Criză de rezidenți în unele specialități medicale: niciun student nu a vrut, anul trecut, să devină medic legist și doar unul s-a înscris la rezidențiat la medicina de urgență
Silvia Rotaru
24 mai, 2018, 14:21
Vizualizări: 12219
Studenții de la medicină sunt în febra pregătirilor pentru examenele de final de studii. Anul acesta 997 de studenți vor absolvi, cu 30 mai mulți decât anul trecut. Dintre aceștia 297 sunt străini.
E de înțeles de ce în această perioadă studenții s-au pus
cu burta pe carte. Urmează înscrierea la rezidențiat, unde vor putea să-și
aleagă specializarea în funcție de notele obținute pe parcursul celor șase ani
de studii.
Ca de obicei, cele mai solicitate specialități pentru care se bat studenții pentru un loc sunt cea de obstetrică și ginecologie, chirurgie, cardiologie, neurologie și oftalmologie. Studenții nu vor însă să devină medici de familie, psihiatri, geriatri, geneticieni, urgentiști, legiști sau specialiști în medicina muncii.
Anul trecut, cei mai mulți studenți au aplicat la specialitatea de anestezie și terapie intensivă, 30 la număr, pe când în planul de admitere erau nevoie de 41 de specialiști. Urmează specializarea pediatrie pentru care au pledat 29 de studenți, deși, potrivit planului de admitere, era nevoie de doar 21 de rezidenți.
La radiologie și imagistică au fost admiși 27 de
rezidenți, deși în planul de admitere au fost solicitați doar 21.
Întrebată de ce se admit mai mulți studenți la o specializare
sau alta, Olga Cernețchi, prorector al USMF și cea care face parte din comisia
de admitere la rezidențiat, susține că aceasta problemă se discută la nivel de
Minister. „Nu știu de ce s-au admis mai mulți decât este necesar. Asta se discută
la nivel de Minister. Cu Pediatria am făcut o excepție. La Pediatrie în plan
erau 21, dar s-au admis mai mulți pentru că este o specialitate foarte
solicitată și decât să plece din sistem și să nu se regăsească mai bine să facă
ce le place. Noi am discutat acest caz în cadrul unei comisii și am ajuns la
această înțelegere”.
Prorectorul susține că anul trecut nu au fost suplinite
locurile oferite de minister, aproximativ o sută de locuri au rămas fără niciun
pretendent, iar situația, spune ea, ar putea fi și mai delicată anul acesta.
„Ministerul a dat vreo 500 de locuri, dar la concurs au participat mai puțini,
în legătură cu problemele apărute o dată cu procesele de judecată, tinerii
obțin diploma de studii superioare și pleacă. Și anul acesta se va repeta
situația, mai ales că și România le-a deschis o mare oportunitate”, susține
aceasta.
Deși țara se confruntă cu o lipsă acută de medici de familie, iar pentru această specializare erau prevăzute anul trecut 77 de locuri, doar 22 de studenți au ales să o îmbrățișeze. Și mai complicat e la medicina de urgență. Un singur rezident s-a înscris. La medicina legală și medicina muncii nu a aplicat niciun student.
„Câteva specialități au fost făcute pe post, cum ar fi
medicina legală. În general medicii legiști sunt specialiști unici, este unul
singur în raion, mai mulți nici nu e nevoie. Atunci s-a deschis rezidențiatul
la medicina legală concret pe post, un loc la Chișinău, la Cahul sau alt raion.
Când se deschide pe post, atunci rezidentul este obligat să meargă să profeseze
în raion. Condițiile de concurs sunt altele. El concurează numai dacă a mai dat
cineva la Cahul, spre exemplu. Dacă el nu a trecut la Cahul, nu înseamnă că
merge la Soroca, deci condițiile de concurs sunt altele. Și Medicina de urgență
nu este o specialitate solicitată și asta este nu de un an, ci de câțiva ani
buni”, a adăugat Olga Cernețchi.
Totodată, chiar dacă cei mai mulți studenți au fost
admiși la specialitatea de anestezie și terapie intensivă sau radiologie și
imagistică, anume de acești specialiști este nevoie în spitalele din țară. Spre
exemplu, la Spitalul Clinic Republican este nevoie de 35 de medici
anesteziologi-reanimatologi. Spitalul Raional din Cahul are nevoie de 3 medici
anesteziologi-reanimatologi pentru copii în ATI și de 4 medici imagiști
radiologi. Și la Spitalul Raional din Orhei se caută 3 medici
anesteziologi-reanimatologi în secția ATI.
De asemenea, spitalele duc o lipsă acută de medici
urgentiști. La Cahul este nevoie de 4 medici în secția UPU, 4 medici de urgență
în Secția ATI, 4 medici de urgență ATI(Echipa mobilă). În Spitalul raional
Căușeni este nevoie de 2 medici urgentiști secția UPU și de 2 medici
interniști. La Orhei se caută 2 medici interniști de
urgenţă la Unitatea Primire Urgenţe.
Conform datelor furnizate de serviciul de presă al USMF
în 2017 au susţinut cu succes examenele de absolvire 967 de persoane, dintre
care 680 de tineri din Republica Moldova și 287 de cetățeni din 10 țări. Pentru
sistemul național de sănătate au fost pregătiți specialiști la facultățile de
Medicină – 410; Stomatologie – 125; Farmacie – 109 și la specialitatea Sănătate
publică – 36 de specialiști.
Rezidenți înmatriculați în anul 2017: Medicină - 288,
Sănătate Publică - 34, Stomatologie - 57, Farmacie - 12. Total - 391 rezidenți.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %