Guvernul a aprobat regulamentul de gestionare a deșeurilor medicale. Ce obligații au spitalele din Moldova
Irina Papuc
12 iulie, 2018, 17:24
Vizualizări: 8114
Orice instituție medicală, publică sau privată, va trebui să aplice noul regulament de gestionare a deșeurilor provenite din activitatea medicală, aprobat ieri la Guvern și care impune măsuri stricte pe tot traseul, de la producere, colectare, separare, păstrare și nimicire.
Potrivit Ministerului Sănătății anual instituțiile
medicale din Moldova produc aproximativ 8.700 tone de deșeuri medicale,
inclusiv infecțioase, menajere sau părți umane extirpate (anatomice). Cu toate
acestea, documentele la nivel național care reglementează modul de gestionare a
deșeurilor este incomplet și lasă loc de interpretare. Mai exact, autoritatea
nu explică câte dintre instituțiile medicale gestionează corect deșeurile
produse și ce metodă adoptă – prin autoclavare, inhumare. O parte dintre cele
periculoase sunt „arse în aer liber”, iar părțile umane sunt îngropate. Cert este, recunoaște administrația centrală, din
cauza soluțiilor prost și incomplet aplicate se ajunge la infecții, inclusiv
infectarea cu maladii infecțioase a lucrătorilor medicali. Ultimele astfel de
cazuri s-ar fi produs în anii 2011 și 2012 – cinci cazuri de infectare cu TB și
două - cu hepatita C.
Ce obligații
se instituie pentru instituțiile medicale
Astfel, dacă până acum cadrul de reglementare era
incomplet, acum regulamentul aprobat de Guvern prevede pași clari pentru
fiecare instituție, fie publică sau privată, pentru parcursul deșeurilor, de la
crearea lor până la nimicire.
Pentru început, regulamentul definește ce este
autoclavarea, incinerarea sau tratarea chimică a deșeurilor și ce presupune
fiecare metodă.
Fiecare instituție trebuie să-și facă planuri proprii
de gestionare a deșeurilor, unde să se regăsească obligatoriu situația actuală
privind deșeurile, o cantitate estimativă de producere per an, procedurile
practice de colectare, separare, unde au fost stocate, cum au fost tratate,
eliminate, dacă personalul responsabil a fost instruit, ce cheltuieli au fost
suportate și care sunt soluțiile pe termen lung pentru a minimiza riscurile și
a gestiona cât mai bine procesul. Aceste planuri vor trebui consultate cu
Agenția Națională de Sănătate Publică, dar și cu instituțiile mediu și urmează
să fie revăzute orice de câte ori este nevoie însă nu mai rar de 5 ani.
Producerea,
colectarea, separarea
Așadar, fiecare instituție se va asigura că lucrătorii
medicali au la dispoziție toate condițiile pentru ca să separe deșeurile, după
tipul lor. Colectarea trebuie să înceapă cât mai aproape de locul unde deșeul a
fost produs, la distanța unei mâini întinse. Pentru tipurile de deșeuri sunt
indicate culori și coduri. Sunt prevăzute caracteristici exacte pentru sacii și
cutiile în care se vor ține deșeurile, cu mai multă prudență în cazul celor
periculoase. Etichetarea cu caracteristicile deșeurilor se va face în limba
română.
Pentru părțile anatomice care urmează să fie înhumate,
de exemplu, actualul regulament prevede mai întâi împachetarea și refrigerarea
acestora. Regulamentul mai prevede că în cazul citotoxicelor și citostaticelor acestea
sunt returnate instituției cu care a fost încheiat contract de achiziție.
Fiecare instituție trebuie să se asigure că dispune de
un spațiu central de stocare a deșeurilor. Acestea nu pot fi păstrate
neîmpachetate, fără etichetare etc. Termenul de stocare se recomandă a fi cât
mai scurt, însă se admite termenul de până la 7 zile dacă instituția poate
asigura un mediu de răcire și asigurarea unei temperaturi scăzute și constante.
Pentru spațiile centrale de stocare există condiții speciale pe care le puteți
găsi în regulament.
Pentru nimicirea medicamentelor sunt disponibile mai
multe căi, în funcție de tipul și riscul pe care îl pot genera. De exemplu,
pentru cele solide se va forma un amestec din var, ciment și apă, amestecul se
pune în plastic sau metal, care ulterior este îngropat în depozite de deșeuri (!).
Regulamentul mai prevede că unele soluții pot fi diluate cu apă și deversate în
canalizare. În cazul citostaticelor, de exemplu, este interzisă această soluție
și se recomandă incinerarea la temperaturi peste +1200 C, iar dezinfectații pot
fi utilizați „pentru curățarea veceurilor”.
Fiecare instituție medicală trebuie să aibă și un plan de intervenție în cazuri de urgență. Toate informațiile despre deșeuri trebuie păstrate și raportate. În cazul în care acest regulament va fi încălcat, persoanele responsabile riscă amenzi. Tot instituțiile își vor asuma o parte din cheltuielile suplimentare pentru gestionarea deșeurilor, iar o altă parte - Fondul Ecologic.
Tag: deseuri medicale regulament guvern
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 martie, 2018, 13:43
29 martie, 2019, 09:07
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,55 %