Angela Curtescu-Ostrovan m-a primit în cabinetul său luminos din blocul administrativ al spitalului, acolo unde de 3 ani își are sediul. O încăpere în care Angela știe locul tuturor actelor administrative, pe care le păstrează cu grijă și le-a aranjat una câte una în mapele albastre.

Înaltă, blondă și cu ochi albaștri, Angela îmi spune că se pregătește pentru ziua moașelor. Avea diverse pliante pe masă și ordine pe care nu reușise să le aranjeze în mape.

Îmi spune că nimeni nu a mai intervievat-o și nu știe ce să îmi spună. Am întrebat-o cum a pășit în acest domeniu și ce a determinat-o să aleagă medicina în detrimentul pedagogiei.

„Eu având mulți pedagogi în preajmă am zis că merg la pedagogie. Eram în drum spre Chișinău, în tren, sora m-a întrebat ce am hotărât. Am zis că îmi e frică să merg singură la pedagogie, mai bine merg unde se duce și Angela, prietena mea. Respectiv am venit la Chișinău la colegiu de medicină. Până la urmă Angela nu a mai mers. Eu am ales grupa rusă, ea a ales economia. Eram un copil de 15 ani și nu știam rusa, mi-a fost foarte greu, dar am absolvit, m-am descurcat”, spune Angela, astăzi mândră de alegerea făcută.

În anul 1988 după terminarea colegiului a ales Direcția municipală de sănătate, care a direcționat-o către Spitalul Clinic Nr.1. Îmi povestește cu nostalgie de primii ani de muncă. Până să meargă în concediu de maternitate, Angela a lucrat în secția copiilor abandonați. Acei ani au marcat-o.

„Aveam 40 de copii pentru 4 asistente, fiecare având 10 copii. Eram mamă, tată, dădacă pentru acești copii. Îi alimentam, ne jucam. În practica mea au fost câțiva copii înfiați. Un băiat – Valeriu. Mi s-a memorat el, pentru că l-am învățat multe lucruri și era permanent din urma noastră. Unicul cuvânt pe care putea să îl spună era Ala. L-a înfiat o familie de profesori din Odessa. Am avut un alt caz care m-a marcat. A fost o fetiță, pe care viitorii părinți au adus-o înapoi peste un timp. Mama a luat-o ca pe o jucărie în brațe și o rotea, întrebând-ul pe soț, dacă îi place sau nu... Îmi aduc aminte cu nostalgie de acea perioadă. Aveam o încăpere plină cu scutece și voiam să ajung prima să iau cele mai albe hăinuțe”.

În timpul concediului medical, Angela a încercat să își facă un rost la țară, a reușit să ridice o casă, așa cum spune ea, dar și-a spus că vrea mai mult și nu se poate acomoda cu viața de la țară.

S-a întors în anul 1995, însă posturi libere la spital nu erau, iar Angela a mers să lucreze ca asistentă medicală la o școală privată în capitală. Dar nu a fost să fie pentru ea acest post, s-a întâlnit din întâmplare cu șefa secției, unde lucrase anterior și a decis că se întoarce la spital.

„Am lucrat în secția neurologie vârstă fragedă, reabilitare și recuperare copii, apoi ca asistentă medicală superioară în secție din anul 2004 până în 2019. Din 2019 sunt asistentă medicală principală pe instituție. Am participat la concurs și am acumulat cel mai mare punctaj”.

La dorința tatălui, pentru că își dorea ca fiica lui să aibă studii superioare, dar și pentru că munca cu pacienții necesită și consilierea, a făcut și facultatea de Psihologie și Psihopedagogie specială, pe care a absolvit-o cu brio în anul 2007.

Angela spune că la început a fost mai greu în noua funcție, dar avea un atu. Era în instituția pe care o cunoștea de mulți ani. Așa a reușit să adune în jurul său 30 de asistente medicale șefe de secție.

„Aici trebuie să lucrez cu hârtiile mai mult, dar și cu oamenii. Este greu acolo unde tu nu poți găsi echilibru. O instituție cu 500 de paturi este mare. Cu diferite secții și diferiți oameni. În cei 29 de ani, de când sunt aici, am avut mai mulți directori. Eu mi-am făcut funcția și probleme nu am avut. Am susținerea domnului director, avem discuții deschise, noi optăm pentru aceleași interese - calitatea serviciilor medicale”.

Aici a învățat să fie un lider, să adune asistente medicale în jurul unui singur crez – cel de a acorda servicii medicale calitative.

