CNAMUP, responsabil de logistică, secretarul
de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecție Socială responsabil de
Asistența Medicală, dar și directorul Serviciului Unic de Urgență 112, s-au
ales cu mustrare aspră. Vicedirectorul responsabil de AMU Chișinău, dispecerul
de la Departamentul Dispecerizare AMU și medicul care a fost la fața locului au
fost demiși.
Totodată, Ministerul Sănătății a cerut Procuraturii Generale să inițieze o anchetă, „prin prisma posibilă de responsabilitate penală”.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
19 aprilie, 2018, 15:55
19 aprilie, 2017, 15:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %