Sănătate Info

 

  • ACASĂ
  • ȘTIRI INTERNE
  • ȘTIRI EXTERNE
  • INTERVIURI
  • OPINII / EDITORIALE
  • COMUNICATE
  • JURNALUL MEDICULUI
  • CAMPANII
  • BANII TĂI ÎN SĂNĂTATE
  • DESPRE NOI
    • Autentificare
    • Russian
    • Romanian
Post
Sursa Foto: Corneliu Tarlapan// Facebook

O refugiată din Ucraina și copilul ei prematur, tratați neglijent la Spitalul Clinic Municipal pentru Copii Nr.1. De vină ar fi lipsa de medici. Ce spune directoarea instituției

O refugiată din Ucraina, mamă a unui bebeluș de 4 luni, născut prematur, ar fi fost tratată necorespunzător într-un spital public din Capitală. Internată de sâmbătă, femeia și copilul ei au așteptat până luni ca cineva să-i ia analize și să facă investigațiile necesare. Cu pneumonie, copilul prematur a fost cazat într-un salon prost izolat unde bătea vântul prin geamuri. Cazul a fost făcut public de către Corneliu Tarlapan, cel care are grijă de familia femeii.

Autor: Silvia Rotaru

13 aprilie, 2022, 21:09

Conducerea spitalului Municipal de Copii Nr.1 spune că, de fapt, micuța nu avea nevoie de nicio investigație, mama ar fi interpretat greșit necesitățile copilului și că medicii din instituție „dau și hainele de pe ei pentru refugiați”.


Olga Harcenco, refugiată din Ucraina, a fost internată sâmbătă, pe data de 9 aprilie, la Spitalul Clinic Municipal Nr.1. Fetița ei de 4 luni avea febră, ele fiind puse într-un salon în care ar fi venit aer rece de la geamuri. Totodată, femeia i-a povestit celui care o găzduiește că până luni dimineață fetiței nu i s-a făcut nicio investigație. Abia luni – 11 aprilie după ce Corneliu Tarlapan ar fi insistat ca pacientele să fie mutate la un spital privat, copilului i s-a făcut o radiografie la plămâni și i s-a pus diagnosticul de pneumonie bilaterală. În consecință, a fost schimbată și conduita de tratament.

Într-o vizită fulger a mers, azi dimineață, la Spitalul de Copii și deputata PAS Iulia Dascălu. Aceasta a declarat pentru Sănătate INFO că nu a găsit nimic din cele expuse pe rețelele de socializare. Instituția ar fi fost arhiplină, de aceea fetița cu mama au fost mutate într-un alt salon.

„Nu am găsit situația descrisă pe rețeaua de socializare. Mama era ok, copilul merge spre recuperare. Unicul impediment pe care l-a avut a fost că a fost plasată lângă geam și venea aer rece. Condițiile sunt foarte bune în spital. Doamna doctor care o curează este bună și nu are pretenții la ea, doar că a vrut să facă o investigație copilului și i s-a spus că medicul este plecat în concediu. Pur și simplu medicii mi-au explicat că nu era necesar să i se facă investigația...”, ne-a declarat deputata PAS.

În timpul unei discuții cu Corneliu Tarlapan, mama Olgăi, Liubovi, plânge și spune că în spital nu este medic care să facă USG la organele interne, după ce unul dintre ei a plecat în concediu și să-l înlocuiască nu are cine.

„Aparat este la spital, nu este medic. El a plecat în concediu. Poate dacă medicul este în oraș, este posibil să-l rugăm cumva să vină pentru această situație... Ea plânge, are din nou febră 39,5, dar niciun tratament nu se administrează. Nu cum este posibil așa ceva? Eu înțeleg, medicul este în concediu, dar cum așa?”, spune femeia plângând. Mama Olgăi este și ea bolnavă. Are cancer, iar Corneliu Tarlapan spune că a plătit tratamentul pentru ea din resursele proprii.

Am vorbit și cu directoarea instituției, Aliona Rotari. Aceasta susține că Olga ar fi fost folosită în alte scopuri și că situația descrisă n-ar fi adevărată. Asta în pofida fotografiilor din care se poate vedea clar că geamul a fost acoperit cu o saltea de pe un pat liber din salon. Rotari spune că a fost nevoită să doarmă o noapte la spital, pentru că este foarte mult de muncă, confirmând parțial lipsa de carde medicale. În ceea ce privește greșelile de management, ea a preferat să mute accentul către învinovățirea medicilor, nu a ei, ca manager de spital.