„Încerc să fiu un lider. Cred că pentru un lider trebuie să vorbească faptele, a forma o echipă este începutul, mai departe este lucrul împreună. Trebuie să ai răbdare, să ai curajul de a spune da, dar mai mult curajul de a spune nu. Să încerci să vezi în celălalt om nu doar părțile negative, dar și cele pozitive. Depinde ce vrei tu să găsești și să vezi în acel om. Să te dedici mai mult lucrului, decât familiei, lucrez și câte 7 și câte 12 ore. În perioada de Covid intram de la 7.00 dimineața și ieșeam la 7.00 sau 8.00 seara”.

Spune că perioada pandemiei a fost un test de rezistență atât pentru ea, cât și pentru întreaga comunitate medicală.

„Când tu ești în mijlocul oceanului și te aruncă în apă și tu nu știi a înota. Asta a însemnat Covidul pentru noi. Trebuia să fim permanent pe fir. Să citim din mai multe surse, să merg permanent prin secții. Jumătate de zi le petreceam prin secții, să instruiesc și celelalte asistente. Aceasta a fost ca un stimul pentru colaboratori, ei vedeau că nu sunt singuri. Jumătate de spital era Covid și jumătate non-covid. Trebuia să mențin echipa de asistenți superiori împreună”.

Întrebată care sunt cele mai mari probleme ale sistemului de Sănătate, Angela mi-a spus că salariile rămân a fi departe de cele pe care le merită lucrătorii medicali.

„S-au mărit salariile, însă există o diferență. Pentru lucrătorii din zi, chiar și pentru medici, este mic salariul în comparație cu tot ce fac. Personalul care lucrează în tură are salariul mai mare. Un asistent medical are 16-18 pacienți, cei din reanimare au mai puțini. Pacientul cere un act calitativ, timp, ceea ce un asistent nu poate acorda la 20 de pacienți. O tură de 7 ore și una de 24 diferă, investigațiile și tratamentul se fac pe perioada zilei, deci cine are cea mai multă muncă? Asistentele din zi”.

„Au fost discuții la acest subiect în trecut, dar nimic nu s-a schimbat. Un asistent trebuie să facă și psihoterapie cu pacientul, nu doar procedurile medicale, iar asta cere timp, dar noi nu îl avem. Nu are timp să comunice cu pacientul, el trebuie să fie robot. Salariile trebuie revizuite și numărul de pacienți pentru fiecare asistent medical. Ar trebui să se întoarcă acele cămine sociale, care erau în trecut. Acum un tânăr, dacă nu este susținut de părinți, el știe că nu poate să se descurce și pleacă. Nici cerințele nu sunt cele care erau acum 20-30 de ani”.

Angela spune că cea mai de preț valoarea a sistemului de Sănătate sunt resursele umane.

„Asistentele medicale, moașele, nu sunt, pur și simplu, persoane care trebuie să facă niște procedee medicale, dar sunt o parte importantă a echipei multidisciplinare, care este formată din medic, asistent și infirmier. De fiecare dintre membrii echipei depinde rezultatul muncii. Tata îmi spunea că, dacă iei un fir de mălai să îl rupi, o să-l rupi. Dar încearcă să rupi o mătură, nu vei putea. Unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea crește. În fiecare an încerc să fac noi cursuri de instruire cu asistentele. Spre exemplu, anul acesta am ales psihologia managerială. Tuturor le-a plăcut. Și ne-au rugat să mai facem”.

Angela se simte o femeie împlinită. Are un job unde își petrece mai tot timpul. Are doi copii care au crescut pe lângă ea la spital, făcându-și temele în sala de schimb a asistentelor medicale.

„Copiii mei nu mi-au urmat calea. Au văzut că mi-a fost greu. Au fost perioade când salariile nu se dădeau cu lunile. Au fost perioade când ei dormeau, își făceau temele și se jucau aici, în spital. Sunt bunică, sunt fericită pentru că îi am alături. Sunt o femeie împlinită. Ajungi la o vârstă când nu vrei haine, nu vrei nimic. Așa îmi spunea și mama, nu îmi mai aduceți nimic, eu vreau să vă văd pe voi”.

Pandemia a învățat-o să facă terapie în natură. În zilele de weekend când halatul alb o așteaptă în cuierul de la muncă, se urcă cu soțul în mașină și cutreieră țara, merg și la pescuit. Au niște ritualuri pe care le respectă doar ei doi.

Angela Curtescu are un singur vis: „Aș vrea ca fiecare lucrător medical, venind la muncă să fie liniștit și pentru ziua de mâine, să fie asigurat cu salariul decent, să nu aibă frica zilei de mâine”.

Până pe 10 mai puteți alege asistentul medical preferat, votându-l în cadrul Campaniei „Cel mai apreciat asistent medical”. Detalii AICI.