Medicul Nadejda Brînzan, deputat în primul Parlament, despre noul regulament de salarizare a doctorilor. „Scopul ascuns al acestei decizii este să-i facă pe medici să depindă de administrație”
redactor
22 iulie, 2016, 13:33
Vizualizări: 5831
Noua metodă de salarizare a doctorilor nu este eficientă. Cel puțin de această părere este Nadejda Brînzan, medic infecționist, deputat în primul Parlament al Moldovei, care a lansat Guvernului o scrisoare deschisă prin intermediul ziarului „Literatura și Arta”.
Redactor: Parascovia Sula
Noua metodă de salarizare a doctorilor nu este eficientă. Cel puțin de această părere este Nadejda Brînzan, medic infecționist, deputat în primul Parlament al Moldovei, care a lansat Guvernului o scrisoare deschisă prin intermediul ziarului „Literatura și Arta”.
Autoarea scrie că este binevenită majorarea salariilor cadrelor medicale, dar că metoda aprobată este mai potrivită pentru alte țări, unde sunt mai mulți specialiști decât în Moldova.
„În 2015 în sistem activau 10.397 medici. Este necesar de menționat că din ei în jur de 30% sunt pensionari. Posibil că cineva va merge în localitățile rurale, dar nu e vorba de un optimism exagerat. Un doctor, pentru a deveni specialist, face studii serioase timp de opt-nouă ani. Prin urmare, nu vor risca prea mulți să meargă în localitățile rurale, unde nu au nici casă, nici masă, nici condiții bune de lucru. În asemenea condiții persistă și riscul de degradare profesională. Dar oricum este un pas înainte”, menționează Nadejda Brânzan în scrisoare.
Indignarea specialistei este legată de cea de-a doua parte a regulamentului care ține de salarizarea doctorilor în funcţie de competențele profesionale, care urmează să fie stabilite de către comisii locale formate de conducerea instituțiilor.
„O asemenea metodă poate fi acceptată în SUA, unde sunt instituții medicale de 5.000 -10.000 de paturi, care au sute de specialiști în toate domeniile medicinii și ar putea forma comisii din profesioniști pe fiecare specialitate. În condițiile Republicii Moldova, în fiecare raion activează specialiști din 15-20 de domenii. În fiecare domeniu sunt puțini specialiști, câte unul sau doi. Pentru a determina competența, este nevoie de o comisie formată din profesioniști pe fiecare domeniu, care pur și simplu nu există. Cum poate determina competențele profesionale la chirurgi o comisie cu un director ftiziatru, psihiatru s.a.? Scopul ascuns al acestei decizii este să-i facă pe doctori să depindă de administrația instituției medicale”, mai spune Nadejda Brînzan.
De altfel, potrivit ei, singurul lucru bun ce s-a mai păstrat în sistemul de sănătate este pregătirea profesională și atestarea medicilor din toate domeniile de activitate. Iar categoria de muncă este un stimul de a crește profesional pentru medici.
„Pentru toate specialitățile din medicină există comisii republicane separate de atestare, formate din profesori, șefi de catedre din domeniu. Fiecare doctor cel puțin o dată la cinci ani face cursuri de perfecționare în domeniul său. Fiecare specialist o dată la trei-cinci ani depune actele la comisia de atestare din domeniul său cu analiza rezultatelor pe perioada de cinci ani și susține un examen teoretic și practic. Comisia formată din cei mai buni profesioniști din domeniu în Moldova decide oferirea categoriei profesionale, care poate fi de gradul doi, unu și superioară, iar salarizarea depinde de categoria acordată”, afirmă doctorul.
„Ceea ce propune Regulamentul este semnul unei degradări profesionale, care poate fi fatală. Nu distrugeți ultimul lucru bun ce a mai rămas în sistemul de sănătate. Doamna Ministru nu poate ști despre acest sistem, căci Domnia Sa nu are nicio specialitate în domeniul medical. Nu este clar de ce a tăcut domnul profesor Hotineanu”, se întreabă autoarea scrisorii.
Nadejda Brînzan încheie scrisoarea cu o adresare către Guvern, dar și către Ministerul Sănătății, în care afirmă că în Moldova există cadre cu un potențial profesional și intelectual înalt și că acestea trebuie valorificate.
„Sistemul de sănătate este bolnav. Rețelele de farmacii care ofereau scutiri cu 5% acum au retras această ofertă. Zilnic suntem martori cum cetățeni ai Moldovei, grav bolnavi, cu polița de asigurare medicală în buzunar, se adresează către oamenii de bună-credință să fie ajutați financiar pentru a se trata în străinătate. Ei sunt abandonați de stat, fiind lăsați să se descurce singuri sau să moară liniștit acasă. Guvernul, Ministerul Sănătății ar face bine societății dacă s-ar preocupa de pregătirea cadrelor naționale în diferite domenii în clinicile din țările cu medicină avansată. Cu certitudine pot spune că noi avem cadre cu un potențial profesional și intelectual înalt. Ele pur și simplu trebuie identificate și valorificate la justa lor valoare”.
Vom preciza că regulamentul de salarizare a medicilor a fost aprobat de Guvern luna trecută, la 29 iunie. Noul mecanism prevede creșterea lefurilor, mai ales pentru tinerii specialiști. Potrivit proiectului, din acest an vor fi eliminate salariile tarifare și vor fi incluse salariile de funcție, care vor fi calculate în baza indicatorilor de performanță. De asemenea, la salariu se vor mai adăuga și alte norme şi garanţii salariale, care reprezintă normele specifice de salarizare (pentru munca în zilele de sărbătoare, pe timp de noapte, înlocuirea personalului temporar absent), sporurile de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile, precum şi alte garanții minime stabilite de stat.
De altfel, regulamentul a fost criticat dur de mai mulți specialiști în domeniul sănătății, inclusiv de Sindicatul „Sănătatea” și prim-vicepremierul, Gheorghe Brega, care nu a votat proiectul. Printre discrepanțele proiectului, specialiștii au menționat o eventuală discriminare a doctorilor cu stagiu față de cei tineri. Medicii urmează să primească salarii majorate cu 20 la sută și conform metodologiei noi de salarizare pentru luna iulie, în prima parte a lunii august.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 martie, 2018, 13:43
29 martie, 2019, 09:07
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,55 %