„Informația de pe rețelele sociale nu este corectă. Pe noi ne-a vizitat un deputat. A inspectat ce s-a făcut. Mama a scris că ea nu are nicio pretenție la nimeni. Ea a beneficiat de ajutor, de investigații și copilul este bine. În salon condițiile sunt de reparație capitală, cu mobilier nou, cu geam termopan, care nu suflă și nu are nimic. Nu era curent în cameră, copilul este bine și este stabil. Copilul nu avea nevoie de investigație, mama a înțeles în felul ei... Cu mama s-a discutat. Ea nu a înțeles corect ce i s-a spus. Ea a fost într-un fel manipulată. A fost folosită de cunoștințele ei pentru a-și face vizualizări pe Facebook”, a spus ea.

„Doctorii se dezbracă să dea hainele lor refugiaților și noi ajungem să-i blamăm și să ne batem joc”, a conchis Rotari, deși mama copilului, dar și Corneliu Tarlapan a invocat o problemă de management și nu de atitudine a unui cadru medical.

Într-o discuție privată cu refugiata, Corneliu Tarlapan spune că aceasta a recunoscut că ar fi fost indirect forțată să scrie o declarație pe proprie răspundere precum că este mulțumită de serviciile acordate și nu are pretenții la medici.

Potrivit Alionei Rotari, peste 200 de refugiați au fost tratați în acest spital. Vom preciza că de la începutul invaziei militare rusești în Ucraina, peste 90 de mii de oameni s-au refugiat în Moldova.

 

 

 

Tag: spitalul de copii nr.1, copil, pneumonie

Categoria: Știri Interne

Vizualizări: 2003

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.

Știri relaționate

Știri Interne

„Pentru prima dată s-a realizat visul nostru de atâția ani, cel de a avea studii superioare”. Primii ..

12 august, 2022, 17:19

Știri Interne

Peste un milion de pastile de iodură de potasiu, donate de statul român Republicii Moldova, pentru a ..

09 august, 2022, 16:45

Știri Interne

„Un an de guvernare solidară cu oamenii”. Ce reușite a trecut Ala Nemerenco în raportul unui an de c ..

08 august, 2022, 16:47

Publicate în aceeași zi

Opinii

Sveatoslav Mihalache, doctor în economie: „Până la sfârșitul anului datoriile CNAM vor ajunge la apr ..

14 august, 2015, 12:01

Știri Interne

De mâine produsele din tutun nu vor mai fi expuse la vitrină. Republica Moldova va fi a 30 țară euro ..

14 august, 2020, 14:06

Știri Interne

5.000.000 de lei pentru medicii care aleg să-și deschidă cabinet individual. Ministerul Sănătății a ..

14 august, 2018, 09:53

Știri Interne

Ministerul Sănătății și-a schimbat reprezentantul în Consiliul de Dezvoltare Strategică Instituționa ..

14 august, 2019, 17:09

Știri Interne

Reportaj: Viața în ambulanță. 24 de ore „pe fugă” alături de medicii de la Urgență

14 august, 2013, 15:13

Știri Interne

Dinu Șargu este noul director al Spitalului Raional Ialoveni

14 august, 2020, 13:21

SanoTeca

Cele mai frecvente probleme care apar în timpul alăptării

01 august, 2022, 15:59

Inflamația cronică. Simptome și remedii de diminuare a durerii

25 iulie, 2022, 17:19

Pierderea libidoului: când bărbații nu vor sex

18 iulie, 2022, 17:47

Masculinitatea toxică = cu bărbat adevărat sau înseamnă dominație, devalorizarea femeii, homofobie și violență?

04 iulie, 2022, 19:54

VIDEO: Ce trebuie să știe adolescenții despre pornografie

27 iunie, 2022, 10:05

Cum să recunoști semnele de suferință la copii

24 iunie, 2022, 15:24

Tricomonaza, afecțiune parazitară care se transmite pe cale sexuală de la partenerul infectat. Afectează ea doar femeile?

23 iunie, 2022, 14:51

VIDEO: Cum se manifestă violența față de partenerul intim

14 iunie, 2022, 16:36

Ce să faci cu pigmentarea. Remedii la îndemâna oricui

09 iunie, 2022, 17:48

Varicela la adulți, cât de periculoasă poate fi

06 iunie, 2022, 11:28

Advertoriale

Disciplină, responsabilitate și muncă în echipă. Cum fotbalul ajută la dezvoltarea armonioasă a copi ..

22 martie, 2022, 16:29

Balkan Pharmaceuticals revoluționează piața suplimentelor alimentare prin noul său proiect „Balkan P ..

01 martie, 2022, 10:30

Acum, testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă (P)

26 ianuarie, 2022, 09:31

Vezi toate

Căutare

Publicitate


Cele mai citite

Medic neurolog-pediatru: Cum se atrofiază creierul unui copil care petrece prea mult timp la calcula ..

21 noiembrie, 2016, 15:39

O mamă, biochimist de profesie, şi-a salvat fiica de autism, după o metodă proprie

28 martie, 2014, 10:48

Scrisoarea unui medic din Moldova: „Mă urăsc pe mine și acest sistem care ne-a creat. Suntem fricoși ..

12 martie, 2018, 09:53

Cruzimea prin care trec părinții din Moldova care-și pierd copiii. „Ușa la morgă era deschisă, am in ..

07 decembrie, 2016, 18:34

O tânără de 25 de ani, cu copilul mort în burtă, a fost trimisă de medici cu microbuzul la Chișinău. ..

08 februarie, 2017, 13:15

Ai o știre?


redactia@e-sanatate.md
+373 022 212 006
+373 022 212 006
Formular de contact



Ai intrebari? Simte-te liber să ne contactezi.

Editoriale

Vaccinul care nu produce ură

25 septembrie, 2021, 10:20

Aplauze! 2020, declarat Anul Lucrătorului Medical. Sau...miroase a electorală?

26 mai, 2020, 08:13

Vă mai amintiți de Milionul de EURO pus la păstrare de șefii Ambulanțelor? Ce-ați făcut cu el, măscu ..

16 aprilie, 2020, 08:41

Opinii

Vasile Cantarji, sociolog CBS-AXA, despre statisticile eronate care afectează și domeniul sănătății: ..

24 mai, 2022, 17:40

„Credeți că agresorii fetei care s-a sinucis pot fi educați fără sancțiune penală? La 16 ani ei nu ș ..

14 aprilie, 2022, 16:12

Ion Băhnărel, doctor habilitat în radiologie, explică cum și cu cât timp înainte se administrează io ..

04 martie, 2022, 18:46

Sanoclub

Ce am aflat eu despre vaccinul ROR sau rotavirus

20 februarie, 2018, 12:38

Raiul pedofililor în grupurile de mămici. De ce mamele din Moldova postează pe Facebook poze stânjen ..

01 iunie, 2017, 14:51

De ce organizăm evenimente ridicole în sănătate? Ziua Mondială de luptă cu fumatul, marcată cu recit ..

30 mai, 2017, 19:01

Apa, la 50

07 aprilie, 2017, 00:22

„Proștii” ăștia de moldoveni…

27 ianuarie, 2017, 18:52

Vox Populi

În opinia Dvs, cum au gestionat autoritățile din Republica Moldova pandemia Covid-19 în anul 2021?
Foarte bine47,37 %
Bine31,58 %
Rău10,53 %
Foarte rău0,00 %
Îmi este dificil să mă pronunț10,53 %

Votează

În opinia Dvs, cum au gestionat autoritățile din Republica Moldova pandemia Covid-19 în anul 2021?

Campanii

Peste o mie de doctori au fost nominalizați în Campania „Mulțumesc, Doctore” din acest an. Printre a ..

16 iulie, 2019, 14:37

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Te simți un specialist împlinit, când eș ..

21 iunie, 2019, 15:53

Campanie Moldova ECO - Secretul unei vieți sănătoase se află în bucătăria bunicii. Ce este pâinea pr ..

09 iulie, 2018, 11:48

Campanie: Moldova ECO - Migdalele produse în Moldova, bune pentru memorie și boli de inimă

04 iulie, 2018, 12:06

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Cuvintele frumoase ne ridică autoritatea ..

29 iunie, 2018, 12:31

Despre Noi
Vă aflați pe site-ul de știri SănătateINFO.MD, care este destinat atât pentru comunitatea medicală, cât și pentru pacienți și autorități responsabile în sănătate. Sănătate INFO este parte a Platformei E-Sănătate.MD, platformă lansată în mai 2013. Este un produs conceput și menținut până în prezent de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS). Fiindcă suntem parte a unei organizații non-guvernamentale, ne identificăm ca parte a Jurnalismului specializat (Stakeholder-driven media), fiind fundamental diferiți de organizațiile media mainstream, de masă.
Contacte
Chișinău, str. Vasile Alecsandri 99/1
redactia@e-sanatate.md
+373 022 234 222
+373 022 226 387
Email Newsletter
Urmărește-ne pe:

Urmăriți-ne pe rețelele sociale și rămâneți la curent cu cele mai recente știri.

Caută

Email Newsletter

Abonează-te pentru a primi ultimele știri
© 2022 E-Sănătate.MD | Politica editorială